,,Încotro, Homo Cosmicus?” – AntareSFest 2019
În perioada 4-6 octombrie 2019, orașul Brașov găzduiește a treia ediție a festivalului național AntareSFest, dedicat literaturii și artei science-fiction & fantasy românești dar și altor genuri literare.
AntareSFest este organizat de Clubul Antares, înființat în 1981, fiind singurul club de acest gen din Brașov și Asociația Antartes Science-Fiction&Fantasy Club Brașov
Evenimentul se desfășoară la Biblioteca Județeană ,,George Barițiu” Brașov – partener oficial, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov – cofinanțator și al sponorului ediției – Asociația Medicilor Dentiști Brașov.
Ca o recunoștere a valorii demonstrate pe parcursul primelor două ediții, AntareSFest a primit o valoroasă nominalizare din partea Consorțiului Cultural Corona la Premiul PROIECTUL LITERAR 2018.
Ediția a III-a a festivalului AntareSFest are ca titlu ,,Încotro, Homo Cosmicus?” și este dedicată celor 50 de ani de la aselenizarea misiunii Apollo 11, prima în cadrul căreia omul a pășit pe suprafața Lunii.
Începând de vineri, 4 octombrie, ora 12:00 până duminică, 6 octombrie, ora 13:00, vor avea loc o serie de activități interesante și atractive, pentru toate vârstele și preferințele:
– mascota – astronautul Anty, care reprezintă AntareSFest, vă așteaptă la intrarea Bibliotecii, vă furnizează informații și detalii despre festival, evenimente, orar;
– prezentări și dezbateri literare despre misiunea Apollo 11, călătoria în spațiu și alte subiecte de inters pentru toți pasionații de science-fiction, fantasy și horror dar și alte genuri literare;
– lansarea unui volum de povestiri SF cu tema explorării spaţiului cosmic şi a unui calendar de perete 2020 cu grafica originală creată de Alexandra Gold;
– lectură liberă – o inedită scenetă SF având textul, regia și interpretarea membrilor AntareSFest;
– expoziție de grafică cu vernisaj, prezentată de artistul grafic Adrian Barbu;
– lansări de albume BD;
– concurs de grafică, pentru tinerele talente, cu premii în cărți;
– lansări de carte și sesiuni de autografe;
– lansarea ediției a III-a a Colecției de povestiri science-fiction și fantasy pentru Nevăzători, în format alfabet Braille și broșură;
– dialoguri între cititori, autori și editori;
– baletul de copii ,,Fantomele”;
– ateliere diversificate: grafică, scriere creativă, artizanat;
– parada costumelor – cosplay și defilarea pe stradă;
– cocktail party;
– decernarea premiilor AntareSFest, în urma votul participanților, la cele trei categorii:
Premiul pentru ROMAN SFFH, prima apariție în 2018;
Premiul pentru cel mai bun DEBUT SFFH din 2018 în volum propriu;
Premiul pentru cea mai bună POVESTIRE SFFH, prima apariție în 2018.
Participanții care achită taxa de participare, 40 lei/persoană, pot vota la toate cele trei categorii de premii și să-și exprime astfel preferințele, să ia parte la cocktail party și la toate activitățile celor trei zile din cadrul AntareSFest:
– decernarea premiilor Clubului Antares:
– Premiul pentru merite deosebite în promovarea literaturii și artei SFFH românești;
– Premiul pentru implicare personală și susținerea literaturii și artei SFFH românești.
La AntareSFest participă scriitori, editori, redactori, publiciști, oameni de cultură, artiști plastici și oameni de știință din țară.
La această ediție sunt prezenți și invitați speciali din Ungaria, un scriitor de SFF, un artist grafic și un expert în BD.
Au confirmat participarea la AntreSFest 2019, ediția a III-a, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov, sala de lectură și Mediateca, peste 80 de persoane implicate activ în fenomenul SFFH românesc, pe lângă publicul larg, pasionați sau interesați de aceste genuri literare și de artă, în special copii și tineri.
De vineri și până duminică, vom avea trei zile pline de activități atractive și interesante, atât pentru publicul matur cât și pentru copiii care doresc să petreacă un timp creativ, să-și pună imaginația la lucru și să creeze lucruri frumoase, prin grafică și desen, scris de texte și nu în ultimul rând, cosând cruciulițe pe etamină!
ANTARES este un club deschis spre orice domeniu de interes, fără frontiere, fără limitări.