Festivitate dedicata Unirii Principatelor, din 1859, alaturi de juni

Brașovenii sunt așteptați în Piața Unirii, mâine, miercuri, 24 ianuarie 2018, orele 11.00, la festivitatea dedicată Unirii din 1859. Vor participa reprezentanți ai autorităților publice locale, un sobor de preoți și junii din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi.

La orele 12.00, în Muzeul Primei Școli Românești va avea loc lansarea cărții Junii din Șcheii Brașovului – monografie istorică, semnată de preot dr. Vasile Oltean. Evenimentul va fi însoțit de o sesiune de autografe.

Unirea  Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie, este ales şi domn al Munteniei. Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. La Braşov, la 12 mai 1848 se elabora programul-legământ: Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc.

Alexandru Stanescu
Secretarul Uniunii Junilor

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.