Pedalăm în Ora Pământului

Cu ocazia Orei Pământului, vom pedala pe un traseu ușor prin centrul istoric al Brașovului.

Plecăm la ora 20:30 din fața Bibliotecii Județene Brașov din Livada Poștei și pedalăm pe str. Mureșenilor, str. George Barițiu, Piața Unirii, str. Prundului, Șirul Beethoven, str. George Barițiu, str. Mureșenilor, blvd. Eroilor, Teatrul Dramatic, str. Nicolae Bălcescu, Prefectură, str. Postăvarului, str. Diaconu Coresi și încheiem tura în Piața Sfatului, unde vom asista la mai multe mici evenimente organizate cu această ocazie.

Traseul are 5 kilometri și este unul foarte ușor, putând fi parcurs cu orice tip de bicicletă și de către oricine, indiferent de experiență.

Este recomandat să purtați îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și să aveți lumini față-spate la bicicletă. De asemenea, rugăm participanții să respecte indicațiile organizatorilor și Codul Rutier.

Traseul: https://www.bikemap.net/en/r/4793377/ 

Ora Pământului este un eveniment organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are drept scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică, fie ei consumatori individuali sau companii sau instituții publice.
În toată lumea, oamenii, companiile și instituțiile sunt sfătuițe ca timp de o oră să oprească lumina și aparatele electrocasnice neesențiale.

Data: 30 martie 2019.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.