5 decembrie 2024

Contact us

Fonduri nerambursabile pentru activitati secundare de cercetare-dezvoltare

 Fonduri nerambursabile pentru activitati secundare de cercetare-dezvoltare

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vă prezintă Programul Operaţional Competitivitate, Axa prioritara 1, Actiunea 1.2.1- Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institute de CD si universitați, în scopul inovarii de procese și de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere

Tip Proiect: Proiect tehnologic inovativ

Scop: realizarea unei inovări de produs (pentru bunuri şi/sau pentru servicii) sau de proces, inovare bazată pe cercetarea realizată în cadrul proiectului.

Obiectivul general:

– înființarea unei unități noi sau

– extinderea capacității unității existente sau

– diversificarea activității unității prin produse sau tehnologii care nu au fost realizate anterior în unitate sau

– o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unității existente.

Beneficiari: pot solicita finanţare întreprinderile cu obiect de activitate cercetare-dezvoltare (cod CAEN 72..), dar pentru care activitatea de CD nu constituie obiectul principal de activitate.

Propunerile de proiect se depun individual de către un singur solicitant întreprindere sau de către un solicitant întreprindere, care este coordonator al proiectului, și una sau maxim două organizații de cercetare partenere, cu care se realizează activități de cercetare-dezvoltare în colaborare efectivă, in parteneriat.

Indicatori prestabiliți de realizare

Este obligatorie alegerea a cel puțin 2 indicatori prestabiliți de realizare din cei indicați mai jos:

– CO24 Număr de noi cercetători în entitatea care beneficiază de sprijin (locuri de muncă nou create și ocupate) – (echivalent normă întreagă)

– 3S6 – Specialiști din străinătate angajați în proiect (număr)

– CO27 – Investiții private combinate cu sprijinul public pentru proiecte de inovare sau de C&D (lei)

– 3S7 – Cereri de brevete rezultate din proiect (număr) – [publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala sau în reviste echivalente din alte țări]

Indicatori prestabiliți de rezultat

Este obligatorie alegerea a cel puțin unui indicator prestabilit de rezultat din indicatorii de mai jos:

3S1 – Co-publicații științifice public-private (număr articole)

3S2 – Contribuție Orizont 2020 atrasă de instituții participante din România (euro)

Indicatori suplimentari de realizare

Locuri de muncă nou create, altele decât pentru cercetători, în entitatea sprijinită

– Număr de produse noi introduse pe piață

– Număr de produse îmbunătățite introduse pe piață

– Număr de tehnologii noi sau îmbunătățite

Tip apel: Competitiv cu depunere la termen
Data lansare: 15.11.2017
Data închidere: 15.02.2018
Buget alocat acestei sesiuni pentru regiuni mai puțin dezvoltate  (RON): 177.184.700 lei

Valoarea minimă și maximă a proiectului, rata de cofinanțare

Valoarea maximă a asistenței financiare nerambursabile acordate unui proiect este de 22.500.000 lei.

Valoarea totală a oricărui tip de proiect din cadrul acestei acțiuni (costuri eligibile şi neeligibile) nu poate depăşi echivalentul în lei a 50 milioane euro.

Cofinantare:

  • 50% pentru cercetarea industrială;
  • 25% pentru dezvoltarea experimentală.

Pentru cercetarea industrială şi dezvoltarea experimentală se va acorda la cotele de bază un bonus de 10% pentru întreprinderile mijlocii şi de 20% pentru întreprinderile mici.

Durata proiectelor este de maximum 36 de luni fără a depăși data de 30 decembrie 2023

Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov: tel: 0268/547 084, e-mail: attila.szekely@ccibv.ro; razvan.ialomitianu @ccibv.ro;

cercetare dezvoltare

Redactia

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.