11 decembrie 2024

Contact us

8 proiecte din domeniul educației STEAM vor fi finanțate în cadrul ediției Științescu 7.0  Clasic la Brașov cu un buget total de 71.077 lei

 8 proiecte din domeniul educației STEAM vor fi finanțate în cadrul ediției Științescu 7.0  Clasic la Brașov cu un buget total de 71.077 lei

Fundația Comunitară Brașov, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și trei finanțatori locali anunță cine sunt cei 8 finaliști ai ediției 7.0, pilonul Clasic al programului Științescu Brașov cu un buget de finanțare în valoare de 71.077 lei.

Fondul Științescu este un program dedicat educației STEAM, care finanțează și mentorează proiecte care ajută copiii să își dezvolte pasiunea pentru științe.

Fundația Comunitară Brașov, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și trei finanțatori locali, încurajează prin programul Științescu, pasiunea pentru domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică) și le face accesibile copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.

Juriul Științescu a fost cel care a decis care sunt finaliștii acestei ediții pe baza unui proces de jurizare, atât individuală, cât și de grup. Juriul este format din profesioniști în domeniile lor de activitate și dornici de implicare comunitară cu sens.

  • Andrei Dumbravă – Global Domain Solution Architech – Eviden Global Presales
  • Adina Paraschiv – Marketing Specialist- Kuhn România
  • Ioana Daia – Membru Board – Fundația Comunitară Brașov
  • Nicoleta Judele – Administrator firmă – Allintel
  • Narcisa Lăzăroiu – Employer Branding – Globant Romania
  • Ruxandra Nițu –  formator și educator de mediu, fost coordonator Fondul Științescu
  • Ana Stamatescu – trainer STEAM, dezvoltator de programe de educație digitală pentru profesori și tineri, mentor Știintescu și fondatorul Asociației Krontechies

Au fost selectate 8 proiecte cu un buget între 6.000 lei și 12.000 lei per proiect.

Varietatea temelor și a abordărilor reprezintă un atu al acestei ediții:

  • gastronomie împletită cu chimie și fizică practică;
  • astronomie aplicată cu ajutorul tehnologiei;
  • captarea căldurii din compost, cu ajutorul noțiunilor de chimie și fizică aplicată;
  • cunoașterea mai aprofundată a mediului înconjurător și a relaționării noastre cu viețuitoarele din perspectivă interdisciplinară, indiferent că este vorba de păsări sau castori, cum le percepem modul în care trăiesc și cum putem transpune în artă, calcule și tehnologie;
  • ce înseamnă cercetarea științifică în mod practic și cum pot experimenta elevii;
  • cum este prezent în viața noastră ritmul nu numai în muzică, dar și în literatură, artă, matematică și chiar în construcții.

Împreună, cele 8 proiecte vor aduce o ofertă variată și colorată în educația brașoveană din acest an școlar. Finaliștii acestei ediții sunt:

  1. ”Captarea căldurii din compost” – Școala Gimnazială nr. 5 Săcele
  2. ”Expediție în Univers” – Asociația ArtByte
  3. ”Bucătăria transilvană – de la știință la gastronomie” – Grupul de Inițiativă Transilvania în bucate
  4. ”Ceramisteria” – Grupul de Inițiativă Artissan
  5. ”Ritmuri, proporții, armonii” – Grupul de Inițiativă În ritm
  6. ”Păsările – de la realitate la artă, prin cuvânt, culoare, calculi și tehnologie„ – Grupul de Inițiativă Scoala 2BV
  7. ”Atelierul Cercetătorii Viitorului: Cum se fac descoperirile științifice?” – Asociația Cercetătorii Viitorului
  8. „Clubul lui Castoraș – Exploratorii naturii și ai mediului” – Colegiul Andrei Mureșanu Brașov

Ediția Științescu 7.0 are un buget total de 121.077 de lei și are două componente:

Științescu Clasic – cu un buget de 71.077 lei, proiectele urmează să primească finanțările și să înceapă implementarea.

Științescu HUB 3.0 – cu un buget de 50.000 lei, deja aflat în implementare și susținut de Eviden România

Ediția 7.0, pilonul Clasic al acestui program este posibilă datorită finanțării acordate de către companiile Kuhn SRL, Duvenbeck Logistik SRL și Allintel SRL.

Testimoniale:

Științescu este un program care s-a dezvoltat armonios atât la nivel național, cât și în Brașov. Are și de ce să fie iubit și apreciat de toată lumea: copii și tineri, părinți, finanțatori, mentori, și în general de întreaga comunitate a oamenilor care au reușit să îl cunoască pe domnul Științescu în cele 6 ediții în perioada 2017-2023.

Toți sunt fascinați pentru că el are puterea deosebită de a aprinde scânteia curiozității pentru științe în mintea copiilor și a tinerilor, și mai apoi, de a le susține din plin pasiunea pentru STEAM, alături de mentori inspiraționali în contexte de învățare non-formale, interactive, alternative și experiențiale. Împreună din pasiune pentru științe și pentru un viitor pe care îl dorim cât mai bun pentru copii!” – Iulia Teodora Florea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov

“Am fost încântată să reprezint KUHN România în cadrul jurizării proiectelor Științescu. Este o reală bucurie pentru noi să susținem astfel de inițiative care sprijină educația și inovația.

Apreciez enorm implicarea și dedicarea doamnelor din Fundația Comunitară Brașov, care fac o treabă remarcabilă. M-a impresionat diversitatea proiectelor prezentate și am plecat inspirată de creativitatea și pasiunea participanților. Este o experiență care ne dă încredere că viitorul educației tehnice și științifice este pe mâini bune.” – Adina Paraschiv – Marketing Specialist- Kuhn România.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.