Arhive etichetă: partide libere

Campionatul Național de Scrabble la Brașov

Campionatul Național de Scrabble, în acest week-end, la Brașov

  • În premieră, va fi organizat un miniturneu demonstrativ de partide libere

După ce, în luna iunie, Brașovul a găzduit Campionatul Național de Scrabble Perechi, iată că, în acest week-end, 18 – 20 octombrie 2019, are loc la Hotel HB Brilliant cea de-a patra etapă a Campionatului Național Individual de Scrabble pentru Seniori, ultima înaintea turneului final ce se va desfășura la mijlocul lunii noiembrie la București. Competiția este organizată de Federația Română de Scrabble (FRSc), în colaborare cu C.S. Atlantis Brașov.

La concurs participă jucători legitimaţi la cluburile de scrabble afiliate la FRSc, fiind așteptați cei mai bun competitori din toată țara. Înaintea acestei etape clasamentul este foarte strâns, pe primul loc situându-se Dan Laurențiu Sandu (CSM București) cu 9067 puncte, pe locul al doilea – Alexandru Lăcătîș (Universitatea Cluj) cu 8709 puncte, iar pe locul al treilea – Vasile Mihalache (U. Cluj) cu 8276 puncte, urmat de Corneliu Faur (U. Cluj) cu 8203 puncte.

„În fiecare an alegem să desfășurăm la Brașov o etapă de campionat pentru că orașul este un leagăn de civilizație și cultură, este inima României și poate atrage sportivi de pe întreg cuprinsul țării, nemaivorbind de istoria și jucătorii valoroși pe care i-a dat acestui joc. Provocarea acestei etape o reprezintă faptul că toți jucătorii vor căuta să își îmbunătățească fiecare probă și este, totodată, și un barometru pentru finala de la București”, afirmă Dan Laurențiu Sandu, președintele FRSc,  citat de La pas prin Brasov.

Programul competițiilor se va desfășura astfel: vineri, toată ziua, vor avea loc partidele de libere, sâmbătă – probele de duplicat clasic, compunere („Heptascrabble”) și anticipație, iar duminică – duplicatele eliptic și completiv. Tot duminică, în jurul orei 13, se va organiza festivitatea de premiere.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, de la ora 13.00, va avea loc și Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor afiliate la FRSc în vederea adoptării statutului modificat al structurii sportive. Cu prilejul etapei de la Brașov, în premieră, va fi organizat și un miniturneu demonstrativ de partide libere, ce va avea loc tot sâmbătă, 19 octombrie 2019, între orele 18.30 – 20.30, la Coresi Shopping Resort.

„Meciurile libere demonstrative pot fi o rampă de lansare a tinerilor și a începătorilor, știut fiind că o astfel de partidă oferă șansele cele mai mari și celor cu mai puțină experiență. Așa că așteptăm în număr cât mai mare brașovenii să facă cunoștință sau să exerseze în acest sport al minții, atât de provocator”, încheie Dan Laurențiu Sandu, președintele FRSc, citat de La pas prin Brasov.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov