”Brasov Youth Orchestra”, lansată sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru!
”Iubesc oamenii muncitori și curajoși. Trebuie să muncești inimaginabil de mult, să ai curajul parașutiștilor și o doză sănătoasă de nebunie artistică.”
Tânăr, dar faimos, cu un palmares profesional ce nu iți lasă nicicum impresia că a susținut examenul de dirijor în 2021, Cristian Spătaru, este muzicianul sub îndrumarea căruia s-a lansat Orchestra de Tineret a Brașovului, ”Brasov Youth Orchestra”.
Prezent la audiții și tot timpul implicat pe întreg parcursul implementării proiectului „COOL TOUR”, a susținut îndeaproape activitatea organizatorilor, chiar dacă fizic nu era la Brașov. Deschis și dornic să ajute, să se implice în dezvoltarea tinerilor artiști muzicali, acesta si-a asumat cu brio misiunea care i-a fost încredințată în startul acestei orchestre. Astfel, pe parcursul Școlii de vară, în perioada 19-24 iulie, dirijorul Cristian Spătaru a făcut ca orele de pregătire și de repetiții să fie tratate cu seriozitate dar și cu bucurie și veselie.
Cu un stil unic, absolvent la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, Austria, renumitul dirijor ne mărturisea:
„Studiul la această universitate se deosebește mult de oricare alte universități, performanța și pregătirea axându-se foarte mult pe individualitate. Orele se fac în grupuri mici. E greu, stresant, dar în același timp este interesant și foarte vesel. Studiile îți iau aproape tot timpul personal, dar partea bună e că faci ceea ce iubești.”
Cu această viziune, Cristian Spătaru s-a alăturat echipei de lansare ”Brasov Youth Orchestra”, ajutându-i pe tineri să înțeleagă că performanța vine, dincolo de studiu, din iubirea și pasiunea pentru muzică, aceasta fiind singura cale corectă către succes.
Într-o atmosferă încărcată cu spiritul unei întregi comunități, aflat la pupitrul dirijorual în Concertul de lansare, ”concertul cel mare”, Cristian Spătaru a strălucit. A dirijat captivând atât orchestra, cât și sala, conducând muzical, în firul poveștii Brasov Youth Orchestra, publicul aflat la concert, turiștii ce se opreau la auzul muzicii și, desigur, tinerii artiști. A prins spectatorii într-o călătorie prin lumea emoțiilor și a experiențelor personale, reflectate magistral prin sunetele instrumentelor și gestica dirijorală.
”Magie, bucurie, lacrimi și succes… așa va rămâne pentru noi această seară de 24 iulie 2024. Multă muncă, dar, când faci cu pasiune, nu simți efortul. Doar te bucuri de rezultate”.
Prima ediție a ”Cool Tour” – „Brașov Youth Orchestra” este un proiect cultural de referință, realizat cu sprijinul ICR Moldova și ICR România, ce aduce împreună tineri muzicieni din România și Republica Moldova, tineri care au participat la preselecțiile organizate în lunile de primăvară, la instituțiile cu profil muzical din județul Brașov și Chișinău.
Acum, că Orchestra de Tineret și-a primit ”botezul”, organizatorii au planuri de viitor deja bine conturate, fiind deschiși, desigur, noilor oportunități și colaborări din lumea muzical-artistică, și cu dorința de implicare în evenimentele comunității.
Repere artistice…
Cristian Spătaru s-a născut în anul 1993 la Chișinău, în Republica Moldova. A început să studieze muzica la vârsta de 8 ani, când a luat primele lecții de pian și teorie muzicală și cânta în cor. Cristian a câștigat de trei ori la rând premiul I în cadrul Concursului Național de Compoziție din Moldova.
A absolvit mai întâi Compoziția cu Michael Jarrell, apoi Dirijat orchestral cu Mark Stringer și Dirijat coral cu Alois Glassner la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. În iunie 2021 și-a susținut examenul de dirijor de orchestră cu distincție, dirijând o piesă de George Enescu în Sala de Aur a Musikverein-ului din Viena.
Printre realizările sale se numără Premiul II la Premio Guido Cantelli 2022 și premiul pentru „Cel mai bun Dirijor român” obținut de două ori la al ediția a 10-a și a 11-a a Concursului Internațional de Dirijat ” Jeunesses Musicales” în 2019 și 2021. A participat și la Cursuri de măiestrie cu dirijori precum Andres Orozco-Estrada – 2021, Marin Alsop – 2021, Cristian Măcelaru – 2020 and 2021, Sian Edwards – 2017, Christian Ehwald und Sigmund Thorp – 2021, Nicolás Pasquet – 2021. Ca moment culminant al anului 2021, a fost selectat pentru Academia Italiană de Operă Riccardo Muti din Milano, unde a avut ocazia să preia de la Maestru două concerte cu opera Nabucco la Rimini și Ravenna.
La 1 aprilie 2022 a debutat ca dirijor de operă cu Eugen Onegin de Peter Ilych Chaykovsky în Opera Națională Română din Cluj-Napoca, urmat de Nabucco în septembrie 2022. În noiembrie 2022 a debutat cu Le nozze di Figaro la București alături de Valentina Nafornița în rolul Contessei. În martie 2023 a debutat ca dirijor de balet în premiera Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev cu Valentina Turcu ca regizor.
***
”Cool Tour” este proiectul ce a adus la scenă deschisă „Brașov Youth Orchestra”, pregătită să demonstreze că tinerii ce aleg să studieze muzica la cele două instituții de referință, Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” din Brașov, respectiv Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, pot oricând să facă față provocărilor unui regal simfonic. Alături de tineri muzicieni din Republica Moldova, tineri care au participat la preselecțiile organizate în lunile de primăvară, s-au pregătit într-un timp record, sub îndrumarea violonistului Bogdan Costache, concert maestru, și a lui Cristian Spătaru, dirijorul care a făcut minuni cu acești tineri.
Programul dedicat pregătirilor a fost unul complex și cu accent pe ideea de mentorat a tinerilor, aceștia confirmând prin participare la atelierelele de dezvoltare personală, nevoia sar și dorința de a se perfecționa pe plan personal și profesional. De asemenea, trainerii implicați în Școala de vară din cadrul proiectului ”CoolTour”, personalități cunoscute și apreciate în domeniu, au avut o contributie excepțională, în ceea ce privește educarea, formarea și dezvoltarea tinerilor prin prisma manifestării artistice și a gestionării emoțiilor.
Momente speciale, trăiri intense ale tinerilor artiști, emoții ale susținătorilor și ale echipei ce s-a dedicat implementării acestei idei, grija și preocuparea organizatorilor, inițiatori ai acestui proiect, au marcat intr-un fel unic lansarea tinerei orchestre.
Astfel, 24 iulie 2024, rămâne data de referință pentru debutul și lansarea oficială a acestei prime orchestre de tineret a Brașovului, dar și primul concert de o asemenea anvergură susținut în generosul foayer al hotelului Aro Palace.
”Cool Tour” este o producție organizată și implementată de Asociația Top 7 în colaborare cu Asociația Generației Creative, coordonată de PR cultural, Alexandra Grancea, Specialist în Comunicare și Relații Publice – promotor fondator BYO și Radu Croitoru, violoncelist la Filarmonica Brașov – inițiator fondator al BYO.
Mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor pentru sprijin, suport logistic, administrativ și orice altă formă de contribuție; Kaufland România, SoundStill, Purcari, Hotel Aro Palace.
Mulțumim, de asemenea, meșteșugarilor, tuturor localnicilor, ce ne-au facilitat buna desfășurare a expediției ”COOL TOUR”!
Parteneri media: La pas prin Brasov, NewsB, Info1TV, Radio Romania Brasov, My Tex, HITTFM Brasov, Buna ziua Brasov, Radio Brasov, RTT.
Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov