29 martie 2024

Contact us

Teatrul “Sica Alexandrescu” Brasov, programul piselor de teatru in perioada 29 – 31 martie a.c.

 Teatrul “Sica Alexandrescu” Brasov, programul piselor de teatru in perioada 29 – 31 martie a.c.

29 MARTIE 2018
ora 19.00 – METODA G – de Jordi Galcerán
regia: Cristian Dumitru, scenografia: Lia Dogaru
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov – Sala Studio Stela Popescu

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 18 lei
  • Preţ redus  – 5 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Metoda Grönholm a fost montată la Teatrul Naţional Catalan din Barcelona, în mai 2003, şi a înregistrat, încă de la debut, un succes fără precedent. În 2004, a avut premiera și la Madrid iar, timp de o stagiune, s-a jucat cu succes în ambele oraşe. Acest text a primit numeroase distincţii în Spania, printre care: Premiul Max, pentru cea mai bună operă, Premiul Ercilla, pentru cea mai bună creaţie dramatică şi Premiul Mayte, pentru evenimentul teatral care s-a evidenţiat cel mai mult. S-a jucat, printre altele, în Mexic, Argentina şi Venezuela. Au avut loc reprezentaţii la Lisabona şi în alte ţări europene. Recent, regizorul argentinian Marcelo Piñeyro a lansat o adaptare cinematografica (Metoda).

30 MARTIE 2018
ora 19.00 – 20 de minute cu îngerul – de Alexandr Vampilov
regizor: Răzvan Marinescu, scenografia: Mirona Faloba
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov – Sala Studio Stela Popescu

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 18 lei
  • Preţ redus  – 5 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Spectacolul face referire şi la păcatele lumii, atribuind fiecărui personaj câte o patimă care îi domină şi îi erodează sufletul : Ugarov şi Anciughin reprezintă desfrâul, o viaţă dusă cu scopul de a satisface nevoile primare, fără a avea vreo dorinţă de a evolua din punct de vedere spiritual, Bazilski, mândria, care te face să crezi că nu mai este altul ca tine în lume şi să îi dispreţuieşti pe cei din jur, Vasiuta, iubirea de arginţi, venită dintr-o viaţă care nu i-a oferit decât o meserie mizeră şi a lipsit-o de iubire, iar Stupak reprezintă făţărnicia, el fiind un om care se foloseşte de dragoste pentru a obţine bani iar prin intermediul minciunii şi manipulării speră să obţină şi alte privilegii.Toate aceste patimi, prezente foarte pregnant în inimile personajelor, îi întunecă şi îi împiedică să se desăvârşească sufleteşte.

31 MARTIE 2018
ora 11.00 – DOMNU’¸GOE
regia: Dan Tudor, scenografia: Doru Zanfir
coregrafia: Florin Fieroiu
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov

Preţuri bilete:

  • Categoria I – 25 lei
  • Categoria II – 20 lei
  • Preţ redus  – 7 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

ora 19.00 – FLUTURII SUNT LIBERI – de Leonard Gershe
regia: Ion Mircioagă, scenografia: Oana Grigore
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov – Sala Studio Stela Popescu

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 18 lei
  • Preţ redus  – 5 lei
    Reducerile sunt acordate pentru pensionari, elevi şi studenţi.

Biletele se pot cumpara:
Online: biletebrasov.ro
Caseria teatrului:
marți–vineri: 11:00–19:00
sâmbătă–duminică: 15:00–19:00
Tel: +4 0268 412 969

VIA: teatrulsicaalexandrescu.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.