3 decembrie 2024

Contact us

Asociația Tot Mai Verde Brașov, proiecte în derulare

 Asociația Tot Mai Verde Brașov, proiecte în derulare
  1. Proiectul “Dă viață cărții tale!” implementat de Asociația Tot Mai Verde Brașov

    din surse      proprii, sponsorizări și donații, are ca obiectiv salvarea copacilor prin introducerea cărților din  bibliotecile personale în circuitul bibliotecilor publice, precum și reciclarea cărților uzate din punct de vedere fizic sau moral.

Prin intermediul proiectului se realizează completarea fondului de carte de către bibliotecile din România, prin posibilitatea comandării în mod gratuit a cărților necesare.

Începând din data de 24.10.2017, cetățenii pot dona cărțile la noul nostru sediu, situat în Brașov, Strada Fundătura Hărmanului numărul 2, în incinta complex Duplex 2. Pentru moment, programul de primire al cărților este Marți și Vineri între orele 16:00 și 20:00. Tot în acest interval așteptăm și noi voluntari dornici să se implice în acest proiect.

Cărțile puse la dispoziție în acest proiect sunt obținute din donațiile persoanelor fizice sau juridice.

Asociația realizează:

  • sortarea cărților primite din donații,
  • adăugarea cărților pe platforma online
  • răspunde comenzilor și solicitărilor primite și trimite cărțile comandate către biblioteci,
  • va contribui și la creare de noi biblioteci.

De la lansarea proiectului în 11.07.2017 și până în prezent au fost colectate peste 8.500 de cărți de la membrii comunității, editurii, ong-uri similare. Pe platforma online au fost introduse 3.050 de titluri. Au fost comandate 937 volume iar pe site mai sunt disponibile bibliotecilor 2392 de volume. Dintre cărțile comandate, 530 au ajuns la biblioteci. În scurt timp vom trimite și restul cărților comandate.

Până în prezent avem înscrise 22 biblioteci în platforma noastră online, din care 14 sunt din județul Brașov, restul fiind din diferite orașe ale țării (exemple: jud. Vaslui, Harghita, Vâlcea, Teleorman, Arges, Prahova).

Pentru promovarea proiectului, Asociația Tot Mai Verde a participat la diferite evenimente culturale. Acestea au fost: Festivalul de Muzică și Carte, Brașov, 13 – 16 Iulie 20017, Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din România (ediția a XXVIII-a, Brașov, 6-8 septembrie 2017), Salonul de carte Bookfest Brașov, 19-22 octombrie 2017. Printre partenerii noștri amintim: Casa Corpului Didactic Brașov, Educab România, Bookster.

Proiectul “Dă viață cărții tale!” este un exemplu de bună practică pentru asigurarea unui echilibru între interesele de lectură și nevoia unui anumit număr de exemplare ale unor titluri, cu un efort financiar minim, dezvoltând sentimentului de responsabilitate și implicare al membrilor comunității.

Activitatea de sortare, adăugare, pregătire comenzi a fost făcută de echipa de voluntari implicați în proiect ( 11 voluntari ).

  1. Proiectul “Carte, mediu, recilare” implementat de Asociația Tot Mai Verde Brașov din surse proprii, sponsorizări și donații, are ca obiectiv principal atragerea micilor elevii către lectură și         dezvoltarea competențele de comunicare și înțelegerea textelor citite și ascultate. Centrul de Evaluare și  Analize Educaționale, anul trecut, a publicat un studiu potrivit căruia aproximativ 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, pot să scrie și să citească, dar nu înțeleg textele asimilate. În urma ultimului recensământ din 2011, a reieșit că aproape 25.000 de români nu știu să scrie și să citească.

Prin intermediul atelierelor de lectură și desen “Cele mai frumoase povești”, alegem cele mai       frumoase povești, basme, nuvele și fabule din literatura română și universală. Un voluntar din cadrul asociației citește micuților o poveste, după care vor face rezumatul împreună într-un mediu destins și amical. Fiecare elev primește o carte de povești și poate realiza coperta după cum își imaginează.

Primele astfel de ateliere de lectură și desen “Cele mai frumoase povești”,  s-au desfășurat la Salonul de carte Bookfest Brașov (ediția a III-a, Brașov, 19-22 octombrie 2017), în 21 și 22 octombrie, participând 41 de micuți care au fost cu părinții la târgul de carte.

Atelierele de lectură și desen “Cele mai frumoase povești”, vor continua pe parcursul anului școlar 2017-2018, sub îndrumarea învățătorilor și/sau bibliotecarilor din unitățile de învățământ. Pentru acest  proiect avem acordul Inspectoratului Școlar al Județului Brașov. Până în prezent avem solicitări de la   unitățile de învățământ din localitățile: Brașov, Codlea, Dumbrăvița.

Proiecte viitoare:

  1. Ziua Internațională a Cărții: derularea unor evenimente în spațiul public, având ca scop promovarea cititului în rândul comunității.
  2. Cultura e în sânge – Eveniment de donare de sânge si primire de carte.

Detalii despre Asociația Tot Mai Verde Brașov:

Asociația Tot Mai Verde Brașov este o organizatație non-guvernamentală, înființată în aprilie 2017, având ca misiune crearea unui mediu mai curat și sănătos pentru comunitate, precum și promovarea importanței cărții în viața omului modern.

Prin activitățile derulate contribuim la educarea și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește protecția mediului și utilizarea sustenabilă a resurselor limitate.

Activitățile sunt desfășurate prin implicarea voluntarilor, membrilor comunității și prin susținerea  Asociației Bibliotecarilor din România, Casei Corpului Didactic Brașov, Universității Transilvania Brașov, Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Agenției pentru Protecția Mediului Brașov și altor    organizații non-guvernamentale, dar și prin sprijinul unor mari corporații, precum Siemens Romania SRL.

Imagini remise de Asociația Tot Mai Verde Brașov

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.