Alergare

Povestire încropită în fugă, de un elev de gimnaziu

Adi avusese impresia că îi lipsește ceva încă de când ieșise pe poarta școlii, dar nu realizase concret despre ce anume era vorba decât în stația de autobuz, când își privise întâmplător unghiile. Inima îi stătuse în loc.

Acum pulsul îi sărise probabil la mai mult de o sută patruzeci, nu mai alergase atât de repede de la ultimul său concurs la proba de două sute de metri. Auzise tot felul de povești despre femei de serviciu cleptomaniace, iar școala ar fi trebuit să se închidă din clipă în clipă. Zbură pur și simplu prin poarta școlii, nici douăzeci de secunde mai târziu aproape că dărâmă ușa de la intrare și începu să escaladeze scările, câte trei deodată.

Era prea plin de adrenalină ca să realizeze cât transpirase. Dădu buzna în clasa goală și imediat răsuflă ușurat: ceea ce căuta era încă pe bancă, fix unde o lăsase.

O femeie de serviciu intră în urma lui și îi zise cu glas strident:
– Vai, domnule, ce faceți aici la ora asta? Ședința s-a terminat!
Adrian Popescu, părinte, își ceru scuze printre gâfâieli, își lua de pe bancă verigheta veche de douăzeci de ani, o așeză pe deget și plecă. Auzi, comedie, să îți pierzi inelul la ședința cu părinții!

Sursa foto: http://www.triathlete.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.