Paştele este despre familie şi iubire
Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puţin, mai vesele sau mai triste. Fiecare zi lasă în urmă o amintire, un gând, un sentiment sau o povaţă.
Nu ştiu de ce, dar perioada sărbătorilor înseamnă cumpărături, căruţuri pline, coate date în stânga şi în dreapta pe la cozi, nervi în trafic şi reclame despre pastile pentru bilă şi ficat.
Anul acesta, am „ratat” acest ritual, dar am avut timp să apreciez oamenii. Am avut răbdare și timp să ascult povești și să îi înţeleg pe cei din jurul meu. Sau măcar am încercat asta. 🙂
Am învăţat că sănătatea e cea mai importantă, că iubirea familiei este necondiţionată şi de neînlocuit, că prietenii adevăraţi sunt cei care îţi spun că araţi groaznic şi caraghios, dar sunt acolo, alături de tine. Am învăţat că cel mai frumos lucru din partea unui bărbat nu este un cuvânt, ci un gest. Acum ştiu mai mult… şi totuşi, cred că mai am atât de multe de învăţat.
Dragii mei…Paştele este despre familie şi iubire. Este despre amintiri frumoase, zâmbete şi bucurie.
Vă doresc ca Paştele să fie un moment ideal, de linişte, alături de cei dragi!
Imagine arhiva La pas prin Brasov