6 februarie 2025

Ora Pământului

 Ora Pământului

Evenimentul denumit „Earth Hour” („Ora Pământului”) a fost organizat pentru prima dată de către World Wide Fund for Nature-Australia în Sydney, în 31 martie 2007.

Peste 2,2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climaterice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca „Earth Hour” să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie.

De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, peste 7000 de orașe din peste 180 de țări au stins lumina de „Earth Hour”.

În 2018, „Earth Hour” a fost sărbătorit în 24 martie, când timp de o oră am stins luminile, începând cu ora locală 20:30, în Brașov iluminatul public fiind oprit pe străzile Mureşenilor, G. Bariţiu, Şirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneş Curcanul, Cerbului, G. Coşbuc, Sforii, Poarta Schei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraş Dinicu, Apollonia Hirscher, Alecu Russo, Johan Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile au fost stinse în Piaţa Sfatului, în Curtea Bisericii Negre, în Piaţa Enescu şi în piaţeta de pe str. Sf. Ioan.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Național Cantus Mundi s-a alăturat inițiativei World Wide Fund for Nature încă din anul 2016. Sub sloganul internațional “Dăruiește naturii din energia ta!”, echipa Cantus Mundi își propune să unească prin muzică și respect față de mediul înconjurător cât mai mulți copii. Fiind o acțiune extinsă în toată țara, în 2017, peste 5.000 de copii au umplut de energie prin propria lor stare de bine cele 21 de localități în care s-a sărbătorit “Ora Pământului”. Pentru 2018 echipa și-a propus să mobilizeze un număr și mai mare de copii și tineri și să ajungă în cel puțin 30 de localități.

La Brașov, în cadrul evenimentului „Ora Pământului”, în Piața Sfatului, copiii au cântat și s-au bucurat împreună, fără a apela la alte resurse de energie decât propria lor stare de bine. Repertoriul serii a inclus atât cântece cunoscute de către coriștii de toate vârstele, piese internaționale, cât și melodii folk, apreciate de publicul larg.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Festivalului Gloria – Brașovul Pascal, de Agenţia Metropolitană Braşov.

Sursă informații: Mimi-catalogul cu repertoriul cântecelor Ora Pământului – CANTUS MUNDI

 

    Redactia

    Lasă un răspuns