„Povestea Pământului”, o nouă expoziție la Muzeul Pedagogic din Brașov

Muzeul Pedagogic a deschis o nouă expoziție! „Povestea Pământului” reunește o serie de eșantioane – roci și fosile: amoniți, molari de mamut, un ou de dinozaur, obiecte interactive, pe care copiii le pot studia, dar și aplicații multimedia cu ajutorul cărora pot afla povestea minunatei noastre planete. În cadrul expoziției, cei mici pot învăța cum s-a format Pământul și ce schimbări au avut loc pe parcursul trecerii timpului, care sunt tipurile de roci și pot determina chiar speciile de mamuți, analizând fosile.

Expoziția „Povestea Pământului” este realizată în parteneriat cu Geoparcul Ținutul Buzăului, Geoparcul Țara Hațegului, MEZOCARPATIA – Asociație comunitară pentru UNESCO, Asociația Carpatera. Aceasta poate fi vizitată în perioada 15 iulie – 31 octombrie 2019, cu programare prealabilă la telefon 0721028967, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 și 19.00, la sediul Muzeului Pedagogic din șoseaua Cristianului nr. 1 – 3. Prețul unui bilet este de 20 lei/ persoană, grupurile de peste 10 persoane beneficiază de reducere – 15 lei/ persoană. Fiecare grup petrece în expoziție 90 de minute.

Sursa (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.