Arhive etichetă: dansul contemporan

perform(d)ance – dansul contemporan activează scena brașoveană

Week-endul 26-28 octombrie – spectacol prin mișcare. Perform(d)ance – Zilelele dansului contemporan la Brașov, eveniment aflat la a doua ediție, invită publicul la trei spectacole vibrante, o expoziție de fotografie și o petrecere animată de un performance.

Prima ediție s-a bucurat de mult interes din partea publicului, iar evenimentul a primit distincția pentru cel mai bun debut la Premiile Anului în Cultură la Brașov.

Anul acesta organizatorii propun un program care ilustrează pe deplin ideea de performance, adică un spectacol care comunică prin dans, discurs vorbit, muzică și artă multimedia. Temele explorează identitatea umană cu fațetele sale de putere și vulnerabilitate, care face față istoriei, presiunilor sociale și sentimentelor.

,,Heterocromia” este un spectacol dinamic și emoțional, susținut de elemente multimedia.

Autoarele spun despre ,,Nu toți sunt eroi” că este un spectacol care se articulează prin tensiune şi dialog cu bunicii dispăruţi, unul evreu și celălalt legionar, în care se întretaie interpretările cele mai personale cu imagini marcante din inconştientul colectiv.

În program este invitat un spectacol din Germania, LEVIAH, care discută despre efectul proceselor politice asupra psihicului individului. Toate spectacolele vor avea loc la Centrul Cultural Reduta în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 19.00.

Anul acesta, perform(d)ance salută eforturile unor artiste brașovene. Orsolya Balint va prezenta o expoziție de fotografie cu instantanee surprinse în timpul unor spectacole de dans contemporan. Anamaria Guguian va prezenta publicului “Migdalii înfloriți”, un performance dansant, alături de un colectiv de dansatori amatori, grupați sub denumirea “IDanceYou”. Evenimentul de la Visssual va fi animat apoi de apreciatul DJ local Alexander Silvermountain.

Cei interesați să aprofundeze dansul contemporan prin practică sunt invitați la workshopul derivat din spectacolul “Nu toți sunt eroi”, alături de Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu. O parte din cele 15 locuri sunt deja ocupate de amatorii interesați.

Roxana Florescu, director al Centrului Cultural German Brașov, spune în calitate de organizator al evenimentului: “Popularitatea dansului contemporan nu este doar o tendință germană, ci una internațională. Chiar și în condiții grele, dansul contemporan se extinde tot mai mult și dezvoltă forme tot mai complexe, este dornic să experimenteze, poate chiar mai mult decât în teatru.

Vedem de la spectacole minimaliste la performance-uri complexe, toate având aceeași trăsătură comună, și anume capacitatea de auto-organizare, care le permite să facă din puțin mult. Ceea ce este o constrângere, adică lipsa de finanțare instituționalizată, este în același timp un mare atu: permite companiilor sau artiștilor independenți să fie experimentali, să exploreze noi forme și nu se supune nici unui fel de rigori sau cenzură.”

Accesul la spectacole costă 20 de lei pe seară, iar biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului German de pe strada Lungă nr. 31 zilnic între orele 9.00 și 19.00 sau online de pe site-ul Bilete.ro, la adresa https://www.bilete.ro/zilele-dansului-contemporan-la-brasov

perform(d)ance – Zilele dansului contemporan la Brașov este un proiect cultural co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov. Bugetul total al evenimentului se cifrează în jur de 90 de mii de lei lei, iar contribuția din bugetul municipiului Brașov este de 71 480 lei.

Proiectul este organizat de Centrul Cultural German Brașov, în parteneriat cu Institutul Goethe, Centrul Cultural Reduta și Visssual. Sponsori: Premium Aerotech, Accenture. Parteneri media: ADZ, Karpaten Rundschau, Zile și Nopți, Magic FM, Feeder.

Foto: Copyright Calin Manescu, pentru ultima imagine din galerie

Video: YouTube

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov