Arhive etichete: legume

Consumul de fructe, legume, lapte și produse lactate este promovat în continuare în județul Brașov

Consumul de fructe, legume, lapte și produse lactate este promovat în continuare în județul Brașov. Pe lângă menținerea parametrilor normali de livrare a acestor produse, Programul pentru şcoli al României prevede măsuri educative a căror finalitate este deprinderea cu o alimentație sănătoasă. Nu doar elevii participă la astfel de activități, ci și părinții.

Un exemplu în acest sens este activitatea ”Importanța laptelui și a produselor lactate-industria alimentară”, care a avut loc, în trei sesiuni, cu părinții copiilor de la Școala Gimnazială Teliu.

În total, în luna februarie 2019, au fost 16 unități școlare și grădinițe angrenate în măsurile educative prevăzute în HG 640/2017.

O singură fermă a fost vizitată în intervalul amintit, la Mărgineni, de către copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ‘Voinicelul’ Făgăraș.

Cea mai mare parte a activităților s-a axat pe organizarea unor concursuri, sau ore speciale de discuții cu cei mici, despre alimentele sănătoase. Este de remarcat faptul că, potrivit datelor comunicate, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Brașov se organizează în fiecare săptămână câte un eveniment dedicat hrănirii cu legume, fructe, lapte și produse lactate. Alți profesori au optat pentru adaptarea la sezon. Astfel, la Școala Gimnazială Vama Buzăului, una dintre temele discutate cu elevii a fost ”Reguli de igienă și alimentație în sezonul virozelor și gripei”

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov