30 septembrie 2023

Contact us

Programul de responsabilitate socială corporativă ‘Educație cu Profit in Viitor’

 Programul de responsabilitate socială corporativă ‘Educație cu Profit in Viitor’

Camera de Comerț și Industrie Brașov a lansat în ianuarie 2016 programul de responsabilitate socială corporativă “Educație cu Profit in Viitor”. Prin acesta initiațivă ne propunem realizarea unei legaturi între mediul de afaceri și școli. În vederea îndeplinirii obiectivelor companiilor partenere, realizăm proiecte personalizate sub forma kiturilor de lucru.

Pe parcursul acestui an școlar, am avut alături companiile din județul Brașov, care au dorit să ofere tinerilor informații despre oportunitățile viitoare de dezvoltare profesională, firme care au constientizat elevii despre importanța învățării unei limbi străine, însă și societăți, care au dorit să rămână în amintirea elevilor cu experiența utilizării materialelor din procesul de producție sub o formă artistica (ex furnir).

Pentru cei mici au fost concepute proiecte speciale pentru Săptămâna Altfel, dar a existat și posibilitatea preluării unor proiecte deja existente în catalogul nostru http://www.tvd.ro/temp/CATALOG-ACADEMIA-DE-BRICOLAJ_.pdf

Menționăm colaborările cu Schaeffler Romania, Quin Romania, JF Furnir, Arvato Bertelsman. Ne bucurăm că aceste companii continuă colaborarea cu noi și în acest an școlar. De altfel, obiectivul Camerei de Comerț și Industrie Brașov este acela de a implementa  acest program în școli pe termen mediu și lung. Considerăm că implicarea companiilor în acest tip de proiecte personalizate este un mod prin care tinerii pot avea acces mai ușor la realitățile profesionale, astfel încât alegerea lor vis-à-vis de cariera viitoare se va realiza conștient.

(Nota: 1. Proiect RSI: Educatie cu profit in viitor – 01:11
2. Sprijin pentru infiintarea si dezvoltarea de activitati non-agricole in mediu rural prin PNDR 2014-2020 – 08:05
3. Modificari legislative privind apararea impotriva incendiilor – 17:28)

Mai jos, un scurt feedback din partea partenerilor noștri:

Schaeffler Romania –Ana Bobancu – PR Manager Schaeffler Romania

“Am prezentat proiectul și în rețeaua de Marketing și Comunicare Schaeffler la nivel de Europa și am primit multe feedback-uri pozitive”

Quin Romania – Alida Stanciu- Manager General Quin Romania

“ Eu vreau să vă mulțumesc pentru buna colaborare din anul acesta și pentru tot sprijinul pe care ni l-ați acordat. Rezultatele mi-au depășit cu mult așteptările. Mulțumim nu numai pentru că ne-ați sprijinit, ci și pentru implicarea de care ați dat dovadă și pentru faptul că ne-ați fost un adevărat partener în realizarea proiectelor.”

Sperăm ca demersurile către acest tip de proiecte să fie realizabile pornind de la învățământul preșcolar și primar. Menționăm în acest sens inițiativa noastra pentru perioada imediat următoare Paști și Săptămâna Altfel. Am primit deja solicitări din partea unor școli din mediul rural, care doresc să aiba acces la acest gen de proiecte. Din păcate situația materială precara a elevilor, restricționeaza posibilitatea lor de a fi implicați în acest tip de acțiuni.

Camera de Comerț și Industrie va susține 2 școli din Cața și Vama Buzăului cu un proiect dedicat Paștelui – Obiceiuri și tradiții de Paști în Statele Lumii. Elevii cls VII-VIII vor putea participa la un atelier de bricoaj, în care vor folosi materiale de construcții pentru a reda fațade de clădiri din diverse zone ale lumii și obiceiuri de Paști. Sperăm ca prin acest gen de proiecte să le deschidem orizonturile acestor copii și invităm companiile din județul Brașov să “adopte” acest gen de școli.

Pentru Săptămâna Altfel avem noi proiecte în derulare, iar perioada verii este o ocazie bună de a vă oferi tot know-how-ul nostru necesar lansării unor inițiative comune în noul an scolar 2017-2018.

Companiile care doresc să “adopte” o școală în Săptămâna Altfel, sunt rugate să ne contacteze în perioada urmatoare.

Credit foto: Dan STRAUTI

Video: YouTube

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.