Arhive etichete: Simfonic Show

Filarmonica Brașov, strategia de dezvoltare a instituției pe termen scurt, mediu și lung

Cu o nouă conducere, Filarmonica Brașov , împărtășește  cu comunitatea brașoveană, viziunea și planul activităților artistice cu care deschide anul 2021.

Astfel, în cadrul conferinței de presă  ce a avut loc marți, 12 ianuarie, la sediul instituției, actualul manager al Filarmonicii Brasov, pianistul Ioan – Dragos Dimitriu, le-a vorbit jurnaliștilor despre strategia de dezvoltare a instituției pe termen scurt, mediu și lung.

O primă  idee cu care demarează activitatea Filarmonicii Brașov este aceea de a păstra legătura cu comunitaea și de a se îndrepta și mai mult către nevoile publicului meloman și nu numai. Se dorește colaborarea cu alte instituții de profil, tocmai pentru a aduce diversificare și a satisface nevoia de cultură pentru toate vârstele și categoriile de public.

Rolul de formare și de educare va fi dezvoltat în perioada imediat următoare printr-un parteneriat de colaborare profesională cu Facultatea de Comunicare și Relații publice a Universității Transilvania, în care studenții, conform grilei de activitate practică, vor avea parte de un program de mentorat în ceea ce privește specializările Marketing și Relatii publice.

De asemenea, vor continua programele desfășurate în colaborare cu Bastionul Artiștilor, cu Liceul de muzică Tudor Ciortea,  cu Facultatea de muzică, dar și cu alte instituții de referință din sectorul privat de activitate. Sub egida acestor colaborări între instituții se dorește punerea în valoare a potențialului artistic al copiilor, elevi sau studenți, și dezvoltarea unei rampe de lansare pentru tinerele talente, proiect ce se dorește a fi dezvoltat și pe plan național, cu organizarea în prealabil a unei preselecții.

Punctul forte al activității artistice din acest an,  2021 , îl constituie Stagiunea estivală în care vor avea loc mai multe evenimente și chiar se dorește montarea unui ecran care să (a)ducă cultura în fiecare cartier, sau în diferite zone comericale din oraș.

În ceea ce privește strategia de comunicare și promovare a evenimentelor ce se vor organiza în acest an la Filarmonica Brașov, au fost prezentate campaniile principale.

Astfel, o prima campanie, sugestiv numită este Simfonic Show, campanie ce are ca scop promovarea evenimentelor din diferite arii și zone de interes artistic (muzică, arte vizuale, arte plastice, diferite fuziuni, etc.) fapt ce dă posibilitatea de a oferi un altfel de act artistic, adaptat noii generații, cu dorinta de a fi într-o relație apropiată cu comunitatea noastră.

O importanță deosebită o are campania de promovare  ,,Filarmonica Brașov – Ambasador Cultural al comunității”, egida sub care s-au desfășurat și se vor desfășura multe evenimente de acum încolo, instituția având acest rol prin însăși forța și bogația cu care onorează Brașovul de peste 140 de ani.

Cu entuziasm și dornic de realizarea unor proiecte noi, managerul Filarmonicii Brașov, Ioan-Dragoș Dimitriu, a afirmat în conferința de presă că se consideră chiar el un ambasador al artiștilor în relația cu ordonatorul de credite, dar și în ceea ce privește realizările înspre comunitate. „Filarmonica este aici pentru comunitate!”

Se vor realiza în perioada următoare parteneriate cu instituții de profil de stat și independente și vor exista mai multe colaborări. O primă colaborare va avea loc în februarie 2021, când împreună cu Filarmonica din Sibiu, se va realiza primul eveniment ce reunește artiștii brașoveni cu cei de la Sibiu, dar și cu artiști ai Operei Nationale din Cluj. Astfel, dupa mulți ani, la Brașov se vor relua evenimentele de tip Stage Opera.

Evenimentul va avea loc atât la Brașov, cât și la Sibiu.

De asemenea, brașovenii se vor putea bucura și de proiecte noi, implementate de Filarmonica Brașov: Grădinița muzicală, Ziua porților deschise, Noaptea Filarmoniștilor, și altele.

Accentul va fi pus și pe valorizarea foayerului, spațiu care permite prezentarea artiștilor, fiind un loc perfect pentru conlucrarea artei  cu muzica. În ideea de a ne adresa comunității, se va lărgi aria de organizare a evenimentelor, se vor organiza diferite conferințe dar și alte evenimente.

O abordare nouă aduce campania Filarmonica verde: ,,orașul este împrejmuit de natură și ajungi foarte repede într-un loc unde să te bucuri și să te relaxezi. Ne propunem ca aceste activități să facă parte din promovarea a unui mediu sănătos și a muzicii, inspirație pentru artiști… este o tradiție internațională. Pădurile amazonului sunt coniderate plămânii planetei, și tot așa, și noi, putem considera pădurile din jurul Brașovului, mici plămâni pentru comunitatea noastră. Filarmonica verde  va aduce concerte în natură, și după exemplul Greenpeace – bariera verde, proiectul despre reîmpădurire în zona de sud a României, care fac tot felul de programe, am putea să facem concerte care să se lege de această acțiune.” – Ioan-Dragoș Dimitriu.

Building Bridges/Construcția de punți – legături, este proiectul în care oamenii din Filarmonică, personalul din administrativ și artiști, vor fi prezentați comunității – „Cunoști muzicianul, acum cunoaște și omul”.

Tot în ideea de a fi aproape de comunitate, vom avea parte și de surprize, diferite flashmoburi, ce ramân sub vălul secretului.

Vor fi abordate și aspectele istoriei Filarmonicii Brașov, capitalul ce are o contribuție importantă pentru prezent.

În același timp, managerul instituției se gândește la diferite programe de relaxare pentru angajați, un program de genul „minte sănătoasă într-un corp sănătos”, sub forma unor tabere pentru muzicieni și pentru angajați, menite să-i ajute să gestioneze activitatea de zi cu zi, dar și emoțiile și stresul ce se acumulează zi de zi. Taberele de acest gen sunt deschise de asemenea și pentru comunitate.

Filarmonica își propune astfel, să aducă actul cultural mai aproape de oameni și de a depăți granițele, nu doar în mediul online, ci și fizic, atunci când se va putea, fiind un veritabil Ambasador al noilor perspective și experiențe socio-economice și diplomatice.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov