19 septembrie 2025

Muzeul de Artă Brașov anunță artiștii selectați în cadrul Open Call-ului „Re:Imagine Brașov”, ediția a III-a

 Muzeul de Artă Brașov anunță artiștii selectați în cadrul Open Call-ului „Re:Imagine Brașov”, ediția a III-a

În urma apelului lansat pentru proiectul „Re:Imagine Brașov”, ediția a III-a, Muzeul de Artă Brașov are plăcerea să anunțe artiștii participanți. 

Până la finalul anului 2025, spațiile muzeului se vor transforma în ateliere de creație, găzduind trei evenimente dedicate procesului artistic, cu participarea următorilor artiști:

Manuela Zvîc, Carmen Țanu, Mihai Moldovanu, Andreea Zabulic, Adriana Florea Băloiu, Serafinescu Ștefana, Ana-Maria Gălețeanu, Louis Kareem Jamal, Ludu Gabriela Diana, Ciob Olga (Chob), Larisa Tofan și Beatrice Gherghel.

Proiectul anual „Re:Imagine Brașov” își propune să transforme muzeul într-un spațiu dinamic și participativ, unde publicul are ocazia să descopere arta în plin proces de naștere. Pe parcursul evenimentelor live, artiștii vor crea lucrări noi inspirate de tema „Brașov Micro/Macro”, iar vizitatorii vor putea urmări îndeaproape etapele de lucru și dialoga cu creatorii.

Mulțumim tuturor artiștilor care au răspuns apelului nostru și au trimis propunerile lor pentru această ediție!

    Lasă un răspuns