Bibliotecă și centru educațional în Parohia Ortodoxă Jibert

În Parohia Jibert, județul Brașov,duminică 11 aprilie, a fost inaugurată biblioteca comunală și centrul educațional  înființată cu sprijinul Primăriei și al binefăcătorilor.

Biblioteca adună peste 10.000 de cărți, iar în centrul educațional copiii din familii nevoiașe sunt ajutați la teme în această perioadă în care învățământul public se desfășoară online.

Proiectul comunității parohiale din Jibert a fost inițiat pentru a oferi tinerilor din comuna brașoveană un loc unde să își cultive dragostea față de lectură și să aibă acces la cât mai multe cărți din diferite domenii.

Proiectul acesta a pornit de la o discuție cu prietenul meu Florin Bucuțea din satul Dăișoara, în urma deschiderii bibliotecii de acolo. Mi s-a părut un proiect interesant care să deschidă calea atragerii tinerilor spre cultură și care să le ofere o alternativă la viața destul de simplă pe care o trăiesc la țară.

Am început destul de timid să adunăm cărți, am răspândit rugămintea pe rețelele sociale, iar răspunsurile pozitive nu au întârziat să apară. Primele cărți au venit de la Sibiu și s-au tot adunat, ajungând într-un final la un total de 10.000 de volume.

Implicit ne-am pus problema unui spațiu pentru viitoarea bibliotecă și am primit un ajutor de la Primăria Jibert, domnul primar Ioan Iancu Boeriu fiind încântat de idee și, prin hotărâre de Consiliu Local, ni s-a pus la dispoziție o locație generoasă, reabilitată la interior prin sprijinul Primăriei.

Activități educaționale

În primă fază proiectul a fost gândit doar ca bibliotecă comunală, dar ulterior m-am gândit să îmi folosesc experiența acumulată ca profesor de religie și muzică și să extind aria de activitate, având în vedere că am primit diverse echipamente pe care era păcat să nu le folosim. Astfel, s-au adunat un video proiector cu ecranul aferent, calculatoare, sistem audio-tv, drept urmare,  în incinta bibliotecii am amenajat un mic centru educațional, dotat cu 8 calculatoare, 4 imprimante multifuncționale, web camere, care vor ajuta copiii, elevii care au nevoie și nu au posibilitatea acasă să acceseze internetul.

Toate echipamentele au fost primite prin donații de la diverse persoane din țară și străinătate și cărora le mulțumesc încă o dată. Cu ajutorul Primăriei a fost instalat și internetul, astfel încât centrul nostru este deja funcțional și avem câțiva copii fără posibilități materiale și, care în contextul desfășurării învățământului online, sunt îndrumați și ajutați să își facă temele de către o tânără învățătoare din sat, care a răspuns chemării noastre cu mult drag și face acest efort absolut benevol.

Spațiul în care a fost amenajat centrul educațional a fost înfrumusețat printr-o pictură florală pe pereți de o elevă a Liceului „Șt.O.Iosif” din orașul Rupea, Mihaela Ursache. Lucrarea ei a fost apreciată de cei care au văzut-o, iar preotul paroh i-a cerut ajutorul pentru pictarea altor obiecte din bibliotecă.

Expoziție de obiecte vechi

În holul bibliotecii a fost amenajată și o expoziție de obiecte vechi. Cei care vor vizita expoziția au posibilitatea să admire obiecte tradiționale și imagini care surprind viața satului de altădată.

Am primit o laiță veche pictată, deosebit de frumoasă, două manechine de croitorie au fost îmbrăcate cu portul popular din Jibert,fotografii reprezentând diverse momente ale tradițiilor satului, respectiv nunta din Jibert, cetele de feciori, ansamblul de dansuri al satului, dar și momente mai recente cum ar fi fotografii din taberele de creație organizate pentru copiii satului.  Aduc mulțumiri tuturor celor care au donat cărți, echipamente electronice și care m-au sprijinit în diverse moduri pentru realizarea acestui proiect și nu în ultimul rând mulțumesc Primăriei Jibert reprezentată de domnul primar Ioan Iancu Boieriu pentru tot sprijinul oferit.

Având în vedere acestea, ne-am gândit să oferim atât oamenilor Comunei Jibert , cât mai ales copiilor și tinerilor  posibilitatea să vină la Bibliotecă și să citească, să poată folosi calculatoarele în scopuri educative, să desfășoare și alte activități cum ar fi: pictură pe sticlă, lemn și nu numai, modelare în lut, activități muzicale, seri tematice, conferințe pe diverse teme actuale și care să răspundă la nevoile tinerilor din comunitate.

Apreciem ajutorul care ni se oferă constant de către diverși oameni care apreciază ceea ce încercăm să facem la Jibert și suntem deschiși la idei bune care să ne ajute să oferim jiberțenilor «altceva».

Pr. Iulian Vincențiu Ungureanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Străuți – La pas prin Brașov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.