Arhive etichete: Văduva veselă

Opereta cântă și dansează la Opera Brașov!

Opera Brașov inaugurează stagiunea spectacolelor pentru copii miercuri, 6 octombrie 2021, de la ora 11.00, în Sala Operei, cu „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian. Îi invităm pe cei mici să ia parte la aventurile animalelor, din care vor avea să tragă învățăminte folositoare.

Distribuția: Cocoșelul – Andromeda Nemeș, Vulpea – Cristina Roșu, Pisica – Simona Manole, Ursul – Ștefan Schuller, Corbul – Cristian Dicu, Iepurașii – Alina Ichim, Mihaela Marele. Regia artistică este semnată de Constantin Ungureanu. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Mișcarea scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.

 Preț bilet: 15 lei

Opera Brașov programează sâmbătă, 9 octombrie 2021, de la ora 18.30, în sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, spectacolul-colaj intitulat „Opereta cântă și dansează”, având scenariul și concepția regizorală semnate de Lăcrămioara Schuller, după o idee de Carmen Dobrescu. „Firul roșu al acestui spectacol îl reprezintă femeia și poveștile de dragoste ale operetelor. Chiar dacă nu recunoaștem, și noi, adulții, avem nevoie să evadăm din cenușiul cotidianului – mai ales în aceste vremuri ciudate și tulburi. Avem nevoie să alimentăm copilul din noi cu speranța de bine, de frumos, de senin și, mai ales, de happy-end. Poveștile frumoase, strălucitoare, savuroase și pline de viață ale operetelor și ale personajelor care «trăiesc» în operete ne oferă șansa de a visa, de a ne transpune într-o altă realitate – realitatea unei vieți de poveste, pe care viața reală nu ne va lăsa să o trăim niciodată”, ne mărturisește Lăcrămioara Schuller.

Multă bucurie, energie, expresivitate, voioșie și expansiune pe scenă vor asigura reteța de succes a acestui eveniment propus de Opera Brașov. Cei care au vizionat, în cadrul stagiunii estivale oferite de Opera Brașov în Piața Sf. Ioan, spectacolul „Opereta, dragostea mea” vor avea acum ocazia să se bucure de varianta originală și integrală a acestuia.

Fiecare titlu de operetă prezentat, „Contesa Maritza”, „Prințesa Circului”, „Silvia” de E. Kálmán, „Victoria și-al ei husar” de P. Abraham va beneficia de scenografie proprie, semnată de Rodica Garștea. În cadrul acestui spectacol, ne vom mai bucura de arii din operetele „Paganini”, „Văduva veselă” de Fr. Lehár și „Logodnicul din Lună” de E. Künneke.

Vom avea ocazia să îi ascultăm și să îi urmărim pe soliștii Operei Brașov: Alexandru Aghenie, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mădălina Bourceanu, Mihai Irimia, Valentina Mărgăraș, Valentin Marele, Ștefan Schuller, Maria Catrina, Lorand Cristian, Corina Klein, Cristina Roșu, Simona Manole, Lăcrămioara Schuller, alături de artiștii lirici: Alina Ichim, Mugurel Oancea, Andromeda Nemeș. Soliști balet: Anamaria Boancă, Claudiu Dane, Eduard Toma. Solo vioară: Decebal Costache. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Cristina Rotundu, Ioan Dorin Coșeriu, Mihai Mândruțiu. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Regie scenă: Marilena Aldea. 

Preț bilet: 40 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral)

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380. 

În stagiunea 2021 – 2022, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani! 

Eveniment desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

În condiţiile în care incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov a depăşit pragul de 3/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Certificatul verde va fi însoţit de un act de identitate.

Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se aplică în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 12 ani.

Desfăşurarea spectacolelor este permisă conform reglementărilor legale în vigoare cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a sălii.

În cazul în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Municipiul Brașov va depăşi pragul de 6/1.000 de locuitori, participarea la evenimentele Operei Brașov va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Pe toată durata desfășurării spectacolului, purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

„Văduva veselă”, la final de mai

Sâmbătă, 29 mai 2021, de la ora 18.30, în sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, Opera Brașov vă oferă o foarte îndrăgită operetă: „Văduva veselă” de Franz Lehár. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glavari şi a locotenentului Danillo a văzut prima dată lumina rampei în anul 1905, la Theater an der Wien. În anul următor se juca la Berlin şi Hanovra, apoi au fost programate reprezentaţii la Londra şi Paris.

Acţiunea operetei se petrece în locuri extrem de diverse – de la presupusa ambasadă a statului Pontevedro de la Paris, la celebrul cabaret „Maxim’s” – prilej ce l-a îndemnat pe compozitorul Franz Lehár să creeze minunate valsuri, să compună melodii nemuritoare precum „Cântecul Viliei”, dansuri pe ritmuri populare şi, bineînţeles, să nu ocolească cel mai spectaculos dans al cabaretelor pariziene – „French Can-Can”-ul. Tânăra şi fermecătoarea Hanna Glavari, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim’s”.

Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon.

Distribuția:

Hanna Glavari – Anda Pop

Contele Danillo Danilovici – Alexandru Aghenie

Baronul Mirko Zeta – Ștefan Schuller

Valencienne – Nicoleta Chirilă

Camille de Rosillon – Mihai Irimia

Niegus – Lorand Cristian

Raoul de St. Brioche – Dan Ionescu

Vicontele Cascada – Marian Rește

Pritschitsch – Paul Tomescu

Praskowia – Cristina Roșu

Kromow – Claudiu Bugnar

Bogdanowitsch – Florin Grama

Silviane – Mihaela Pleșa

Olga – Mariana Tomescu

Soliști balet: Anamaria Boancă, Dorin Mirea

Grisete: Melania Condoiu, Cristina Rotundu, Valentina Mirică, Nicoleta Sasu-Galian, Alexandra Scriminț, Raluca Șut

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică a spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia îi aparține lui Adrian Cristea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea.

Preț bilet: 30 lei – Categorie: Acces general

Biletele pentru spectacolul cu opereta „Văduva veselă” de Fr. Lehár se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2020 – 2021, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

La evenimentele Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Opera Brașov vă așteaptă, în această săptămână, la un recital estival și la întâlnirea cu „Văduva veselă”

Miercuri, 19 august 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, vă invităm la recitalul vocal-instrumental „Culorile muzicale ale verii”, susținut de soliștii Operei Brașov, acompaniați la pian de Ovidiu Mezei. În această seară vă veți delecta cu momente muzicale variate, arii și duete din operele „Tosca” de G. Puccini, „Samson și Dalila” de C. de Saint-Saëns, „Cenușăreasa” și „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, o lucrare inedită – „María de Buenos Aires”, o operă-tango de Á. Piazzolla, dar și piese celebre: „Summertime” de G. Gershwin, „Mamma” de C.A. Bixio sau „Il Bacio” de L. Arditi.

Pe scena din Curtea Operei vor evolua soliștii: Maria Catrina, Aurelia Florian, Valentina Mărgăraș, Sonia Hazarian, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Valentin Marele, Dan Popescu. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Scenografia este semnată de Rodica Garștea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 22 august 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, pentru că s-a bucurat de un succes deosebit în rândul spectatorilor, ne reîntâlnim cu „Văduva veselă”, opereta compusă de Fr. Lehár, din care vă vom oferi cele mai reprezentative momente, într-o versiune adaptată. O lucrare spumoasă, încărcată de romantism, cu un dialog savuros și intrigi surprinzătoare. O operetă ușor de savurat, ca o zi de vară!

Distribuția:

Hanna Glawari – Anda Pop

Contele Danilo Danilovici – Alexandru Aghenie

Baronul Mirko Zeta – Ștefan Schuller

Valencienne – Nicoleta Chirilă

Camille de Rosillon – Mihai Irimia

Niegus – Lorand Cristian

Raoul de St. Brioche – Marian Rește

Vicontele Cascada – Dan Ionescu

Pritschitsch – Paul Tomescu

Kromow – Claudiu Bugnar

Bogdanovitch – Florin Grama

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc (debut). Regia artistică poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu. Asistent regie: Anda Pop. Scenografia: Adrian Cristea. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilet: 15 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de fiecare eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380. 

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă prevăzută de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se reprogramează!

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Patru spectacole în această săptămână, la Opera Brașov!

Marți, 14 iulie 2020 și miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 10.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, îi invităm pe cei mai mici spectatori să pășească în lumea îndrăgitei povești „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ch. Perrault, transformată într-un musical de succes de către compozitorul Marius Țeicu și scenarista Silvia Kerim. Distribuția este formată din artiștii Operei Brașov: Mariana Tomescu, Andromeda Nemeș, Nicoleta Chirilă, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Anca Panait, Sonia Hazarian, Ștefan Schuller, Bogdan Mirică/Mugurel Oancea, Cristian Dicu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică este semnată de Attila Török. Scenografia: Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Regie scenă: Dan Antipa.

Preț bilete: 10 lei

Joi, 16 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov vă invităm la un recital extraordinar: „Caleidoscop sonor”, ce își propune să vă ofere o diversitate de genuri muzicale, de la operă și lied-uri din repertorii variate până la canțonete. Veți putea asculta arii și duete din operele „Dama de pică” de P.I. Ceaikovski, „Rigoletto” de G. Verdi”, „Carmen” de G. Bizet, „Tito Manlio” de A. Vivaldi, o selecție din lied-urile compozitorului francez F. Poulenc, dar și canțonete mult îndrăgite.

Pe scena amplasată în curtea Operei Brașov vor evolua soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Valentina Mărgăraș, Cristina Radu, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Mihai Irimia, Marian Rește, Dan Popescu. Prezentarea evenimentului îi aparține actriței Nora Vlad. Artiștii vor fi acompaniați la pian de Lioara Frățilă. Participă, de asemenea, Andreea Dragomir – oboi. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 18 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov vă dăm întâlnire cu „Văduva veselă”, opereta compusă de Fr. Lehár, într-o variantă adaptată, în care vă vom oferi cele mai reprezentative momente. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glavary şi a locotenentului Danillo Danilovici a cucerit publicul încă de la premiera lucrării ce a avut loc acum 115 ani. Tânăra şi fermecătoarea Hanna, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la numai o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim’s”. Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon.

În distribuție: Anda Pop – Hanna Glavary, Alexandru Aghenie – Danillo Danilovici, Ștefan Schuller – Baronul Mirko Zeta, Nicoleta Chirilă – Valencienne,  Mihai Irimia – Camille de Rossillon, Lorand Cristian – Niegus, Marian Rește – Vicontele Cascada, Dan Ionescu (debut) – Raoul de St. Brioche, Paul Tomescu – Pritschitsch, Claudiu Bugnar – Kromow, Florin Grama – Bogdanowitsch. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Traian Ichim, regia artistică fiind semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Adrian Cristea. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Mişcarea scenică: Nermina Damian. Asistent regie: Anda Pop. Regie scenă:  Marilena Aldea.

Preț bilet: 15 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de fiecare eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

 Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov