Arhive etichete: videosonet

Adrian Munteanu -Videosonet 57: „Luciri de săbii”

Lupta contrariilor, așa ar putea fi definită zbaterea continuă pentru determinarea locului poetului în spațiul zidirii prin cuvânt, potrivit datelor sale interioare. E în fapt o pendulare, ca un semn perpetuu de întrebare, între zi și noapte, între Nu și Da, între surâs și mâhnire, între…

Neliniștea eternă este starea cea mai productivă. Neimplicarea ucide vibrația.

LUCIRI DE SĂBII

Nu mă reţine tihna de tămâie,
Statornic reazem, când, străin de ceată,
Mă vreau pe culmea-n orizont vegheată
De nori ce-ncing văzduhu-n sacre brâie.

Iubesc furtuna din nimic creată,
Răgazului tăcut punându-i frâie
Şi-mprăştiind pe ninse căpătâie
De brazi plecaţi năluci subţiri de vată.

Robit mă dau, în vis şi desfătare,
Vântoaselor ce m-au ademenit
Strivind în tropot lujeri de uitare

Dar mă-nspăimântă focul înteţit,
Luciri de săbii frânte-n depărtare
Şi mă întorc să aţipesc smerit.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Ziua Internațională a Poeziei – Adrian Munteanu – Videosonet 56: „La masa mea de scris”

Poetul este un rug aprins. Patima de a se cunoaște și a se mărturisi este sinonimă cu viețuirea.

În funcție de starea sa și de acumulările temporale, imaginea sinelui în relație cu universul se plasează într-o zonă de tensiune sau de împăcare.

Izbânda este doar în cazul onestității și nu a contrafacerii.

LA MASA MEA DE SCRIS

La masa mea de scris un vers se zbate
Să îşi urzească rostul şi făgaşul.
Mi-a răscolit peceţile trăpaşul,
Gemând viclean prin văi însângerate.

Pe strâmte căi nu-mi e de-ajuns lămpaşul
Arzând în glia stearpă flori presate,
Când focul viu nu vrea să se arate
De-atâta somn ce-a invadat imaşul.

Verbul curat într-un ungher se-ascunde
Şi-abia târziu vocala a decis
Un gând tihnit şi sobru să inunde

Ca să-l zidească-ntr-un altar promis.
Plumbul noros dintr-un creion pătrunde
În beznele cuvântului nescris.

Adrian Munteanu


Video: YouTube

Adrian Munteanu – Videosonet 55: „Sub osii ruginite”

Reacția autorului la stimulii exteriori se produce în diferite grade de implicare, sub imperiul stării în care se află la momentul respectiv.

O variantă particulară de evidențiere a legăturii cu vizibilul se realizează prin detașare, procedeu prin care se evidențiază nuanțe care dau firesc, dar și complexitate.

Autorul dialoghează cu sine însuși. Se compune un fel de poezie în poezie.

SUB OSII RUGINITE

Sub osii ruginite plânge şina
Înşerpuind zădărnicită seara.
Mai lăcrimează din neoane gara
Tânjind să dea pe-nsingurare vina.

Mi s-a lipit de tălpi încinse vara.
Visez răcoarea grotelor din mina
În care-ascund înverşunat hodina
Zvârlind pe trenul obosit ocara.

Pare frumos! Imagini, poezie,
Stol de cuvinte rătăcit pe ram.
Măi Adrian, ce tristă nebunie

Într-un vagon slinos târziu mai am.
Închid un gând zăbavnic pe hârtie
Şi mi-a fugit sonetul sterp pe geam.

Adrian Munteanu
Video: YouTube

Adrian Munteanu -Videosonet 54: „Nu mai ești”

Cel de lângă tine pare să închipuie împlinirea propriei ființe, prin raportarea la lume, dar și la identificarea vibrațiilor comune.

Conștiința viețuirii organice se produce cu pasiuni până la ardere.

Această rotire înfrigurată a stărilor, până la limpezirea sau alterarea lor, dezvăluie diversitatea de nuanțe și de adâncime în privința trăirilor exprimate poetic. 

NU MAI EȘTI!

Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, uşoară.
Ploua tihnit şi grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună.

Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un rug suav se înălţa spre lună
Şi-n trup uitarea începea să doară.

Din struguri mustul se scurgea pe dale
Şi floarea-n glastră născocea poveşti.
Scâncea o ciută în păduri de jale,

Tânjea mirarea stinsă în fereşti,
Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai eşti.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu – Videosonet 53: „Trup de cenușă”

Diferența în poezie se face între a trăi experiențele universului în mod plenar și a ți le însuși în mod livresc. Când lipești de ființa ta, cu sinceritate, cele mai dure încercări ale lumii, trecute prin filtru personal, rezultatul va fi de un tragism sfâșietor.

TRUP DE CENUȘĂ

cum să mă lupt cu tine moarte cum e
să-ţi smulg rărunchii să-ţi sugrum gâtlejul
ai asmuţit în dans tălâmb vârtejul
ce din nesomn pustiitor se suie
de ce izbeşti cu-nverşunare vrejul
de vagi chemări şi-mi baţi în tâmple cuie
mi-ai frânt nădejdi în trup sfârşit duduie
şi-ai aruncat în jar nebun gătejul
ce ai de-mi râcâi josnic pe la uşă
şi nu-mi laşi soaţa să se culce lin
ci te lipeşti de ea ca o căpuşă
şi-i sfarmi nădejdea-n necurmat suspin
ia-mi mie hâdo trupul de cenuşă
să nu-ţi mai car poveri ca un asin.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Un zâmbet la sfârșit de an – Adrian Munteanu, Videosonet 48: „Dincolo de ușă”

Un zâmbet la sfârșit de an. La Mulți Ani tuturor prietenilor!! Cu gândul meu bun

Adrian Munteanu -VIDEOSONET 48 – Dincolo de ușă

Detașare și amalgamare.

Se pot surprinde împreună, într-o străfulgerare de clipă?

Am găsit răspunsul reîntorcându-mă la convingerea indestructibilă că elaborarea poetică nu are consistență, trăire și autenticitate decât pornind de la reverberațiile inimii spre elaborarea mentală.

Fără suflet nu există trăire. Rezultatul, oricât de elaborat ar fi – sau poate tocmai de aceea – nu rămâne decât un eșafodaj fără liant.

Iar liantul este culoarea. Poezia nu este pentru daltoniști.

DINCOLO DE UŞĂ

antisonet 1

Când am deschis pe negândite uşa
Ce a scâncit prelung şi fără clanţă
Am auzit din casă o romanţă.
Lângă uluci a apărut mătuşa.

Unchiaşul, cel ce fuse ordonanţă,
Clipeşte hâtru, scormonind cenuşa.
Stă într-un colţ întunecos păpuşa,
Dar amănuntul n-are importanță.

Rostesc: hello, cum o mai duci bătrâne?
– Ce să mai fac? Genunchiul m-a durut!
Pe-un dinte strâmb un geamăt îi rămâne.

Mătuşa spune: e un prefăcut.
– Ia spune-mi drept – o-ntreb – că nu se pune:
Câte-un drăguț mai ai la aşternut?

Adrian Munteanu
https://www.amsonete.ro

Video: YouTube

Adrian Munteanu -Videosonet 46: „Putrede cuvinte”

Autorul se caută. Dar uneori orientările sunt cel puțin două și se află fie în opoziție, fie în prelungirea uneia de la cealaltă. Un exemplu pe care-l rețin aici, pornind de la substanța (video)sonetului adăugat:

Mai întâi o alegație a lui Cioran: „creatorul care-și devine transparent lui însuși nu mai creează: a se cunoaște înseamnă a-și înăbuși darul și demonul”.

În esență este o finalitate la care trebuie să reflectăm la răstimpuri.

Livius Ciocârlie continuă (sau este în antinomie cu această reflecție) cu o convingere personală: „până ajungi acolo, tocmai procesul cunoașterii de sine duce mai departe”.

PUTREDE CUVINTE

Clădesc cetăţi din putrede cuvinte.
Silaba în mortarul gurii slute
Se pierde trudnic în incerte cute,
Urzind pe trup nevolnice veşminte.

Măcel de vorbe! Nu pot să ajute
De glasul sterp să leg o rugăminte.
Se năruiesc în cuget şi în minte,
Planând spre hău de pe pustii redute.

Talentul meu de-a traversa asceze
Nu e decât o predică în gol,
Căci vreau să-nalţ un gând pe metereze

Dar mă încurc în umbre strânse-n stol.
Urc doar atât cât poate să dureze
Hotarul meu, uitării dând obol.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu -Videosonet 39: „Umbra”

Detașarea. Un termen care poate aduce o evoluție prin deslușirea diferențelor și a conceperii unui statut personal. Frecvent, această poziție duce însă la respingere și neintegrare.

Ca dovadă a statutului său insolit, pentru poet, aflat într-o continuă căutare, această din urmă poziționare față de realitate este extrem de productivă. Tensiunea creată prin respingere sondează adâncurile și duce la cunoaștere de sine. Mult mai mult decât prozaismul și lipsa de vitalitate.

UMBRA

„Nu va rămâne piatră peste piatră!”…
Am râs de el, de vorba lui smintită.
„Torenţi de foc v-ajung, gust de pirită!”…
Ce născociri în gura lui ce latră.

„Furtuni se nasc în iarba necosită!”…
L-am biciuit în vuietul de şatră.
„Striviţi veţi fi, zdrobită orice vatră!”…
În urmă las făptura lui pierită.

Trăiesc la fel, în fadă răvăşire,
În zbaterea de-a fi pentru a fi,
În necurmata, dulcea amăgire

Că încă-s viu, că încă pot trăi.
Nepăsător, alung o prevestire.
Astfel devin o umbră într-o zi.

Adrian Munteanu
https://www.amsonete.ro

Credit foto: Dan Strauti. Lucrare din cadrul expoziției „Vibrații”, artist vizual Maria Cioată. Este expusă la Turnul Alb – Essentia – Bienala Albastră.

Adrian Munteanu – Videosonet 38: „Doi sturzi”

Detașarea de subiect aduce o dublă finalitate. Pe de o parte o evidențiere a întregului și pe de altă parte o identificare a nuanțelor.

Procedeul joacă și rol de catalizator energetic pentru creatorul care simte noutatea de atitudine, abandonarea traseului prea intens circulat.

Contrarietatea este resimțită și de lector ca o redeșteptare a vibrațiilor.

DOI STURZI
antisonet 2

Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă, Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.
– A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
– Câte bordeie-atâtea obicee!

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie….
Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu – Videosonet 22: Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

În cazul unui obiectiv real pe care ochiul poetului îl are în vedere, există două maniere de abordare: o prezentare „simul descriptio”, vizând amănuntele concrete ale locului, trăsăturile definitorii, și una „ descriptio viventium”, orientată pe trăirile generate de peisaj, în concordanță cu starea autorului.

Între cele două există și o diferență de poziție. Prima rămâne pe un plan orizontal, cea de a doua urmărește verticalitatea.

De această dată am preferat o variantă intermediară.

Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

Talaz de oameni, menajere-n ţoale
Obraznice prin dezgoliri de pulpe,
Adolescente jinduind să-ntrulpe
Femei mature de la sfârc la poale.

Nu-i nici un loc pe bănci. Priviri de vulpe
Trimit săgeţi. Răspund cu-n zâmbet moale,
Să nu-mi aşez trăiri pe stânci domoale,
Ca să-mi preschimb traseu-n mii de culpe.

Târziu dispar. Doar eu îmi îmi urc ţinutul
Printre mirări din ochi de prunc nătâng.
Am pus sonetul pe hotar drept scutul

De istoviri, în veci să nu mă plâng.
L-am zămislit pe-alei şi-mi e avutul
Ce-ntr-un târziu m-am nevoit să-l strâng.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti