Pornind de la titlul generic – „Orașul limbii române” – propus de către organizatorii brașoveni pentru evenimentul de astăzi (n.r.: 31 August 2021), ar trebui, poate, să fac o incursiune istorică, dezvoltând ideea că Brașovul se află, după cum se știe, în zona (privilegiată) de formare a limbii române literare.

Pornind, însă, de la informația că la Academia Română s-a pus în discuție „statutul actual al limbii române” (dezbatere susținută de acad. Ioan Aurel Pop, Răzvan Theodorescu, Eugen Simion, Grigore Brâncuș, Gabriela Pană Dindelegan și prof. univ. Rodica Zafiu), nu voi zăbovi analizând trecutul limbii române, ci presiunile și opresiunile pe care limba noastră le suportă actualmente din partea celor care, din snobism, din aroganță și dorință de epatare sau – adesea – din crasă incultură le exercită zi de zi asupra ei, cu o insistență diabolică. Dacă ar fi să definesc statutul actual al limbii române, aș îndrăzni să spun că este o limbă îndelung asediată de anumite categorii ale propriilor vorbitori.

Campioni absoluți în hărțuirea limbii române sunt, categoric, politicienii și jurnaliștii (care s-ar cere să fie, pentru public, modele de exprimare elevată și adecvată normelor limbii literare), dar, am mai spus-o și în alte ocazii, nu se situează cu mult mai prejos nici traducătorii de filme, autorii și interpreții reclamelor, persoane în carne și oase cărora li se adaugă, cu impact deloc neglijabil, aplicațiile tehnice de traducere automată din categoria Google translate și toleranța excesivă, păgubitoare, atât a vorbitorilor cât și a instituțiilor filologice, la tornadele anglicizante și la scrierea fără diacritice.

Străjeri ai limbii române încă mai stau de veghe (Ioan Aurel Pop, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Rodica Lăzărescu, Magda Ursache, Rodica Zafiu,  Radu Paraschivescu, Andrei Pleșu, dascălii de limba și literatura română sau persoane care activează virtual, sub pseudonim, corectând/ironizând greșelile, cum procedează pe blogul ei „Diacritica”), dar, în vacarmul lingvistic stârnit de mult prea gălăgioșii agresori amintiți înainte, vocile limpezi și autorizate se aud foarte greu sau nu se aud deloc.

Nu reiau aici criticile la adresa politicienilor și jurnaliștilor, sunt nume importante de filologi care și-au îndreptat săgețile ascuțite către acești întunecați campioni cu epiderma și meningele impenetrabile, refractare la orice încercare de îndreptare.

S-a tot spus că o limbă „stricată” poate „strica” gândirea sau că reflectă o gândire alterată. În acest sens, efectele „stricării” limbii, respectiv gândirii, sunt acum atât de vizibile încât s-ar cuveni să fie și îngrijorătoare.

Mă voi opri la numai câteva aspecte de actualitate furnizate fie de spoturile publicitare, fie de experiența didactică, fie de „colaborarea” mea cu internetul.

Se apropie sfârșitul vacanței de vară, iar pe micile ecrane apare, în ultima vreme, repetitiv până la saturație, o reclamă în engleză: Back to school! De ce în engleză? Nu știu. O fi dispărut din limba română adverbul înapoi? S-au evaporat prepoziția la și substantivul școală? Ne obligă cineva să ne exprimăm în engleză sau doar așa le-a cășunat autorilor reclamei? Pe alt canal, la aceeași reclamă, o trăznaie suplimentară: to, prepoziția englezească, scrisă ca numeral: Back 2 school. O maimuțăreală, în fond, a năravului (probabil american?) de a sminti scrierea coerentă (de pildă for you simplificat la 4u, straight redus la str8 etc.). O fi cool așa, o fi în trend, o fi easy pentru leneși, o fi părând funny, dar, împingând un pic spre limită situația, să ne imaginăm următoarea transcriere fonetică pentru un necunoscător al limbii engleze: bec + doi + scul. Un numeral flancat de substantivele comune bec – balonaș de sticlă cu filament și scul – legătură de fire.

Păi să nu te prăvălești în SF și să nu te bântuie, ca un strigoi gonflabil, impresia că ai de-a face cu un dubios mesaj criptat, extraterestru?

Lăsând gluma la o parte, va veni oare peste noi vremea neguroasă în care, ca român, dacă nu cunosc limba engleză, nu-mi voi mai putea înțelege limba maternă?!

Urmărind un fragment de film dublat în română, a fost destul o propoziție ca să-mi agreseze timpanele: „Lucul ei îi părea familiar”. Luc, de la englezescul look, evident. Noi, cei din generațiile mai vechi, am învățat de timpuriu la școală că neologismele îmbogățesc limba, dar și că Titu Maiorescu atrăgea atenția, încă din secolul al XIX-lea, asupra abuzului riscant de neologisme, subliniind că „limba română are geniul ei propriu și cuvintele ei proprii” care „trebuiesc cunoscute și trebuiesc deprinse”, iar „întrebuințarea necugetată” a neologismelor – respinsă. În cazul de față, adoptarea nemotivată a lui look vine să disloce din limba română o întreagă serie sinonimică (aspect, chip, înfățișare, fizionomie, figură, față, arătare), prin urmare acționează negativ, în sensul sărăcirii lexicale, al deposedării de nuanțe, fapt ce poate lesne să atragă și o aplatizare a gândirii. De altfel, singura explicație plauzibilă pentru succesul adoptării lookului ar fi că, în formă nearticulată, are o singură silabă și-i scutește pe leneși de efortul rostirii, pe de o parte, iar pe de altă parte nu supune mintea nimănui la travaliul delicat de a căuta nuanțe. Substituie lejer sinonimele din română deoarece se brodește fără mofturi, în locul lor, în aproape orice vecinătate lexicală.

Am regăsit, același substantiv, de data asta în scris, într-o subtitrare de film documentar. Intervievatul, un simpatic frizer chinez vorbitor de engleză, pripășit în New York, mărturisea în limba lui adoptivă, de ce și-a ales meseria: „Îmi place să le dau oamenilor un look nou”. Să deducem, din viciata traducere în limba noastră, că nu-i evaluează nimeni pe traducători înainte de a-i angaja? Sau că evaluatorii înșiși sunt la fel de incompetenți și de nepăsători?

Rămânând în același perimetru lexical, mi s-a întâmplat, când eram la catedră, să surprind dificultățile de lectură cu voce tare ale unui elev care – vădit lipsit de  intenția ironiei ori a vreunui giumbușluc adolescentin – a încurcat românescul chip (față, figură, aspect), cu englezescul chip (pastilă cu circuit integrat). Rezultatul a fost pe cât de amuzant, pe atât de trist. Propoziția „Fata avea un chip frumos”, deși scrisă corect, citită de el s-a transformat în: „Fata avea un cip frumos”. Am depășit momentul atrăgându-i atenția că, deocamdată, cât timp nu se adeveresc filmele de sumbră anticipație, numai necuvântătoarele au cipuri de urmărire și identificare (mai mult sau mai puțin) frumoase, oamenii au chipuri.

Este un exemplu, dintre multe altele posibile, doveditor al derutei lexico-semantice provocate de excesul de anglicisme preluate fără control și fără discernământ, derută care îi afectează în special pe tineri.

După umila mea părere, utilizarea diacriticelor specifice limbii române (la care s-a cam renunțat tacit după ce ne-am „civilizat” și nu mai scriem de mână, ci tastăm) ar trebui să devină obligatorie prin lege, prin ordonanță de urgență, pentru că absența lor totală sau utilizarea aleatorie, inconsecventă, aduce mari prejudicii limbii scrise și generează confuzii, în primul rând în mintea cititorilor lipsiți de exercițiul sistematic al lecturii. Una e să scrii Puțin a lipsit… și alta Putin a lipsit…, mai ales când nu e clar dacă accentul cade pe u sau pe i. Una e să scrii Fata are o față fină și alta Fata are o fată fină. Prasit, fără diacritice, poate fi citit și cu sensul de prășit, și cu acela de prăsit. Când contextul nu-l ajută, ce va înțelege cititorul dintr-un enunț precum Leonte s-a dus de ieri la prasit si n-a mai venit.? Unde s-o fi dus, ieri, Leonte? La prășit sau la prăsit?!

Într-o intervenție anterioară, tot de Ziua Limbii Române, am scris amănunțit despre „performanțele” lui Google translate. Între timp am testat și alte oferte de traducere automată, renunțând la banalele texte de rețete, prospecte și reclame, din curiozitatea de a vedea ce se întâmplă cu un text beletristic lăsat în voia traducătorului virtual. Voi ilustra cu doar câteva dintre rezultatele acestui experiment care spală binișor păcatele Chiriței pașoptiste ot Bârzoieni, la al cărei nivel abia-abia dacă ajunge produsul tehnic poliglot al civilizației contemporane.

Când e solicitat să traducă din română în engleză, franceză, germană, maghiară, italiană, spaniolă, traducătorul virtual se împiedică – în română – de absența  pronumelui personal în preajma verbului și pecește, incapabil fiind să identifice numărul (singular sau plural), se încurcă rău când dă peste arhaisme sau regionalisme și are mari probleme cu accentele. În consecință, dacă ar fi înzestrat cu urechi și cu o bâtă, am putea spune că traduce „după ureche” și adesea dă serios „cu bâta în baltă”. Bunăoară: „N-am mai știut să le chivernisim” (e vorba de cele zece porunci) în traducere automată „noi” (subînțeles) e înlocuit cu „eu” și sună cam așa:

– în engleză: „I didn’t know how to chivernisim them.”

– în franceză: „Je ne savais pas comment les chiverniser.”

– în germană: „Ich wusste nicht, wie ich sie chivernisimieren sollte.”

– în maghiară: „Nem tudtam, hogyan kell őket chivernisimizálni.”

– în italiană: „Non sapevo come rinnegarli”.

– în spaniolă: „No supe chivernisimizarlos”.

„Temei”, din versul „Este singurul nostru temei”, a fost tradus, în limbile menționate, prin „temă” (It is our only theme/ C’est notre seul thème/ Es ist unser einzinges Thema/ Ez az egyetlen témánk./ È il nostro unico tema/ Es nuestro único tema). Traducând „drum de bejenie”, mașinăria automată îmbogățește generos toate limbile cunoscute de ea cu un cuvânt românesc: road of bejenie/ route de bejenie/ Strasse von bejenie/ a bejenie útja/ strada di bejenie/ camino de bejenie. Șerparul din portul nostru popular se transformă, din accesoriu vestimentar, într-o înșelătoare făptură mitologică: a snake, un serpant, eine Schlange, un serpant, una serpiente. Inteligența artificială se împotmolește iremediabil și atunci când dă de  troiene/ a troieni (cuvinte pe care le confundă cu cetatea Troia), tropar, borangic, ițari, tiptil, fest, a ciripi, vă leat/ veleat/ văleato etc. Totuși boacăna supremă, greu de egalat, o comite când traduce (pe formula „unde dai și unde crapă”) „condei de grafit” prin graphit condom/ préservatif en grafit/ Graphitcondom/ grafit óvszer/ preservativo di grafite/ condón de grafito.

Exemplele de majore gafe lexicale sunt considerabil mai numeroase decât cele consemnate aici, dar concluzia care se impune – una singură: să nu vă lăsați niciodată fără grijă în seama traducătorului automat, pentru că, oricât de inteligent și poliglot l-au făcut părinții lui programatori, limba română, prin bogăția, nuanțele, particularitățile și duhul ei, îi depășește cu mult posibilitățile.

Mihaela Malea Stroe

(Prelegere pregătită pentru Ziua Limbii Române, Brașov, 31 aug. 2021, la Teatrul „Sică Alexandrescu”)