Arhive etichete: L’Heritage

Două pelicule au primit premiul cel mare al juriului la #FFIR14

Două pelicule au primit premiul cel mare al juriului la #FFIR14 Massoud, L’Heritage și În căutarea inginerului Dragomirescu, premiate la ediția cu numărul XIV a #FFIR 

Festivalul de Film și Istorii Râșnov, ediția XIV, s-a încheiat în weekend-ul precedent la Râșnov, iar premiul cel mare al juriului profesionist a fost anunțat duminică. Cele două filme care au câștigat categoria de documentare sunt:

  • Massoud, L’Heritage, în regia lui Nicolas Jallot, producție franceză din 2021.
  • În căutarea inginerului Dragomirescu, în regia lui Dragoș Zămoșteanu, producție românească din 2022.

Juriul profesionist al #FFIR14 a fost format din: Alfonso-Santos Gargallo (regizor și producător spaniol), Irina-Margareta Nistor (critic de film, cineast) și Ion-Andrei Gherasim (președinte Fundația Corneliu Coposu).

Totodată, premiul juriului liceenilor, format din: Idris Belabed, Carla Pantilie, Mădălina Tosa, Andrei Midache și Teofil Memelis, a fost câștigat de pelicula spaniolă Pico Reja, în regia lui Remedios Malvárez și Arturo Andújar.

La categoria premiul publicului filmul Regele Mihai: Drumul către casă, în regia lui Trevor Poots, a fost declarat câștigător.  .

FFIR 2022 se apropie de final și multe lucruri care au trebuit spuse, au fost spuse. A fost o ediție reușită din punct de vedere organizatoric, cu un public dornic de evenimente de calitate și multă emoție. Nu voi uita niciodată seara dedicată lui Ivan Patzaichin, imnul lui Iuliu Maniu cântat live în timpul proiecției de protagoniștii documentarului Remember Iuliu Maniu 1986, seara magică din Cetatea Râșnov cu cei 4 Corifei (Alifantis, Andrieș, Baniciu, Vintilă) sau ploaia care nu a reușit să alunge publicul la concertele Adei Milea și Om la lună. Pentru că la final, după un astfel de festival, rămânem cu amintirile, prietenii și planurile pentru viitor.

O mențiune specială este legată de prezența tinerilor în acest festival: avem un grup de voluntari fantastici și studenți foarte implicați la Școala de Vară Astra.

Filmele selecționate pentru competiția de anul acesta au adus în atenția publicului subiecte diverse și abordări interesante. Mă bucur că două filme românești au reușit să fie pe lista finală de câștigători alături de o producție din Franța și una din Spania.  Filmul documentar este prea puțin exploatat și valorificat în România și eu cred foarte mult în impactul acestui tip de filme ca instrument de educație și înțelegere”, a declarat Mihai Dragomir, directorul Festivalului de Film și Istorii Râșnov.

Festivalul de Film și Istorii Râșnov s-a focusat în acest an pe tema Granițe / Borders și a adus în atenția opiniei publice importanța și esența acestui concept atât de actual în contextul social și geopolitic actual. Conceptul de anul acesta și-a propus să aducă cât mai multe răspunsuri la întrebări și provocări multiple care țin de libertățile individuale și creative cu care se confruntă societatea contemporană.

Respectând tema festivalului, pentru proiecțiile filmelor au fost alese spații care depășesc limitele convenționalului. Astfel, ediția cu numărul XIV a FFIR s-a desfășurat în locații multiple din zona Râșnov precum:

Cetatea Râșnov, La Lift spre Cetate, Piața Unirii (Râșnov), Cetatea Feldioara, Promenada Codlea, Parcul Cetate din Hărman și Bastionul Țesătorilor din Brașov.

La ediția cu numărul XIV a #FFIR au putut fi vizionate proiecții internaționale din Belgia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Franța, Lituania,  Marea Britanie, Norvegia, Polonia,  România, Spania și Suedia.

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe. Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov este un eveniment cultural organizat de Asociaţia Mioritics şi Asociaţia Râşnov Society.

Sursa foto pagina de Facebook Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

Sursa: comunicat transmis La pas prin Brasov