Invitație pentru artiști: Bienala Albastră, Brașov 2019 – Hronicon
Cronica este o poveste subiectivă, e istoria văzută – și adesea trăită – la persoana întâi. Relația actorului-cronicar cu lumea e mediată de cuvinte cu puterea de a transforma experiența personală în povestea care transcende epoci și spații, devenind uneori realitate, alteori mit. Analogia cu artistul care descrie propriul său univers este evidentă – iar relația artistului cu cărțile (“cronici”), cu cuvintele, cu literele purtătoare de mesaje multiple, este o tema simbolică. De aceea, prima ediție a Bienalei Albastre din Brașov, HRONICON, invită artiștii la o dezbatere a relației artelor plastice cu lumea cuvântului.
Bienala Albastră este rodul colaborării mai multor instituții și organizații din Brașov, România, la inițiativa Asociației Culturale Artessentia. Minim zece spații de expunere, convenționale și neconvenționale, însumând peste 2000 mp, vor fi puse la dispoziția artiștilor participanți. Sunt invitați să se înscrie artiști vizuali interesați de tema bienalei, indiferent de țara de origine sau de tehnica de exprimare. Înscrierea este gratuită. Numărul de lucrări ce pot fi trimise pentru selecție este de maxim trei. Dintre acestea pot fi selectate una, două sau toate trei lucrările. Fotografiile lucrărilor propuse, în format .jpg, însoțite de o scurtă biografie artistică în limba română și engleză, vor fi trimise pe adresa de e-mail bienala.albastra@artessentia.ro. Calitatea fotografiilor poate influența rezultatul jurizării. Perioada de înscriere: 15 iunie – 31 iulie 2019.
Anunțul referitor la lucrările acceptate se va face pe 15 august, iar acestea vor fi expediate în perioada 15-30 septembrie. Taxa de participare pentru artiștii invitați să expună în cadrul Bienalei este de 100lei/25Euro. Perioada de desfășurare: 20 octombrie – 20 noiembrie 2019, Brașov, România.
Pentru informatii suplimentare si regulament vizitati pagina: https://artessentia.ro/ev-bienala-albastra/