Arhive etichete: Caravana artizanilor

Caravana Artizanilor, 52 de ateliere de educație prin cultură desfășurate în cartierele Brașovului

Scopul proiectului a fost de a valorifica artele creative în spațiul public brașovean prin acțiuni cu caracter cultural care să conducă la dezvoltarea unui public nou și utilizarea culturii ca mijloc de educație pentru diverse categorii de public. În acest sens, acțiunile întreprinse de Fundația Kronospan au animat spațiile alternative și neconvenționale din cartierele Brașovului (parcuri, spații verzi, curți ale instituțiilor de învățământ etc.), prin implicarea în manifestari creative a peste 900 de elevi care locuiesc în cartiere în care populația nu are acces permanent la activități culturale.

Publicul vizat a fost populația școlară cu vârste între 8 și 14 ani, aceștia participând la peste 30 de ore de creație artistică în cadrul a 52 de ateliere gratuite organizate în cadrul Caravanei Artizanilor, în 15 locații diferite. Direct în implementarea proiectului au fost implicați 7 artizani locali care au inițiat elevii în artele meșteșugărești și 15 ”ucenici” care au realizat produse artizanale pentru Festivalul Brașovul Colorat.

Arh. Biborka Bartha (pictură pe lemn), Gabriela Bularca (croșetat), Lidia Bășa (cusături & broderie), restauratorul Georgiana Gămălie (crestături în lemn), Simona Gheorghe (împâslit lână), artistul plastic Ioan Aron Țăroi (ceramică) și Cornel Sculean (pictură pe sticlă) i-au familiarizat pe micuții brașoveni cu îndeletniciri artizanale și plastice, în cadrul atelierelor fiind realizate de către copii peste 1200 de obiecte.

O altă acțiune importantă a proiectului a reprezentat-o Festivalul cultural ”Brașovul colorat”, care s-a desfășurat în 22 septembrie în parcul ”Nicolae Titulescu” din Brașov, adunând peste 500 de participanți de toate vârstele. Și prin acest eveniment, Fundația Kronospan și Primăria Brașov au dorit să valorifice artele creative și să promoveze obiectele create de copiii participanți la atelierele din Caravana artizanilor.

Au fost organizate diverse activități cu caracter cultural: expoziție de obiecte handmade create de copiii și ”ucenicii” participanți la proiect, ateliere demonstrative interactive pentru public, animație stradală, vânătoare de comori prin care participanții au descoperit obiective de interes cultural și istoric pentru Brașov, ateliere de educație culturală prin muzică și teatru, jocuri cu tematică culturală. Festivalul a întregit demersul organizatorilor de a facilitat accesul publicului la evenimente cultural-educative, una din nevoile identificate în Studiul de consum și practici culturale din Municipiul Brașov, realizat în anul 2015.

Proiectul s-a concentrat în principal pe promovarea creativității și încurajarea diverselor practici artistice participative și a noilor forme de expresie artistică, pe activarea locuitorilor și implicarea activă a acestora în acțiuni culturale, pe dezvoltarea legăturilor și a schimburilor între cartiere – prin ”migrarea” copiilor dintr-o zonă în alta a orașului din dorința de a învăța meșteșuguri, împărtășirea valorilor și a creativității între membrii comunităților și transmiterea de cunoștințe generațiilor mai tinere prin modalități interactive, precum și crearea unor punți de legătură între sectorul public și privat prin dezvoltarea de parteneriate între acestea.

Valoarea totală a proiectului a fost de 106.589 lei, din care finanțarea nerambursabilă AFCN a fost de 64.996 lei, iar contribuția Fundației Kronospan de 41.593 lei.

Fundația Kronospan a implementat, în perioada martie-octombrie 2018, proiectul cultural ”Carvana artizanilor”, prin care a urmărit promovarea și punerea în valoare a îndeletnicirilor artizanale vechi sau noi, în rândul populației școlare din Municipiul Brașov, prin intermediul unor acțiuni care s-au înscris în sfera educației prin cultură. Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul apelului programelor, proiectelor și acțiunilor culturale sesiunea I/2018, aria tematică Educație prin cultură. Partenerii Fundației Kronospan în implementarea proiectului au fost  Primăria Municipiului Brașov și Inspectoratul Școlar Județean.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Festivalul Brasovul Colorat

Fundatia Kronospan va invita maine, 22 septembrie 2018, incepand cu ora 10, la Festivalul Brasovul Colorat – un eveniment de promovare a artei artizanale si handmade în randul copiilor si nu numai, intr-o forma atractiva si intercativa.

Evenimentul incheie proiectul cultural ”Caravana artizanilor”, implementat in perioada februarie-octombrie 2018 de Fundatia Kronospan si cofinantat de Administratia Fondulșui Cultural National.

Va asteptam in Parcul Nicolae Titulescu, in zona chioscului sahistilor, cu un program variat si foarte animat: ateliere de creatie artizanala si handmade, vanatoare de comori in Centrul Vechi al Brasovului, ateliere de lectura povesti despre Brasov si de cunoastere a instrumentelor muzicale, teatru de papusi, mimi, face-painting si multe surprize si premii.

Detalii găsiți și pe:
– caravana.kronospanfoundation.org
– facebook.com/caravanaartizanilor

 

30 de ore de creație artistică în cadrul a 52 de ateliere organizate în Caravana Artizanilor

Timp de 15 săptămâni, ”Caravana Artizanilor” a străbătut municipiul Brașov, poposind cu ateliere creative adresate copiilor în parcurile din cartierele brașovene, cu scopul promovării artei artizanale și contemporane în rândul populației școlare brașovene. În cele peste 3 luni au fost organizate gratuit 52 de ateliere de creație, s-au derulat peste 30 de ore de creație artistică, la care au participat circa 900 de copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

7 artizani și artiști plastici brașoveni au fost implicați în atelierele creative desfășurate în cadrul proiectului cultural ”Caravana artizanilor”, implementat și finanțat în perioada martie-octombrie 2018 de Fundația Kronospan și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Arh. Biborka Bartha (pictură pe lemn), Gabriela Bularca (croșetat), Lidia Bășa (cusături & broderie), restauratorul Georgiana Gămălie (crestături în lemn), Simona Gheorghe (împâslit lână), artistul plastic Ioan Aron Țăroi (ceramică) și Cornel Sculean (pictură pe sticlă) i-au familiarizat pe micuții brașoveni cu îndeletniciri artizanale și plastice, în cadrul atelierelor fiind realizate de către copii peste 1200 de obiecte. Prin această caravană, Fundația Kronospan a urmărit popularizarea artelor tradiționale și moderne în spații publice, fiind alese spații alternative și neconvenționale din zone ale municipiului Brașov (cartiere) unde populația nu are acces facil și permanent la activități culturale.

Activitatea din cadrul atelierelor a implicat o serie de acțiuni care să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor copiilor participanți despre tehnici de lucru specifice meșteșugurilor tradiționale și artei contemporane.

Copiii au fost motivați să realizeze lucrări  pornind de la informații transmise de coordonatorii atelierelor, folosind materii prime diverse (lut, lemn, țesături, fire naturale, sticlă, vopsea) și tehnici de modelare și mânuire a diverse instrumente de lucru. ”Caravana Artizanilor” și-a propus în acest demers stimularea creativității celor mici, de a integra ideea de identitate personală ce se exprimă liber în conștiința participanților.

La finalul lunii septembrie, Fundația Kronospan va organiza, în cadrul aceluiași proiect cultural, Festivalul ”Brașovul colorat” – un eveniment dedicat artelor vizuale și artelor artizanale, prin care se dorește promovarea îndeletnicirilor handmade în rândul populației brașovene și a turiștilor care vizitează Brașovul. Pentru câteva ore, Parcul ”Nicolae Titulescu” se va colora și anima de mimi și jocurile copilăriei, teatru de păpuși, vînătoare de comori, ateliere creative și educative, fiind pregătite multe suprize și premii.

Partenerii proiectului sunt: Primăria Municipiului Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

Imagine preluata de pe faceboo.com/caravanaartizanilor

Sursa: informare remisa La pas prin Brasov

Pe 1 iunie, ,,Caravana artizanilor” a poposit pentru cei mici în Parcul ,,Nicolae Titulescu”

550 de copii din Brașov s-au bucurat deja de atelierele creative ale Caravanei artizanilor! Pe 1 iunie, Caravana a poposit pentru cei mici în Parcul ”Nicolae Titulescu”

”Caravana artizanilor” a poposit deja în șapte locații din cele 15 parcuri și spații publice alese din Municipiul Brașov în care să fie promovată arta artizanală tradițională și contemporană în rândul populației școlare brașovene.

Peste 550 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, 12 cadre didactice și 7 artizani și artiști plastici brașoveni au fost implicați până acum în atelierele creative desfășurate în cadrul proiectului cultural ”Caravana artizanilor”, implementat și finanțat în perioada martie-octombrie 2018 de Fundația Kronospan și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Elevii brașoveni s-au familiarizat până acum cu îndeletniciri artizanale ca: pictura pe lemn, pictura pe sticlă, croșetat, cusături și brodat, crestături în lemn, împâslit lână și ceramică, fiind realizate peste 600 de obiecte artizanale. Acțiunile culturale urmăresc popularizarea artei handmade în locații publice, fiind alese spații alternative și neconvenționale din zone ale municipiului Brașov (cartiere) unde populația nu are acces facil și permanent la activități culturale. Amintim că participarea la aceste ateliere creative este gratuită.

În cadrul atelierelor, organizatorii și artizanii implicați în proiect pun accent pe dezvoltarea creativității copiilor brașoveni, pe promovarea exprimării artistice a acestora, încercând în acest mod să familiarizeze generația tânără și nu numai cu artele vizuale de tip creație artizanală și aducerea în prim plan a multitudinii formelor de manifestare ale acesteia.

Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, Caravana artizanilor a poposit în parcul ”Nicolae Titulescu” (Parcul Central). Peste 70 de copii au participat la cele 3 ateliere pregătite cu această ocazie: pictură pe lemn, croșetat, cusături & broderie.

Până la finele lunii iulie, Caravana artizanilor își continuă traseul prin cartierele brașovene în alte opt locații, fiind pregătite să se desfășoare în acest interval peste 30 de ateliere creative. Copiii se vor putea înscrie la ateliere în urma sesiunilor de informare organizate în școlile partenere și conform informațiilor furnizate în cadrul campaniei de promovare derulate de Fundația Kronospan prin diverse mijloace clasice și new media (afișe și pliante de promovare, campanii online, website, pagină de Facebook).

Artizanii și artiștii implicați în proiectul cultural sunt: arh. Biborka Bartha, Gabriela Bularca, Lidia Bășa, Georgiana Gămălie, Simona Gheorghe, Ioan Aron Tăroi și Cornel Sculean.

Partenerii proiectului sunt: Primăria Municipiului Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

CARAVANA ARTIZANILOR poposește în cartierele Brașovului!

În perioada martie-octombrie 2018, Fundația Kronospan implementează proiectul cultural ”Caravana artizanilor”. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în cadrul apelului programelor, proiectelor și acțiunilor culturale sesiunea I/2018, aria tematică Educație prin cultură. Partenerii Fundației Kronospan în implementarea proiectului sunt Primăria Municipiului Brașov și Inspectoratul Școlar Județean.

Proiectul cultural urmărește promovarea îndeletnicirilor artizanale, vechi sau noi, în rândul populației școlare din Municipiul Brașov prin intermediul unor acțiuni care se înscriu în sfera educației prin cultură. Scopul proiectului este de a valorifica artele creative în spațiul public brașovean prin acțiuni cu caracter cultural care să conducă la dezvoltarea unui public nou și utilizarea culturii ca mijloc de educație pentru diverse categorii de public.

Demersul cultural are scopul de a anima spațiile alternative și neconvenționale din cartierele Brașovului (parcuri, spații verzi, curți ale instituțiilor de învățământ etc.), de a duce forme de manifestare artistică în acele zone în care populația nu are acces permanent la activități culturale. Publicul vizat este populația școlară cu vârste între 8 și 14 ani, fiind estimat că un număr de peste 1000 de copii va participa la activitățile prevăzute de proiect. De asemenea, direct în implementarea proiectului sunt implicați 7 artizani locali și 15 voluntari care vor realiza produse artizanale.

Activitățile principale ale proiectului sunt 7 ateliere creative care se vor desfășura alternativ, în perioada aprilie-iulie, în 15 locații din Municipiul Brașov. Artizanii și artiștii care vor coordona atelierele sunt: arh. Biborka Bartha, Gabriela Bularca, Lidia Bășa, Georgiana Gămălie, Simona Gheorghe, Ioan Aron Tăroi și Cornel Sculean.

În cadrul atelierelor, participanții vor fi inițiați în îndeletniciri ca: pictură pe lemn, pictură tradițională pe sticlă, crestături în lemn, croșetat, cusături, împâslit lână și ceramică decorativă. Prin aceste activități se facilitează contactul direct între tineri și meșteri de artă creativă artizanală sau handmade, precum și participarea unui public numeros la acțiuni culturale.

Copiii se vor putea înscrie la ateliere în urma sesiunilor de informare organizate în școlile partenere și conform informațiilor furnizate în cadrul campaniei de promovare derulate de Fundația Kronospan prin diverse mijloace clasice și new media (afișe și pliante de promovare, campanii online, website, pagină de Facebook).

Participarea la aceste ateliere creative este gratuită, la fiecare atelier, pe locație, putând participa câte 20 de copii.

O altă acțiune importantă a proiectului este Festivalul cultural ”Brașovul colorat”, care se va desfășura în luna septembrie într-unul dintre parcurile brașovene. Prin acest eveniment, Fundația Kronospan și Primăria Brașov vor promova artele creative prin organizarea de diverse activități culturale: decorarea arborilor cu obiecte handmade create de copiii și voluntarii participanți la proiect, ateliere demonstrative interactive pentru public, animație stradală, vânătoare de comori care să aducă mai aproape locuitorii brașoveni și turiștii de istoria locală și jocuri cu tematică culturală. Festivalul va întregi demersul organizatorilor de a facilita accesul publicului la evenimente cultural-educative, una din nevoile identificate în Studiul de consum și practici culturale din Municipiul Brașov, realizat în anul 2015.

Proiectul se concentrează în principal pe promovarea creativității și încurajarea diverselor practici artistice participative și a noilor forme de expresie artistică, pe activarea locuitorilor și implicarea activă a acestora în acțiuni culturale, pe dezvoltarea legăturilor și a schimburilor între cartiere – prin ”migrarea” copiilor dintr-o zonă în alta a orașului din dorința de a învăța meșteșuguri, împărtășirea valorilor și a creativității între membrii comunităților și transmiterea de cunoștințe generațiilor mai tinere prin modalități interactive și inovative, precum și crearea unor punți de legătură între sectorul public și privat prin dezvoltarea de parteneriate între acestea.

Valoarea totală a proiectului este de 106.589 lei, din care finanțarea nerambursabilă AFCN este de 64.996 lei, iar contribuția Fundației Kronospan este de 41.593 lei, potrivit comunicatului remis La pas prin Brasov.

Detalii găsiți și pe:

  • kronospanfoundation.org
  • facebook.com/caravanaartizanilor

Fotografii remise La pas prin Brasov