AMURAL r a c o r d distanța nu înseamnă nimic când avem arta să ne lege

Ediția cu numărul 6 a festivalului poartă numele Amural r a c o r d. Un racord de lumină între oameni, o legătură simbolică menită să ne apropie în aceste momente ce trag de noi să ne depărtăm. Anul acesta se simte ca o lovitură pentru mediul cultural și al industriilor creative. În acest context Amural ține lumina aprinsă pentru creativii și personalul din lumea culturală și de creație de orice fel.

Credem că, în ciuda distanțării fizice și a măștii, noi oamenii trebuie să ne apropiem și să colaborăm pentru a depăși obstacolele ce vor continua să vină. Amural r a c o r d cel mai important festival de lumini și artă digitală din țară are loc între 27-30 august 2020 în Brașov.

Racord de lumină

Provocarea pe care ne-am propus-o în acest an este să realizăm o legătură care să îmbrățișeze orașul.

În nopțile de vineri și sâmbătă toate turnurile medievale din jurul Cetății Brașov vor fi unite prin raze de lumină ce se vor întâlni deasupra orașului, în timp ce zidurile fiecărui turn vor fi luminate de lucrări de video-mapping. Vom construi un racord luminos, vizibil din oraș, racord ale cărui noduri sunt turnurile pline de vizuale.
Instalația de lumină va fi realizată de colectivul Amural, iar proiecțiile video de Alter, Atmann, foton2, Hybrid Lab, Noetic, Pach, RAZA, Senpai Stuff.

„E o ediție simbolică, pentru că este un an mai dificil pentru lumea culturală. Facem ceva care să fie reprezentativ pentru ce înseamnă Amural. Ne-am ambiționat să avem o ediție și am strâns lângă noi primăria și partenerii privați clasici și cu susținerea lor reușim să facem o ediție care deși e mai mică, este paradoxal, de fapt, mai mare, pentru că e mult mai greu să facem un eveniment în contextul actual, iar oamenii au mai multă nevoie de evenimente culturale. Vom avea proiecții pe toate turnurile medievale din jurul cetății, viitoarele elemente ale parcului cultural «După Ziduri» și, de asemenea, vom face o lucrare uriașă și impresionantă, vom uni aceste turnuri prin raze de lumină, deasupra orașului“ – Răzvan Pascu, directorul de creație al festivalului.

„E un lucru bun că acest eveniment, pe care îl organizați, va fi un prim pas în parteneriatul cu asociația voastră, care va intra în detalii în perioada următoare și în cadrul căruia sper să organizăm împreună un întreg șir de evenimente. Piața a fost amenajată destul de bine, în gang se lucrează, imobilul de aici a fost bugetat în ultima ședință de consiliul local pentru reabilitare, suntem în procedură și pentru a prelua în administrare clădirea fostei Bănci Agricole, ne-am apucat și de grotele de după ziduri, unde am făcut curat și a fost introdus curent electric. Ieri am discutat cu peisagistul și am văzut o mostră de balustradă care va fi amplasată pe aliniamentul pârâului Graft, care a fost curățat și nu mai miroase; balustrada va fi ceva simplu, din lemn. La fostul cinema Popular suntem în grafic și cred că luna viitoare vom face o recepție a ceea ce a fost prevăzut în proiect, iar lucrurile în această zonă avansează, tocmai într-un concept care să facă aceste locuri nu numai mai frumoase și mai accesibile, dar și atractive turistic și utile pentru evenimente culturale sau de altă natură“, a declarat primarul George Scripcaru.

Parc Cultural După Ziduri

Prin această legătură de lumină marcăm elementele viitorului Parc Cultural După Ziduri, proiectul pe care l-am creat pentru a da viață permanent zidurilor Cetății Brașov. Cinematograful Popular, turnurile medievale, Bastionul Postăvarilor și galeriile subterane vor constitui suportul pentru un nou strat al cetății, unul cultural, educațional și social.

Mulțumim Primăriei Municipiului Brașov pentru sprijinul constant.

Amural light

Deși va fi o ediție mai mică și cu reguli de protecție, Amural va fi mai mult decât simbolic.
Joi vom deschide festivalul la Grădina din Visss cu prietenii noștri de la Vibrate! – festivalul de muzică de cameră, cu muzică de Beethoven, Schumann și Korngold însoțită în dans de coregrafa Petra Binder.

Și tot joi se deschide la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (de la parterul Rectoratului) expoziția BIOS – An Interactive Art Exhibition About the Anthropocene, premiera unei expoziții de instalații de artă interactivă despre cea mai recentă eră geologică, cea în care omul domină Planeta.

Vineri inaugurăm la Visssual expoziția CoLaboratory – rezultatele unei rezidențe digitale între 7 artiști germani și 7 artiști din România și Moldova petrecută în pandemie. Institutul Goethe, Centrul Cultural German Brașov și celelalte centre din țară au creat această rezidență pentru a susține artiștii încercați de izolare, dar și pentru a testa limitele mediului digital.

În seara de vineri vom avea un performance audio-vizual pe fațada Rectoratului Universității Transilvania din Brașov (proaspăt renovată) semnată de Cote și însoțită sonor de Moduler, amândoi absolvenți de arhitectură.

Grădina din Visss va găzdui performance-uri de poezie, dans și concerte pentru a simboliza scenele edițiilor trecute.

Danaga, Electric Brother, Tzuc și Cosima alături de poeți și muzicieni brașoveni vor performa pe micuța scenă dintre tei. Accesul la evenimentele de seară este limitat și se face pe bază de bilet.
https://www.bilete.ro/amural-r-a-c-o-r-d/

Sâmbătă seara ne vom bucura un performance audio-vizual pe Bastionul Postăvarilor, realizat din colaborarea pictorului Adrian Preda cu foton2 și Moduler.
Duminica vele două expoziții BIOS și CoLaboratory vor fi deschide întreaga zi, iar festivalul se va încheia la Grădina din Visss pe muzica DJ-ului nostru rezident, Brad.

Tot la ediția din acest an, peretele exterior de la Visssual va deveni pânza unei noi picturi murale realizate de artistele Maria Zurbagiu și Wanda Hutira.

Susține Amural

Toate acestea se întâmplă cu dăruirea extraordinară a artiștilor și colectivului Amural și cu un buget semnificativ mai mic decât în anii anteriori și datorat partenerilor privați care au ales să ne susțină în continuare:

EPSON România partenerul fără de care Amural nu ar putea acoperi zidurile cu artă,
Unicredit Bank sponsorul care a crezut în rolul artei și în susținerea comunității artistice contemporane românești, va aduce instalația „Copacul care dăruiește”. O instalație video interactivă, care s-a bucurat de o uriașă popularitate la ediția anterioară, și care va crește anul acesta pe Turnul Vânătorilor, dar mai ales în inimile tuturor celor care vor interacționa cu ea. Gândurile bune și mesajele de mulțumire pentru oricine te-a ajutat anul acesta pot fi trimise pe www.amural.ro, iar acestea vor prinde rod în Copacul plantat de UniCredit Bank și crescut de tine.

Majorel România cel mai important susținător local,
Dezvoltatorul imobiliar Qualis cel mai nou prieten al Amural,
Și parteneri cu tradiție ca Fan Courier și Blanc 1664.

Pentru a susține oamenii care construiesc Amural, participanții vor avea posibilitatea în acest an să doneze pentru ca festivalul să continue pe drumul său de a deveni nu doar cel mai frumos, dar și cel mai popular festival de lumini și artă digitală din țară.

Amural r a c o r d va ține cont de toate reglementările ce vor fi în vigoare la momentul desfășurării, pentru a garanta siguranța publicului. Alegerea spațiilor a ținut cont de contextul actual asigurând o suprafață mare de spații exterioare și condiții de distanțare socială.

Pentru a susține oamenii care construiesc Amural, participanții vor avea posibilitatea în acest an să doneze pentru ca festivalul să continue pe drumul său de a deveni nu doar cel mai frumos, dar și cel mai important festival de lumini și artă digitală din țară.

JOI 27 AUG

18:00 – 22:00 [Centrul MultiCultural]

BIOS – An Interactive Art Exhibition About the Anthropocene

Instalații de artă digitală despre Antropocen sau “epoca oamenilor”

19:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

“Moonlight Mood” by vibrate!festival – muzică clasică, coregrafie și lumini.

Vlad Maistorovici, vioară

Diana Ionescu, pian

Petra Binder, coregrafie

În program muzică de Beethoven, Schumann și Korngold

VINERI 28 AUG

12:00 – 00:00 [Visssual]

CoLaboratory

Showcase cu rezultatele rezidențelor artistice digitale susținute de centrele culturale germane din RO și MD.

12:00 – 22:00 [Centrul MultiCultural]

BIOS – An Interactive Art Exhibition About the Anthropocene

14:00 [Visssual]

Lansarea aplicației pentru artiști CORD.ON

16:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

Plastic. Memorie afectivă și risipă – instalație VR, Asociația Macaia

18:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

Andrei Dósa – poezie

Danaga

Pierre C

Groovinhood

Glyph – vizuale

21:00 – 00:00 [Rectoratul Universității Transilvania]

AV performance – Cote, Moduler

21:00 – 00:00 [Parc Cultural După Ziduri]

Video mapping: Turnul Fotografilor (Piața Brassai), Turnul Alb, Turnul Negru, Turnul Artelor, Turnul Funarilor, Turnul Vânătorilor, Turnul Lemnarilor, Bastionul Postăvarilor

Artiști video: Alter, Atmann, foton2, Hybrid Lab, Noetic, Pach, Raza, Senpai Stuff

SÂMBĂTĂ 29 AUG

12:00 – 00:00 [Visssual]

CoLaboratory

12:00 – 22:00 [Centrul MultiCultural]

BIOS – An Interactive Art Exhibition About the Anthropocene

16:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

Plastic. Memorie afectivă și risipă – instalație VR, Asociația Macaia

18:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

Fanfarov – poezie

Electric Brother

Tzuc

Spler

21:00 – 00:00 [Bastionul Postăvarilor]

AV performance „Bound to Spacetime” – Adrian Preda, Foton2, Moduler

21:00 – 00:00 [Parc Cultural După Ziduri]

Video mapping: Turnul Fotografilor (Piața Brassai), Turnul Alb, Turnul Negru, Turnul Artelor, Turnul Funarilor, Turnul Vânătorilor, Turnul Lemnarilor

Artiști video: Artiști video: Alter, Atmann, Foton2, Hybrid Lab, Noetic, Pach, Raza, Senpai Stuff

DUMINICĂ 30 AUG

12:00 – 00:00 [Visssual]

CoLaboratory

12:00 – 22:00 [Centrul MultiCultural]

BIOS – An Interactive Art Exhibition About the Anthropocene

18:00 – 00:00 [Grădina din Visss]

Biofilm – poezie, performance

Cosima

Silvermountain

Brad

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.