21 septembrie 2023

Contact us

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

 Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei

Începând cu anul 2010, ziua de 28 iulie a fost recunoscută drept Ziua Mondială a Hepatitei virale. S-a ales această zi pentru a aduce un omagiu descoperitorului virusului hepatitei B, Prof. Blumberg, laureat al premiului Nobel.

Direcția de Asistență Socială Brașov în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România filiala Brașov marchează această zi în data de 27.07.2018, prin organizarea unor evenimente menite să crească gradul de cunoaștere și conștientizare al acestei afecțiuni.

În intervalul orar 10,30-11,30, în sala de pregătire a Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23 se va organiza o masă rotundă în care specialiști ai Direcției de Asistență Socială Brașov, ai Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România filiala Brașov, ai Colegiului Medicilor de Familie și ai Direcției de Sănătate Publică Braşov vor aborda teme precum:

  • Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor – elemente de acțiune pentru atingerea obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030;
  • Acțiunile desfășurate de APAH-RO și Directia de Asistenta Sociala Brașov în data de 27 iulie;
  • Campania de testare desfășurată de APAH -RO în locații din județul Brașov;
  • Situația pacientilor cu afecțiuni hepatice la nivelul județului Brașov;
  • Noile reglementări privind diagnosticarea, accesul la tratament și monitorizarea pacienților cu hepatite virale.

În aceeași zi, între orele 10,30-16,00 pe str. Uranus, în zona fântânii arteziene se vor amplasa două corturi de campanie unde se vor distribui pliante și prospecte, se vor purta discuții interactive cu cetățenii interesați și se vor oferi sfaturi medicale din partea specialiștilor Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România filiala Brașov.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.