Arhive etichete: videosonet

Un zâmbet la sfârșit de an – Adrian Munteanu, Videosonet 48: „Dincolo de ușă”

Un zâmbet la sfârșit de an. La Mulți Ani tuturor prietenilor!! Cu gândul meu bun

Adrian Munteanu -VIDEOSONET 48 – Dincolo de ușă

Detașare și amalgamare.

Se pot surprinde împreună, într-o străfulgerare de clipă?

Am găsit răspunsul reîntorcându-mă la convingerea indestructibilă că elaborarea poetică nu are consistență, trăire și autenticitate decât pornind de la reverberațiile inimii spre elaborarea mentală.

Fără suflet nu există trăire. Rezultatul, oricât de elaborat ar fi – sau poate tocmai de aceea – nu rămâne decât un eșafodaj fără liant.

Iar liantul este culoarea. Poezia nu este pentru daltoniști.

DINCOLO DE UŞĂ

antisonet 1

Când am deschis pe negândite uşa
Ce a scâncit prelung şi fără clanţă
Am auzit din casă o romanţă.
Lângă uluci a apărut mătuşa.

Unchiaşul, cel ce fuse ordonanţă,
Clipeşte hâtru, scormonind cenuşa.
Stă într-un colţ întunecos păpuşa,
Dar amănuntul n-are importanță.

Rostesc: hello, cum o mai duci bătrâne?
– Ce să mai fac? Genunchiul m-a durut!
Pe-un dinte strâmb un geamăt îi rămâne.

Mătuşa spune: e un prefăcut.
– Ia spune-mi drept – o-ntreb – că nu se pune:
Câte-un drăguț mai ai la aşternut?

Adrian Munteanu
https://www.amsonete.ro

Video: YouTube

Adrian Munteanu -Videosonet 46: „Putrede cuvinte”

Autorul se caută. Dar uneori orientările sunt cel puțin două și se află fie în opoziție, fie în prelungirea uneia de la cealaltă. Un exemplu pe care-l rețin aici, pornind de la substanța (video)sonetului adăugat:

Mai întâi o alegație a lui Cioran: „creatorul care-și devine transparent lui însuși nu mai creează: a se cunoaște înseamnă a-și înăbuși darul și demonul”.

În esență este o finalitate la care trebuie să reflectăm la răstimpuri.

Livius Ciocârlie continuă (sau este în antinomie cu această reflecție) cu o convingere personală: „până ajungi acolo, tocmai procesul cunoașterii de sine duce mai departe”.

PUTREDE CUVINTE

Clădesc cetăţi din putrede cuvinte.
Silaba în mortarul gurii slute
Se pierde trudnic în incerte cute,
Urzind pe trup nevolnice veşminte.

Măcel de vorbe! Nu pot să ajute
De glasul sterp să leg o rugăminte.
Se năruiesc în cuget şi în minte,
Planând spre hău de pe pustii redute.

Talentul meu de-a traversa asceze
Nu e decât o predică în gol,
Căci vreau să-nalţ un gând pe metereze

Dar mă încurc în umbre strânse-n stol.
Urc doar atât cât poate să dureze
Hotarul meu, uitării dând obol.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu -Videosonet 39: „Umbra”

Detașarea. Un termen care poate aduce o evoluție prin deslușirea diferențelor și a conceperii unui statut personal. Frecvent, această poziție duce însă la respingere și neintegrare.

Ca dovadă a statutului său insolit, pentru poet, aflat într-o continuă căutare, această din urmă poziționare față de realitate este extrem de productivă. Tensiunea creată prin respingere sondează adâncurile și duce la cunoaștere de sine. Mult mai mult decât prozaismul și lipsa de vitalitate.

UMBRA

„Nu va rămâne piatră peste piatră!”…
Am râs de el, de vorba lui smintită.
„Torenţi de foc v-ajung, gust de pirită!”…
Ce născociri în gura lui ce latră.

„Furtuni se nasc în iarba necosită!”…
L-am biciuit în vuietul de şatră.
„Striviţi veţi fi, zdrobită orice vatră!”…
În urmă las făptura lui pierită.

Trăiesc la fel, în fadă răvăşire,
În zbaterea de-a fi pentru a fi,
În necurmata, dulcea amăgire

Că încă-s viu, că încă pot trăi.
Nepăsător, alung o prevestire.
Astfel devin o umbră într-o zi.

Adrian Munteanu
https://www.amsonete.ro

Credit foto: Dan Strauti. Lucrare din cadrul expoziției „Vibrații”, artist vizual Maria Cioată. Este expusă la Turnul Alb – Essentia – Bienala Albastră.

Adrian Munteanu – Videosonet 38: „Doi sturzi”

Detașarea de subiect aduce o dublă finalitate. Pe de o parte o evidențiere a întregului și pe de altă parte o identificare a nuanțelor.

Procedeul joacă și rol de catalizator energetic pentru creatorul care simte noutatea de atitudine, abandonarea traseului prea intens circulat.

Contrarietatea este resimțită și de lector ca o redeșteptare a vibrațiilor.

DOI STURZI
antisonet 2

Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă, Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.
– A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
– Câte bordeie-atâtea obicee!

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie….
Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu – Videosonet 22: Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

În cazul unui obiectiv real pe care ochiul poetului îl are în vedere, există două maniere de abordare: o prezentare „simul descriptio”, vizând amănuntele concrete ale locului, trăsăturile definitorii, și una „ descriptio viventium”, orientată pe trăirile generate de peisaj, în concordanță cu starea autorului.

Între cele două există și o diferență de poziție. Prima rămâne pe un plan orizontal, cea de a doua urmărește verticalitatea.

De această dată am preferat o variantă intermediară.

Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

Talaz de oameni, menajere-n ţoale
Obraznice prin dezgoliri de pulpe,
Adolescente jinduind să-ntrulpe
Femei mature de la sfârc la poale.

Nu-i nici un loc pe bănci. Priviri de vulpe
Trimit săgeţi. Răspund cu-n zâmbet moale,
Să nu-mi aşez trăiri pe stânci domoale,
Ca să-mi preschimb traseu-n mii de culpe.

Târziu dispar. Doar eu îmi îmi urc ţinutul
Printre mirări din ochi de prunc nătâng.
Am pus sonetul pe hotar drept scutul

De istoviri, în veci să nu mă plâng.
L-am zămislit pe-alei şi-mi e avutul
Ce-ntr-un târziu m-am nevoit să-l strâng.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Adrian Munteanu – Videosonet 21: „Mi-am găsit soție”

Un coleg cu poziție importantă în breaslă mi-a precizat că – după opinia sa care nu admitea contraziceri – sonetul nu se încadrează „paradigmei literare contemporane”.

Pentru autorul acestui sonet paradigma este aceea care vine din interior și îl face să se simtă împlinit.

N-ar mai fi de urmărit decât variabilele conținute de structura sonetului ce urmează și imaginile ce îi completează conturul. Dacă vă place, înseamnă că aceasta este paradigma.

MI-AM GĂSIT SOŢIE

În pârgul toamnei mi-am găsit soţie.
Nu-i de pe-aici, dar nici de prea departe.
De unde-au scris uimirile o carte,
Tăind adânc din simetrii felie.

I-am dăruit şirag din şapte arte,
Acorduri şapte prinse-n pălărie.
În părul ei de aur pur adie
Vocale dulci şi voluptăţi deşarte.

Sublimă-n trup, cu glasul de cristaluri,
Tremurătoare-n puf de păpădii,
Mi-a fermecat simţirile la baluri

Cu pasul ei, cu şoaptele ei vii.
Iubitei rime, zâna mea din valuri,
Îi voi rămâne mire pe vecii.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Videosonet 19: „Doi sturzi”, de Adrian Munteanu

Antisonetul, așa cum l-am numit, nu e doar un surâs forțat, aruncat peste marasmul zilei. E un zâmbet necesar. Tot în ideea echilibrului. Mutația ține mai mult de orientarea conceptuală. De la teme clasice și reiterate de veacuri (dragoste, natură) se trece la decodarea orizontului din imediata noastră vecinătate, la relația dintre ceea ce mișcă în apropiere și propriile noastre comprehensiuni. In extenso, putem spune că sinonimul antisonetului este chiar ființa.

PS: Să mai spună cineva că sonetul nu poate sta la braț cu noi, cei de azidictionar de sinonimeDD!

DOI STURZI

antisonet 2

Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă. Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.
– A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
– Câte bordeie-atâtea obicee!

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie….
Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.
Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu: Videosonet 14 – „Camera trăirii”

La început am simțit nevoia unei deslușiri interioare, a unei autocunoașteri profunde. Aceasta nu numai pentru a limpezi ceea s-a conturat în timp, ci și pentru a înlesni augmentările viitoare. Am continuat apoi punându-mi întrebarea cât de adâncă poate și trebuie să fie această căutare și observare a refugiilor ființei, cât eram dispus să mă destăinui și să mă deconspir celor ce ar dori, fie și accidental, să vină în întâmpinarea mea, ca autor, ca însuflețire?

Dacă aș fi consfințit doar la o ștergere a prafului de pe unghere uitate de timp, aceasta nu putea fi decât o stârnire a pulberei așternute pe afecte și acumulări episodice, dar stările ar fi rămas în continuare nedezvăluite, imobile. Era nevoie de folosirea unui instrument mai pătrunzător, de o tăietură mai adâncă, până la hotărnicia simțurilor. Operațiunea determina astfel un adevărat catharzis, așa cum este de fapt, în finalitatea ei, poezia.

M-am simțit mai bine așa, am fost mai adevărat, mai deplin. Ca o confirmare a unui asemenea proces de incizie și eliberare, am păstrat mereu aproape sonetul următor, iar el s-a regăsit constant în recitalurile mele oferite românilor din toate marginile lumii.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Videosonet 10: „Vreau un sfat”, de Adrian Munteanu

Adrian Munteanu: „În căutările ființei mele, trudă care reprezenta, de o bună bucată de vreme, prioritatea fiecărei zile și poate a fiecărei clipe, se punea problema felului în care puteam finaliza strădania, ieșirea la lumină, spre cititori. La răstimpuri simțeam că nu poate fi suficient să prezinți starea, cu asocieri de metafore, dar numai la nivelul unei exprimări poetice rafinate, așa cum o reclama sonetul. Era nevoie uneori de introducerea unei povești care să ducă la același final pe care îl avea și elaborarea nesofisticată din alte încercări, dar, în plus, să marcheze o diversificare în construcție. Povestea în sine devenea o provocare, pentru că trebuia să o finalizezi în spațiul restrictiv al celor 14 versuri impuse de forma fixă.

Mi-au plăcut provocările. Faptul că am ales sonetul atunci când am decis să ies în arena literară este deja cea mai grăitoare dovadă.

Iată o poveste într-un sonet. O poveste care este, la urma urmei, tot despre propria ființă”:

Colecția de artă George Șerban

Pictor: Victor Vasarely (1906 – 1997) – Serigraphy, 1972

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Videosonet 9: „Stăpân mă cred pe tainele naturii”, de Adrian Munteanu

Ceea ce cred că mi-a reușit în tot ce am scris până acum este insertul de sinceritate, adevărul trăirilor explorate în adâncul ființei mele. Uneori până la autoflagelare. Fără reținere, fără jumătăți de măsură, fără rest, fără zone rămase nedezvăluite, chiar dacă mă putea copleși un sentiment de umilință. Culmea acestei revelări de sine am atins-o în „Paingul orb”, unde confesiunea se apropie de sfâșiere. Dar și până la acest din urmă volum atitudinea pe această linie a fost constantă și este echivalentul unei purificări interioare.

Poezia poate avea – în primul rând pentru creatorul ei și, mai apoi, pentru cititorii ei – un efect de adevărat catharsis.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti