Premieră la Cinema One: ,,System Crasher / Copilul problemă”

System Crasher a fost premiat la Berlinale cu Ursul de Argint şi nominalizat la premiile Academiei Europene de Film iar în România a prezentat și la TIFF la Cluj în competiţia internaţională, unde a câştigat premiul publicului, fiind adorat de spectatorii celui mai mare festival de film din România. Mai mult, este propunerea Germaniei la Oscarul pentru film străin (cu şanse foarte mari de a prinde nominalizare). Iar interpreta de 11 ani, Helena Zengel, a făcut deja pasul către Hollywood, aflându-se în filmări cu Tom Hanks.

Subiectul este unul puternic şi emoţionant, iar alegerea datei de lansare, 6 decembrie (Sfântul Nicolae) nu este întâmplătoare.

La nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei! Angajații de la protecţia copilului încearcă din răsputeri să găsească un cămin stabil pentru Benni. Așa ajung la Micha, un psiholog specializat în management-ul agresivităţii, care o însoţește pe Benni la şcoală. O rază de speranţă îşi face apariţia. Va reuşi Micha acolo unde toţi ceilalţi au eşuat? Va primi Benni atenția și afecțiunea celor din jur?

Pagină Facebook: www.facebook.com/CopilulProblema.Filmul

Imagine preluata de pe pagina evenimentului

Video: YouTube

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.