21 martie 2025

fEstivalul de cArte și Muzică Libris, Piața Sfatului Brașov – 25 – 28 Iulie 2019

 fEstivalul de cArte și Muzică Libris, Piața Sfatului Brașov – 25 – 28 Iulie 2019

La sfârșitul lunii iulie, în plin sezon estival, Brașovul, cel mai iubit oraș turistic din România, găzduiește o nouă ediție a fEstivalului de cArte și Muzică LIBRIS!

Program fEstivalul de cArte și Muzică Libris (click pe program si se deschide pagina unde aveti programul complet)

Pe scena festivalului din Piața Sfatului vor urca artiști îndrăgiți ca: Irina Rimes, Laura Bretan și Cvartetul Gaudeamus Filarmonica Brașov, Grupul Vocal Anatoly al Operei Brașov, Mihaela Istrate, Ciprian Istrate, Lilly Drumeva (Bulgaria), Trupa Bega Blues Band și mulți alții.

În agenda de evenimente a festivalului, în perioada 25 -28 iulie, se regăsesc lansările a peste 50 de noi volume editoriale, sesiuni de autografe și întâlniri cu scriitori din România, Israel, Belgia, Italia, Danemarca și Canada.

Cei mici, dar și cei mari își pot dezvolta creativitatea în cadrul atelierelor de pictură, de cusut, de mărgelit și de dezvoltare emoțională.

De opt ani la Brașov, Festivalul este unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale din Brașov, la care participă peste 100 de edituri și case de discuri din țară și străinătate.

Printr-un program divers ce include recitaluri de muzică și poezie, teatru contemporan, spectacole de muzică pop și rock, dansuri de societate, muzică tradițională și obiceiuri multietnice fEestivalul de cArte și Muzică Libris este o manifestare culturală și artistică ce atrage la fiecare ediție zeci de mii de vizitatori.

Agenda festivalului și multe alte informații le regăsiți pe www.libriscultural.ro și pe paginile de fb dedicate evenimentului.

Eveniment organizat de Asociația Libris Cultural cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Sponsor: Libris.ro

Spot festival:

Site festival: http://libriscultural.ro/project/festival-de-carte-si-muzica-brasov-ed8/

Eveniment fb: https://www.facebook.com/events/2179458322369059/

Despre Asociația Libris Cultural

Grupul de firme LIBRIS Braşov are aproape trei decenii de activitate în domeniul difuzării de carte şi muzică. S-a dezvoltat odată cu marile nume editoriale din România şi a transformat parteneriatele cu acestea într-o ofertă generoasă şi mereu actualizată. Prin Librăria “Şt.O.Iosif” din Brașov și Librăria online Libris.ro, cu cel mai mare depozit de carte din România, a adus cartea şi muzica aproape de cititorii și iubitorii de muzică din țară și străinătate. Libris Editorial a întărit apropierea publicului de valorile culturale autohtone și internaționale.

Asociația Libris Cultural s-a dedicat culturii şi comunităţii, prin organizarea nenumăratelor lansări de carte și muzică cu invitaţi din ţară şi din străinătate, prin organizarea de conferinţe, simpozioane, lecturi publice, recitaluri de muzică și poezie, festivaluri de folk şi poezie.

De-a lungul timpului, s-a creat şi întărit tradiţia a două evenimente unice pe piaţa naţională: Târgul de Carte şi Muzică Libris (17 ediţii) și fEstivalul de cArte și Muzică Libris (8 ediții).

    Lasă un răspuns