COMUNITATEA DYNAMIS, o șansă pentru reintegrare a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate sau de risc!
Asociația „Zâmbește pentru Viitor” AZPV Brașov a organizat în această săptămână prima Conferință de presă dedicată proiectului Comunitatea Dynamis, proiect finanțat de Primăria Municipiului Brașov pe domeniul – Social, aria de intervenție – 3.2 Persoane adulte aflate sau nu în situații de vulnerabilitate sau de risc .
Alături de Rupy Gabor, Președintele Asociației, prezenți în conferință au fost și reprezentanți ai DGASPC, ANPC, precum și experți din cadrul proiectului, invitați ce au punctat importanța derulării unor astfel de proiecte: Vișinel Balan – activist pentru drepturile copilului, Iuliana Udrea – consilier AN pentru Protecția Drepturilor Copilului, Mihaela Pântea – consilier superior DGASPC Brașov, Bianca Tutunaru – coordonator proiect, Cristina Mirică – psihoterapeut, Alexandra Grancea – specialist în comunicare și relații publice, Lucian Gheorghe – coordonator promovare.
Astfel, adulții aflați în situații de risc care au crescut în centre ale direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului au o șansă în plus oferită de Asociația „Zâmbește pentru Viitor” în colaborare cu DGASPC Brasov. Pentru că oferirea de servicii medicale a acestor persoane nu este acoperită prin serviciile sistemului de stat, Asociația a decis să-și unească forțele cu serviciul de protecția copilului și să vină în sprijinul acestor persoane defavorizate. Beneficiarii vor avea parte de servicii medicale, îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și de servicii care să-i ajute să se integreze în societate.
„Ei vor avea parte și de ieșiri culturale, vor merge să vadă un concert, un film, o piesă de teatru, o muzică simfonică. Ne propunem o reinserție totală pentru ei și vrem să le fim cât mai aproape, să le acoperim serviciile de care au nevoie, având în vedere că proiectul este finanțat pe o perioada de 5 luni”, a declarat în conferință Președintele AZPV, Rupy Gabor.
Deasemenea, Cristina Mirică, expertul psihoterapeut în proiect, salută implementarea activităților de dezvoltare și de reintegrare: „ Proiectul Comunitatea Dynamis urmărește să sprijine 40 de adulți din Municipiul Brasov în vederea incluziunilor sociale. Avem în vedere beneficiarii care aparțin categoriilor defavorizate, asta înseamnă o gamă foarte largă, în sensul în care putem avea tineri care vin din centrele ce au ca scop principal identificarea copiilor proveniți din sistemul de protecție specială”.
Implementarea proiectului este justificată de urgența și complexitatea situației sociale în Municipiul Brașov, unde există o populație semnificativă de persoane adulte aflate în situații de vulnerabilitate sau de risc. Argumentele pentru necesitatea acestui proiect sunt susținute de date concrete, adaptate la problema speci fică abordată și țin cont de studii relevante, statistici și cercetări existente, precum și de strategiile oficiale ale autorităților locale și naționale.
Beneficiarii vor participa la sesiuni și ateliere special concepute pentru a le îmbunătăți abilitățile personale și a-și crește încrederea în sine. Sesiunile vor fi conduse de către specialiști în dezvoltare personală și psihoeducație, iar atelierele vor implica activități practice și exerciții adaptate nevoilor și nivelului de experiență al beneficiarilor. Tematicile abordate pot include gestionarea emoțiilor, stabilirea și atingerea obiectivelor personale, construirea relațiilor interpersonale pozitive și alte abilități esențiale pentru dezvoltarea personală și socială.
Proiectul se implementează în perioada 08.05.2024 – 20 noiembrie 2024 prin susținerea finanțării de către Primăria și Consiliul Local Brașov , suma alocată fiind de 98.550 lei.
Sursa și imagine: comunicat remis La pas prin Brasov