Fostele centrale termice din cartiere devin centre medicale de permanență

În ședința Consiliului Local din luna septembrie, primarul George Scripcaru va prezenta Consiliului Local un proiect de HCL prin care fostele centrale termice din cartiere, care nu mai sunt utilizate, să devină centre care să le asigure brașovenilor servicii medicale primare, adică servicii asigurate de medicii de familie.

Acest proiect are ca scop asigurarea asistenței medicale pe toată durata zilei, astfel încât brașovenii să nu mai fie nevoiți să apeleze la unitățile de primiri urgențe, atunci când medicii de familie nu mai au program. Propunerea înființării acestor centre a venit în urma discuțiilor pe care primarul le-a avut cu directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Andrea Neculau, și al Unității de Primiri Urgențe, dr. Cristina Vecerdi.

„Pe baza solicitării Direcției de Sănătate Publică și a consultării cu șefa UPU-SMURD, Cristina Vecerdi, am decis să propun Consiliului Local, în prima ședință din luna septembrie, înființarea în municipiul Brașov, în toate cartierele, de centre medicale de permanență care să fie amenajate de către primărie și să devină funcționale. Punctele termice din toate cartierele Brașovului, care sunt nefuncționale astăzi, vor fi amenajate și puse la dispoziția medicilor pentru aceste necesități.

Răspundem în acest fel și nevoilor cetățenilor, persoane în vârstă, familii sau copii din cartiere, dar venim și în sprijinul spitalului și unității de primiri urgențe, pentru a degreva activitatea de acolo, și a medicilor cărora le vom pune la dispoziție această infrastructură. Punctele termice sunt destul de încăpătoare, au o structură bună, vom investi și vom amenaja aceste centre cât mai repede, pentru a rezolva această problemă, în fiecare cartier.

Deja am identificat 13 astfel de locații care se încadrează, ca dimensiuni, poziție și accesibilitate pentru a fi amenajate ca centre de permanență. După aprobarea de către Consiliul Local, putem demara lucrările de reabilitare și reamenajare”, a declarat primarul George Scripcaru.

,,La ora actuală este tot mai acută nevoia de a dezvolta pe baze moderne asistenţa medicală primară, în aşa fel încât ea să poată rezolva cât mai multe din problemele de sănătate ale pacienţilor, scăzând presiunea pe spital şi pe Unităţile de Primiri Urgenţe. Aceste aspecte sunt chiar şi mai necesare în noile condiţii impuse de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, care va schimba activitatea medicală clasică pe o perioadă lungă de timp. În ultimii 20 de ani, asistenţa medicală de medicina familiei a fost privatizată, ceea ce a condus la o dezvoltare necoordonată a acestor servicii, fără a fi sprijinite printr-o finanţare adecvată de către statul român.

Atomizarea unităţilor sanitare a condus implicit la o scădere a accesului pacienţilor la serviciile cabinetelor, care sunt practic deschise 5 – 6 ore pe zi. În majoritatea ţărilor europene a existat o mişcare de reorganizare a medicilor de familie în grupuri de practică, cu o serie de avantaje, cele mai importante fiind legate de creşterea calităţii şi a accesibilităţii pe parcursul a 10 – 12 ore pe zi.

Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov recomandă Primăriei Municipiului Braşov să demareze înfiinţarea unor centre de medicina familiei prin parteneriat public – privat, astfel încât să existe premizele înfiinţării unor asemenea centre în principalele cartiere ale Municipiului Braşov”, a precizat directorul DSP, Andrea Neculau, în propunerea transmisă Municipalității.

,,Unul din proiectele în care m-am implicat pentru sănătatea brașoveană este înființarea centrelor de asistență medicală primară. Cu toții știm că asistența medicală primară se desfășoară în cabinete medicale individuale ale medicilor de familie, care au o durată de funcționare de 5- 6 ore pe zi, favorizând astfel scăderea accesibilității persoanelor care au nevoie de acest tip de serviciu. Ca atare, Direcția de Sănătate Publică și Primăria Brașov dezvoltă un proiect legat de înființarea unor astfel de centre, care au ca scop creșterea accesibilității la serviciile de sănătate, având în vedere că acestea vor acoperi  toate cartierele brașovene, durata lor de funcționare va fi de 12 ore zilnic, iar în timpul week-end-ului se poate face permanență.

De asemenea, în aceste centre se pot întrepătrunde alte activități medicale, cum ar fi: sănătatea gravidei, nutriție, kineto-terapeutică etc, iar managementul va fi mult mai ușor de realizat, pentru că toate lucrurile și resursele vor fi la comun. Înființarea centrelor de asistență medicală primară deschise timp de 12 ore, pentru  pacienți cu urgențe minore, care nu sunt rezolvate de medicul de familie din cauza programului mai scurt, va scădea adresabilitatea către UPU, iar activitatea UPU va fi descongestionată, lăsând astfel timp medicilor specialiști în medicina de urgență să dedice resurse și timp  mai valoros urgențelor majore”, a declarat Cristina Vecerdi, șeful  UPU-SMURD Brașov.

„Înființarea centrelor de permanență este un lucru extrem de important pentru sănătatea brașoveană, mai ales în contextul acestei pandemii. Avem anumite restricții în unitățile medicale, s-au creat fluxuri de lucru, iar de multe ori, cetățenii municipiului Brașov care au anumite simptome, nu grave, vin pentru a fi evaluați în aceste unități medicale, ceea ce creează o presiune foarte mare pe UPU.

Am stat de vorbă cu personalul medical, cu cei de la DSP, iar această inițiativă a Primăriei Municipiului Brașov este una care trebuie să prindă contur cât mai repede, în perioada următoare, pentru că astfel nu mai punem cetățenii pe drumuri și nu mai creăm aglomerări în cabinetele Spitalului Județean, pentru că majoritatea brașovenilor vor putea fi consultați în aceste centre”, a declarat președintele CJ, Adrian Veștea.

Structura unui astfel de centru de medicina familiei, conform recomandărilor DSP, ar trebui să conțină: sală de aşteptare, recepţie centralizată, cabinete de consultaţii, sală de tratamente, un izolator, sală pentru vaccinări, sală multifuncţională – pentru şedinţe, educaţie studenţi, rezidenţi, educaţie pentru sănătate în grupuri mici, toalete  pentru personalul medical şi pacienţi, anexe.

Prin înființarea de astfel de centre în cartierele din Brașov se va asigura:

– accesul la servicii de asistență primară 12 ore/zi, într-o primă etapă;

– accesul la servicii de asistență primară la sfârșitul săptămânii (sâmbătă și duminică); 

– crearea de centre de educație pentru sănătate, aproape de cetățean;

– integrarea cu servicii medicale de stomatologie, recuperare, sănătate mintală, sănătatea gravidei și a lăuzei, nutriție și dietă.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.