Ambasadorul Elveției, impresionat de reabilitarea Colegiului de Informatică

Excelența Sal Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a participat astăzi, alături de primarul George Scripcaru și viceprimarul Costel Mihai, la sărbătorirea celor 81 de ani de existență a Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“. Excelența Sa a avut ocazia să viziteze liceul, modernizat prin proiectul „Renovarea clădirilor municipale și a școlilor utilizând tehnologii de construcții inteligente“, cofinanțat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
Arthur Mattli s-a arătat extrem de mulțumit de rezultatul proiectului, în ciuda faptului că, așa cum se știe, acesta a fost întârziat de o firmă spaniolă care nu și-a mai onorat obligațiile contractuale, fiind necesară eliminarea firmei, înlocuirea ei cu RIAL și finalizarea lucrărilor în regim de urgență, astfel ca măcar semestrul al doilea să îi găsească pe elevii informaticieni în clădirea cu care s-au obișnuit.
„Îi mulțumesc domnului primar pentru buna implementare a acestui proiect. Este a treia mea vizită la Brașov. În prima vizită, eram puțin îngrijorat, pentru că proiectul era întârziat, în a doua vizită eram plin de speranță, pentru că domnul primar mi-a arătat cum dorește să rezolve această problemă, iar astăzi vreau să-i mulțumesc și să îl felicit, pe el și întreaga echipă care a realizat acest proiect, pentru modul în care au finalizat lucrarea și au rezolvat problemele cauzate de cei care au câștigat inițial licitația. Pentru noi este un proiect de care suntem foarte mândri, pentru că deschide o serie de bune practici în privința restaurării, eficientizării energetice și îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru elevi și profesori“, a declarat ambasadorul Elveției, care s-a arătat extrem de încântat că țara sa a contribuit cu peste 2 milioane de dolari la reclădirea acestei unități de învățământ și că, lăsând la o parte dificultățile de finalizare a contractului, „banii au fost cheltuiți foarte bine“, iar modelul aplicat va putea fi extins și în alte școli din municipiu.
O nouă rundă a acordului de cooperare, destinată mai ales programelor de adaptare a ofertei de învățământ la nevoile cererii de pe piață
În contextul în care municipalitatea mai are un contract finalizat, la Școala Gimnazială nr 4, tot prin același program de colaborare și cu același tip de lucrări, ambasadorul a declarat că „Ceea ce s-a realizat aici (la Colegiul de Informatică, n.n,) și la Școala nr 4 este un exemplu despre cum trebui să arate o școală modernă. Brașovul le oferă condiții foarte bune de educație elevilor săi, contrazice opinia că educația în România nu este de calitate și asta sper să păstreze generațiile următoare în oraș și să le asigure afirmarea pe plan profesional“, a mai spus ambasadorul, citat de La pas prin Brasov.
De altfel, reprezentantul Elveției a ținut să precizeze că țara pe care o reprezintă a aprobat deja o „fază a doua“ a programului de cooperare, după ce în prima fază au fost alocate 181 de milioane de franci elvețieni. Hotărârea a fost aprobată în luna decembrie de legislativul elvețian și este într-o fază de negociere cu guvernul român și de finalizate a unor proceduri birocratice, însă există certitudinea că acest acord va fi încheiat și că va fi axat în special pe parteneriate de tip dual din cadrul instituțiilor de învățământ, în așa fel încât materiile să fie aplicate pe domeniile cerute de piața muncii.
Buget semnificativ pentru învățământ
Primarul George Scripcaru le-a mulțumit la rândul său tuturor celor implicați în finalizarea reabilitării colegiului și a anunțat investiții importante în sistemul de învățământ din Brașov, care vor începe din acest an. „Îi mulțumesc domnului ambasador pentru prezența domniei-sale aici, la acest eveniment, și pentru că a fost parte din acest parteneriat derulat în municipiul Brașov nu numai la liceul de informatică, ci și la Școala nr 4 și pentru modernizarea rețelei de termoficare din Tractorul. Aici am avut probleme din cauza partenerilor spanioli care au câștigat licitația, sunt sute de elevi care aveau nevoie să se întoarcă aici, în clădirea în care trebuie să învețe și a trebuit să ne repliem și să recuperăm timpul pierdut, iar RIAL a trebuit să finalizeze lucrarea. Nu pot decât să mă bucur că am finalizat lucrările, să dăm în folosință elevilor acest colegiu, să-l și dotăm cu tot ce este necesar ca mobilier și în următoarea perioadă, după aprobarea bugetului local, vom achiziționa calculatoare și echipamente pentru laboratoare. Una peste alta, mi-aș dori ca toate școlile din Brașov să arate cum arată acest colegiu astăzi“, a spus primarul, citat de La pas prin Brasov.
Edilul a adăugat că „din bugetul propus pe anul acesta pentru investiții, o parte foarte importantă va fi dedicată unităților de învățământ, și, în plus, a amintit că astăzi a fost aprobat în Consiliul Local și acordul de prefinanțare cu BERD pentru reabilitarea energetică a unor clădiri publice, dintre care majoritatea sunt instituții de învățământ. „În 2020 vom avea sume foarte mari alocate învățământului. La colegiul Andrei Șaguna va fi un proiect asemănător cu cel de la Informatică, Honterus va intra și el în reparații și reabilitare, la fel Colegiul Tehnic Transilvania, la Muzică s-a rezolvat problema imobilului, avem contract cu Ordinul Măicuțelor Franciscane pe o perioadă de zece ani și trebuie să începem renovările și acolo, la SPGK trebuie să demarăm proiectul de construcție a căminului de elevi cu o capacitate de 300 de locuri, la care se adaugă facilități pentru profesori,, și să nu uităm reparațiile sau construcția de noi unități de învățământ, cum ar fi grădinița de pe Apollo“, a explicat primarul George Scripcaru, care i-a felicitat încă o dată pe elevii colegiului, i-a încredințat că sunt înscriși la un liceu de elită și i-a invitat să se angajeze inclusiv la Primărie.
Video: YouTube
Foto: Primaria Municipului Brasov
Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov