Participă gratuit la atelierele creative „Explorări artistice ale spațiului public”

Ești invitat/ă să participi la unul dintre cele cinci ateliere de artă urbană, din cadrul proiectului Explorări artistice ale spațiului public”, creat de Save or Cancel și co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Ateliere de artă urbană, sunt susținute de unii dintre cei mai apreciați și activi artiști din comunitatea Bucureșteană de street art, precum Serebe, SANDi, John Dot S.

Participarea este gratuită, iar cei prezenți vor primi toate materialele necesare. În plus, participanții vor avea ocazia să lucreze și să schimbe idei cu artiștii preferați.

Atelierele se desfășoară în București și sunt deschise tuturor celor care vor să se inspire din artă, să creeze ceva cu propriile mâini și să învețe de la artiști. Toată lumea este binevenită să participe. Chiar dacă nu ești artist/ă sau fan/ă al/a artei stradale, aceasta este o oportunitate excelentă de a descoperi acești artiști extraordinari și lucrările lor într-un mod inedit și participativ.

Calendarul atelierelor de artă urbană Explorări artistice ale spațiului public”:

11 Sep, 15:00 – 17:00: Serebe – desen pe autocolant (stickers)

24 Sep, 15:00 – 17:00: Artist invitat – atelier cu tema artă urbană

08 Oct, 15:00 – 17:00: SANDi – atelier de desen

22 Oct, 11:00 – 13:00: John Dot S – atelier de street art

29 Oct, 11:00 – 13:00: Octav Avramescu – atelier de serigrafie

Locurile la aceste ateliere sunt limitate din dorința de a oferi tuturor participanților spațiu și timp cu artiștii invitați. Înscrie-te din timp, pentru a te asigura că locul tău este rezervat. Completează formularul de înscriere aici: https://www.feeder.ro/2022/09/05/ateliere-easp

Proiectul cultural „Explorări artistice ale spațiului public” a demarat recent prin lansarea apelul deschis pentru fotografie de artă urbană, la care te poți înscrie accesând acest link: https://www.feeder.ro/2022/08/31/apel-deschis-fotografii-arta-urbana-easp (data limită 1 Octombrie 2022, ora 23:59)

Explorări artistice ale spațiului publiceste un proiect cultural creat de Save or Cancel care produce o serie de 5 ateliere de artă urbană, 5 tururi ghidate, 1 apel deschis, 1 intervenție artistică coprodusă de 2 artiști din domenii diferite (artă vizuală și muzică) și 1 expoziție, toate cu acces gratuit, care au ca scop promovarea cunoașterii și a explorării prin artă a spațiilor publice din cartierele din București.

Activitățile care alcătuiesc proiectul „Explorări artistice ale spațiului public” conduc, etapizat, la o înțelegere orizontală a capacității artei de a umaniza spațiul public. Produsele culturale ale proiectului investighează rolul artei în viața cotidiană și capacitatea acesteia de a crea sentimente de apartenență culturală și de a stimula imaginația privitorilor, contribuind la regenerarea urbană. Citește mai mult despre proiect aici: www.feeder.ro/easp 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente, Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Teen Press, Revista Golan, La pas prin Brașov, Modernism.ro, Litera9, Agenția de Carte, Propagarta.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.