În memoria lui Zaharia Bârsan, eveniment caritabil la Sânpetru

Începem anul 2020 cu un spectacol extraordinar de teatru și muzică. În 10 ianuarie 2020 de la ora 19.00 la Bielmann în Sânpetru se va desfășura evenimentul caritabil organizat în memoria artistului român de excepție Zaharia Bârsan.

Donațiile participanților de la eveniment se vor duce către monumentul istoric biserica ,,Sfântul Nicolae” din Sânpetru și suport artist.

Zaharia Bârsan (n.11 ianuarie 1878, Braşov, Sânpetru – d. 13 decembrie 1948, Cluj)1 este un dramaturg, poet şi prozator. Este fiul Mariei (născută Vlădăreanu) şi al lui Zaharia Bârsan, mic proprietar agricol2. Bârsan urmează în Sânpetru şcoala primară, iar din 1889 este, timp de şase ani, elev al Gimnaziului superior greco-ortodox român din Braşov; între colegii şi prietenii lui gimnazişti s-au numărat I. Scurtu, Sextil Puşcariu, O. Goga, I. Lupaş, H. Petra-Petrescu3.

Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică Bucuresti, clasa C.I. Nottara (1901).
Director al Teatrului Naţional din Cluj (1919-1927, 1931-1936). Profesor la Conservatorul din Cluj. Debut absolut cu versuri in Convorbiri literare (1897)4.

A fost fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director5.

,,Acest eveniment din 10 Ianuarie 2020 este organizat în cinstea acestui sânpetrean care a fost un bun creștin și un om care a scris o parte importantă din istoria teatrului românesc.

Mulțumim artiștilor care au acceptat participarea la eveniment ! Vă așteptăm în număr cât mai mare la spectacol. Confirmați participarea dumneavoastră la nr telefon : 0728 063 019 ( locurile în sală sunt limitate),” precizează organizatorii evenimentului.

Sursa:

1 – wikipedia.org

2 – https://barsand.wordpress.com/zaharia-barsan/

3 – https://www.voci.ro

4 – http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro

5 – „Zaharia Bârsan un artist român de excepție -voci-voci”. webcache.googleusercontent.com.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.