7 noiembrie 2024

Contact us

O medalie pentru Corona la Pirin Cup

 O medalie pentru Corona la Pirin Cup

Cinci schiori ai Coronei au participat, weekendul trecut, la Pirin Cup (Campionatele Naționale de Juniori ale Bulgariei) și la Campionatele Naționale de Schi ale Bulgariei. Întrecerile s-au desfășurat între 31 martie și 3 aprilie, la Bansko și sunt înscrise în calendarul FIS.

Acolo, schiorii noștri au participat la mai multe curse de slalom, cursele de slalom uriaș fiind anulate sau amânate.

Competiția a fost deosebit de dificilă, atât din cauza pârtiei, cât și a vremii nefavorabile – condiții în care finișul participanților a fost influențat în multe cazuri.

Astfel, în prima zi de concurs, din 25 de sportive înscrise au terminat doar 9, iar la masculin, din cei 40 de schiori, doar 4 au trecut linia de sosire!

În această primă cursă de slalom, sportivii Coronei s-au aflat printre cei care au ajuns la finiș și au reușit clasarea pe poziții bune. Irina Ghițoc a sosit a treia și a obținut medalia de bronz, iar Val Baran a sosit pe locul 4.

În a treia zi, la slalom, Irina Ghițoc s-a clasat pe locul 11, iar Val Baran pe locul 16.

Ambii sportivi și-au îmbunătățit punctajul FIS!

Ceilalți sportivi ai Coronei au abordat cursele cu hotărâre, însă, din păcate, nu au reușit clasarea în competiție.

Sportivii sunt antrenați de Emilian Focșeneanu. Felicitări sportivilor și antrenorului lor!

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.