26 aprilie 2025

Întâlnirea românilor reîntorși în țară

 Întâlnirea românilor reîntorși în țară

Duminică 4 mai, pentru prima data la nivel national, românii reîntorși se vor întâlni pentru a se cunoaște, a-și spune povestea și a se sprijini unii pe alții cu sfaturi, exemple, imbolduri.

Inițiativa acestei întruniri aparține realizatoarei emisiunii Timpul reîntoarcerii, difuzată la TRINITAS TV, jurnalista Mihaela Popescu – ea însăși revenită în țară după 17 ani petrecuți în Belgia. Astfel, sub egida postului de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV, la Râșnov se vor reuni chiar românii care au fost învitați, de-a lungul timpului, în cadrul emisiunii amintite mai sus.

Întâlnirea invitaților emisiunii Timpul reîntoarcerii va începe la ora 9:30, cu participarea la Sfânta Liturghie, la Biserica Adormirea Maicii Domnului  din Cristian, județul Brașov, în sânul comunității păstorite de pr. Sorin Dobre și va continua, de la ora 14:00, cu reuniunea găzduită de ferma Lăptăreasa din Tohan.

Românii reveniți pe meleagurile natale, invitați sau viitori invitați ai emisiunii menționate îi vor aștepta pe toți cei interesați să participle la această reuniune, nu doar cu poveștile reîntoarcerii lor, dar și cu roadele activității lor din țară. Vor ajuta în acest demers câteva zeci de standuri cu produse spre degustare și cumpărare, spații de promovare a unor afaceri, ateliere diverse pentru mari și mici, prezentare de costume tradiționale din zona Sălajului.

Doamna Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcției pentru Agricultură Suceava, va veni cu exemple de bune practici – Piața Volantă “Din drag de Bucovina” din Suceava – cu sfaturi competente în sprijinul micilor producători, însoțite de mesajul SE POATE ȘI ACASĂ!

Nu în ultimul rând, cei prezenți se vor putea bucura de recitalul de muzică tradițională pe care îl va susține Lorena Oltean, jurnalist, antropolog și interpretă de muzică tradițională, căutător și promotor al autenticului și al frumosului fără compromisuri.

Participarea este gratuită. Întâlnirea se va încheia cu un foc de tabără și cu promisiunea de a ne revedea, mai puternici și  mai uniți!

Mihaela Popescu,

Realizator “Timpul reîntoarcerii”

TRINITAS TV

    Redactia

    Lasă un răspuns