Arhive etichete: Salvamont

Acțiune de salvare a unui turist străin

Acțiune de salvare a unui turist străin, desfășurată ieri 20.06.2016, în masivul Făgăraș pe valea Viștea Mare de către Salvamont și jandarmii montani.
Turistul maghiar făcea parte dintr-un grup de 6 turiști străini (3 din Cehia și 3 din Ungaria), acesta suferind o accidentare la piciorul stâng.
După constituire, echipele de intervenție montană, formate din salvamontiști și jandarmi montani, s-au deplasat la locul indicat, acordându-i victimei primul ajutor și ulterior deplasându-se cu aceasta către Sâmbăta de sus pe valea Viștea Mare. Odată ajunse la Sâmbăta de Sus, echipele de salvatori au predat victima unui echipaj SMURD care a condus-o la spitalul municipiului Făgăraș pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Intervenția echipelor de salvatori a durat aproximativ 7 ore datorită gradului ridicat de dificultate al traseului.
Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Intervenție de urgență în domeniul montan

Pe timpul executării misiunii de asigurare a ordinii publice la evenimentul Trofeul Muntilor din Masivul Bucegi, zona localității Bran – Zănoaga, un echipaj al jandarmeriei montane Bran a fost solicitat să intervină în zona Ciubotea – a doua căldare, unde se afla o persoană de sex masculin accidentată. În jurul orei 20.45 jandarmii montani împreună cu salvamontiști din Bran au ajuns la victimă.

Datorită traseului greu accesibil și accidentat la intervenție a mai participat încă o echipă de jandarmi montani pentru coborârea în siguranță a tânărului C.L.D. cu domiciuliu în localitatea Motru –Gorj, acesta prezentând leziuni la genunchiul stâng.

După acordarea primului ajutor , persoana a fost transportată pe targă până la un echipaj SMURD care s-a deplasat cu acesta de urgență la Spitalul Județean Brașov pentru investigații și tratament medical adecvat.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin brasov