Violonistul Remus Azoiței, pentru prima dată la Opera Brașov, în Festivalul Internațional W.A. Mozart

Sâmbătă, 2 februarie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, în cadrul Festivalului Internațional W.A. Mozart 2019, ediția a V-a, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov, vă invităm la un Concert Simfonic extraordinar.

Evenimentul va fi susținut de Orchestra Operei Brașov, care-l va avea la pupitru pe maestrul Ilarion Ionescu-Galați, o legendă a muzicii clasice românești. Alt invitat remarcabil, aflat pentru prima dată pe scena Operei Brașov, este violonistul Remus Azoiței, caracterizat de revista britanică „The Strad” ca fiind „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”.

El ne va încânta cu interpretarea sa pe o vioară „Niccolo Gagliano” din 1753, aparţinând colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra. Programul acestui concert, dedicat exclusiv lui W.A. Mozart, sărbătoritul lunii februarie de la Opera Brașov, cuprinde: Uvertura la opera „Nunta lui Figaro”, Concertul nr. 5 în La Major pentru vioară și orchestră, KV. 219 și Simfonia în Sol minor nr. 40, KV. 550.

Dacă „Nunta lui Figaro” nu mai are nevoie de nici o prezentare, această lucrare fiind programată în Festivalul Internațional W.A. Mozart 2019 pe data de 23 februarie 2019, „Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La major”, KV. 219, terminat de W.A. Mozart la 20 decembrie 1775, este, probabil, cel mai cunoscut şi mai bine realizat din seria de concerte pentru vioară ale compozitorului.

Mozart a compus majoritatea concertelor sale pentru instrumente cu coarde în perioada 1773 – 1779, dar a rămas necunoscut faptul pentru cine și ce ocazie le-a scris. Partitura originală a acestui concert se păstrează la Librăria Congresului American din Washington D.C. „Simfonia în Sol minor nr. 40”, KV. 550, a fost compusă de Mozart în 1788 și mai este cunoscută drept „Marea Simfonie în Sol minor” pentru a fi deosebită de „Mica Simfonie în Sol minor nr. 25”, cele două fiind singurele simfonii de compozitorul austriac într-o tonalitate minoră.

Această lucrare a generat diverse opinii ale criticilor. Robert Schumann a considerat că simfonia posedă „ușurința și harul grec”. Donald Francis Tovey a văzut în ea caracteristicile unei opere buffe. Cu toate acestea, cu siguranță, simfonia este tragică în ton și intens emoțională, de aceea Charles Rosen a caracterizat-o ca fiind „o lucrare plină de pasiune, violență și durere”.

Deși interpretările diferă, simfonia este, fără îndoială, una dintre cele mai admirate capodopere ale lui Mozart și, de asemenea, este cântată și înregistrată frecvent.

Preț bilete: 40 lei – în sală; 30 lei – la balcon lateral

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.