Reabilitarea Colegiului Național Unirea, gata până la începutul anului școlar

Lucrările de reabilitare a corpului A al Colegiului Național Unirea, executate în prezent de RIAL, se desfășoară conform graficului stabilit de Municipalitate. Până la 1 septembrie, renovarea va fi gata, astfel încât în noul an școlar elevii să poată beneficia de condiții mai bune.

„Colegiul Național Unirea este un colegiu important în infrastructura municipiului și județului Brașov în domeniul educațional. Avem în derulare acest proiect de reabilitare a corpului A, care include reparații, modernizări, dotări și echipamente și vrem ca la începutul anul școlar, când sperăm să intrăm într-o normalitate și cu situația dată de pandemie, această investiție să fie finalizată.

După cum știți am avut o problemă acolo, ca și la Colegiul de Informatică Grigore Moisil,cu compania spaniolă cu firma care a câștigat licitația, dar acum lucrările sunt în grafic și mă bucur că încă un colegiu important din Municipiul Brașov va avea dotările și necesitățile pentru elevi și pentru profesorii care predau acolo. Sunt mulțumit de faptul că astăzi, echipa care lucrează acolo își face treaba așa cum trebuie“, a declarat primarul George Scripcaru.

Reamintim că licitația pentru renovarea Municipalitatea a fost câștigată de firma spaniolă Construcciones DECO SA, în asociere cu Eisen Land SRL. Contractul a fost semnat în 5 iulie 2018, iar lucrările ar fi trebuit să se încheie în termen de un an.

Firma spaniolă nu și-a respectat însă contractul, la fel cum nu a făcut-o nici în cazul Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil, iar municipalitatea a fost nevoită nu numai să întârzie darea în folosință a clădirii cu încă un an, ci și să plătească mai mult cu aproape 1,5 milioane de lei. Contractantul spaniol a realizat doar 12,12 % din lucrările proiectate.

Proiectul a inclus în planul de reparaţii capitale pentru corpul A și un lift exterior care va putea fi folosit deopotrivă de persoanele cu dizabilităţi şi de ceilalţi elevi sau de profesori, și care face din Colegiul Național Unirea prima instituție de învățământ  cu sediul într-un corp de clădire atât de vechi care are lift exterior.

Pe lângă construcţia liftului, lucrările prevăzute în contract mai cuprind:

  • Lucrări la acoperiş: revizuire şarpantă şi învelitoare, respectiv ignifugarea materialului lemnos, refacerea streaşinii, extinderea şarpantei peste logie;
  • Lucrări la faţade: restaurare, protejare elemente decorative, refacerea tencuielilor exterioare, etanşeizare uşă monumentală de intrare, restaurare elemente degradate;
  • Lucrări interioare: suplimentarea numărului de grupuri sanitare elevi, amenajare de vestiare, duşuri şi grupuri sanitare pentru zona sălilor de sport, decaparea şi revopsirea decoraţiei din holul de acces, înlocuirea pardoselii în sălile de clasă, reparaţii tencuieli şi refacerea zugrăvelilor şi vopsitoriilor interioare, refacere scenă în sala de spectacole, înlocuirea uşilor degradate etc.
  • Lucrări exterioare: reparaţii la împrejmuire, revizie trasee exterioare de apă şi canalizare, refacere trotuare;
  • Lucrări de instalaţii: instalaţii de apă, instalaţii de încălzire – refacere instalaţii termice, înlocuire corpuri încălzire, instalaţii electrice – instalaţia electrică interioară se va reproiecta şi se va înlocui în totalitate, instalaţii de curenţi slabi – se vor păstra aparatele existente dar vor fi realocate traseele de cabluri astfel încât să fie îngropate sau cât mai puţin vizibile, se vor monta pe holuri sisteme de supraveghere video.

„Aici, la etajul al doilea, a fost deja finalizată partea de tencuieli, zidărie, finisaje până la zugrăveli, instalație electrică, sanitară și termică, cabluri IT, finisaje ferestre. Mai trebuie montate ușile, pardoseala, corpurile de iluminat, prizele și întrerupătoarele. La etajul întâi, pe casa scărilor s-a finalizat gletuirea, se fac tencuielile în sălile de clasă, și au fost finalizate instalațiile electrice,sanitare și termice, și urmează pardoselile, atât în sălile de clasă, cât și pe holuri. La parter se lucrează tot la tencuieli interioare, compartimentări cu rigips, amenajarea cabinetului stomatologic și a camerei unde se depozitează produsele din programul Laptele și cornul, dar am terminat cea mai mare parte a instalației electrice, sanitare și termice“, a precizat Sorin Grigori, inginer instalații în construcții, reprezentant RIAL, citat de La pas prin Brasov.

La subsol, lucrările sunt executate în proporție de 60%, pentru că a fost necesară decopertare întregului subsol, pe o adâncime de 30 de centimetri, din cauza umezelii foarte mari. Potrivit reprezentantului RIAL, pentru  a putea scoate toată umezeala din pereți este necesară o pregătire mai specială pentru straturile-suport, prin turnarea a 20 cm de agregat mărunt, apoi montarea unui strat de polistiren, apoi se toarnă beton și se plachează cu granit. Pe margine vor fi grile de ventilație, pentru eliminarea definitive a umezelii din pardoseală și pereți. A fost finalizată montarea instalațiilor electrice, termice și sanitare.

La exterior, a fost realizat drenul pentru eliminarea umezelii din clădire, a fost realizată canalizarea, și mai trebuie făcută o modificare la canalul principal, de conexiune cu rețeaua de canalizare a orașului, conexiune care nu se va mai face în strada principală, și în strada Nicolae Bălcescu. De asemenea, se va lucra la fațade. „Termenul stabilit pentru finalizarea acestei lucrări este până luna august, și noi facem tot ce este posibil să terminăm până atunci. Lucrează pe șantier în acest moment 42 de oameni, zidari, instalatori, electricieni, toți angajați ai RIAL“, a adăugat Sorin Grigori.

Colegiul Naţional Unirea este înfiinţat în anul 1898. După anul 1990 liceul s-a deschis către studiul limbilor străine, astfel că pe lângă clasele de ştiinţe sociale, de matematică-fizică şi de matematică-informatică, s-au dezvoltat şi cele bilingve sau cu regim de predare intensiv-engleză, franceză şi spaniolă. Activitatea desfăşurată în această şcoală a condus la schimbarea statutului său în acela de colegiu, în anul 2000, iar în anul 2004 a primit titlul de şcoală europeană. Corpul A funcţionează cu 27 de săli de clasă, birouri, bibliotecă, grupuri sanitare, cabinet medical, săli de sport, sală festivă

Date contract:

Proiectant: S.C. GRANITA IMPEX SRL Cluj Napoca

Executant: SC RIAL SRL Brasov

Contract de lucrări nr. 228/77054/22.08.2019

Ordin de începere al lucrărilor : 04.09.2019

Durata de execuție a lucrărilor : 11 luni

Valoare – 9.328.352,80 lei

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.