Classic Rock Meets Contemporary Classics. Turneul Național ,,Legends” la Brașov

Flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) pregătesc Turneul Național ,,Legends”, proiect în cadrul căruia vor susține 7 concerte extraordinare la Cluj-Napoca, Mediaș, Deva, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Brașov, Ploiești și 3 concerte la București, în perioada 26 Septembrie – 6 Octombrie 2020. “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, la trei instrumente cu o sonoritate specială.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile ”legende” prezentate într-un program electrizant de cea mai înaltă ținută. Cu un concept în care Classic Rock Meets Contemporary Classics, “Legends” este inovator, atractiv și emoționant depotrivă, fiind dezvoltat împreună cu compozitori contemporani români și străini, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon.

Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte extrem de iubite și de cerute precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice.

Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania lui PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon), un grup cameral original, de excepție, care deja se impune pe scenele internaționale. Împreună, îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă.

Compozitorii care se vor alătura proiectului ,,Legends” sunt: Jorge Rojas (compozitor venezuelean, colaborator al celebrei orchestre Simon Bolivar, cunoscut pentru proiectul La Vida Loca, cu lucrări cântate în cele mai importante săli din America Latină), Margareta Ferek-Petric (compozitoare austriaco-croată, director al Music Biennale Zagreb, câștigătoare a Premiului Orașului Viena și a numeroase premii pentru compozițiile sale, lucrări dedicate unor ansambluri și artiștii de renume internațional), Sabina Ulubeanu (compozitoare prolifică, director al InnerSound New Arts Festival, recent prezentă cu lucrarea simfonică #justacomposer în cadrul Festivalului George Enescu 2019), Jacob Elkin (compozitor din New York, prezent în mari festivaluri internaționale de muzică contemporană), Mihai Măniceanu, (compozitor și pianist mult-premiat, cadru didactic la Universitatea de Muzică din București), Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, cu lucrări cântate în toată lumea, de către ansambluri prestigioase) și Andrei Petrache (Premiul de Creativitate acordat de UNATC și ARCUB în 2018, compozitor și interpret de muzică contemporană dar și de Crossover sau World Music).

Informații despre artiști

Matei Ioachimescu – flaut

Celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho afirma despre Matei Ioachimescu: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”

Flautistul Matei Ioachimescu este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over, susținând o activitate concertistică impresionantă.

Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a și stabilit. De-a lungul carierei sale a obținut mai multe importante distincții și burse (precum cele de la Fundația Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation), a colaborat cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali și a concertat pe renumite scene din Europa și Japonia, precum: Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall.

Albumul de debut, intitulat ,,Lumiere” și realizat în colaborare cu pianista Cătălina Butcaru, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreuna cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate.

Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent La Vida Loca (proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia), care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume. Matei Ioachimescu este membru fondator al Green Thing Ensemble.

Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute, i-a fost încredințat titlul de ,,Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.
www.mateiioachimescu.com

PERCUSSIONescu

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu.

Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție.

Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONescu este inedită, aceștia căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan.

Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând notorietate cu fiecare apariție. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus oferită de UNMB pentru o formație camerală) și nu în ultimul rând, debutul internațional ce a avut loc în luna Decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno.

În prezent, fac parte din proiectul ,,Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.
www.connectarts.ro/proiecte/duo-irina-radulescu-razvan-florescu/

Itinerariul turneului național LEGENDS:

26.9 Cluj-Napoca, MUZEUL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI, ora 19:00 / biletele se găsesc la agenția de bilete a Filarmonicii de Stat “Transilvania” și pe www.biletmaster.ro (concert organizat de Filarmonica de stat “Transilvania”, în cooperare cu Muzeul de istorie a Transilvaniei)

27.9 Mediaș, BISERICA EVANGHELICĂ SF. MARGARETA, ora 19:00 / intrarea liberă

28.9 Deva, SALA PROARTE a Colegiului Național “Decebal”, ora 19:00 / intrarea pe bază de donații

29.9 Timișoara, IULIUS GARDENS, ora 19:00 / intrarea liberă în limita locurilor disponibile, rezervări la: concertlegends@gmail.com

30.9 Sfântu Gheorghe, CENTRUL DE CULTURĂ ARCUȘ, ora 19:00 / intrarea liberă

1.10 Braşov, BASTIONUL ȚESĂTORILOR, ora 19:00 / intrarea liberă, în limita locurilor disponibile !!!! conform anuntului facut de organizatori se desfasoara la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”!!!

2.10 București, GREEN HOURS, ora 19:00 / bilete pe www.bilet.ro

3.10 Ploiești, FILARMONICA „PAUL CONSTANTINESCU” / Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete a Filarmonicii sau online, pe www.filarmonicaploiesti.ro
Relatii suplimentare si rezervari: 0734335067

4.10 București, GREEN HOURS, ora 19:00 / bilete pe www.bilet.ro

6.10 București, SALA RADIO, ora 19:00

Mai multe informații pe: www.facebook.com/IoachimescuPercussionescu/.Proiectul “Legends” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Organizator: Asociația Art&Co. Partener: Forumul Cultural Austriac București

Parteneri culturali: Radio România, Green Hours, Filarmonica de Stat Transilvania, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Forumul Democrat al Gemanilor din România, Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva, Colegiul Național “Decebal” Deva, Lions Club Deva – Sarmizegetusa, Fundația Hațegan, Iulius Town Timișoara, Centrul de Cultură Arcuș, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Bastionul Artiștilor, TAM-TAM Art to Heart Festival, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești. Powered by: Tomasi Flöten.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.