29 martie 2024

Contact us

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la 28 iulie

 Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la 28 iulie

,,În urmă cu exact 114 ani, Prof. Dr. Mina Minovici punea bazele Societăţii de Salvare din Bucureşti, primul serviciu civil de ambulanţă din România şi al treilea de acest fel din Europa.

Deşi îşi începea drumul cu doar o trăsură, Salvarea avea să evolueze rapid, ajungându-se ca la ora actuală să avem nu numai servicii moderne de ambulanţă în fiecare judeţ al ţării, capabilităţi de transport medical aerian şi acvatic, ci şi un Sistem Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, cunoscut de populaţie după numărul telefonic: 112.

Nu vom şti niciodată cu exactitate câte milioane de vieţi au fost salvate de serviciile de ambulanţă în peste un secol de funcţionare, dar ştim că dacă ne uităm la datele sintetice dintr-un singur an al unui singur serviciu judeţean vom fi uimiţi de dimensiunea activităţii acestuia. De pildă, numai în Bucureşti şi Ilfov ambulanţele străbat anual circa 6 milioane de kilometri pentru a răspunde neîntrerupt celor peste trei sferturi de milion de solicitări de ajutor medical.

De aceea astăzi, la ceas aniversar, se cuvine să-i omagiem pe acei eroi anonimi ai secolului XXI, îmbrăcaţi în uniforma specifică salvatorilor medicali, care consumă din vieţile lor, într-un ritm epuizant, pentru a prelungi vieţile celorlalţi, şi să remarcăm cât de actuală rămâne şi acum deviza serviciului înfiinţat de Dr. Minovici: “Totdeauna si tuturor, gata pentru ajutor!” – mesajul CNAS de Ziua Naţională a Ambulanţei din România.

,,În 1907, dr. Nicolae Minovici a început pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină, astfel că, în 1908, echipajul ambulanţei era format din medici interni şi sanitari. Începând din 1907, Salvarea funcţionează regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu. În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”, conform AGERPRES.

În anul 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne, printr-un program finanţat de Banca Mondială, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de servicii de intervenţie, respectiv ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă, potrivit sursei citate.

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.