Record de participare la Campionatul Național 5K organizat la Brașov
Dintre toate campionatele naționale de alergare pe șosea și cros organizate în acest sezon competițional 2022, cea mai numeroasă participare va fi la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5K (ediția 1) ce are loc duminică, 13 noiembrie, la Brașov, cu prilejul Crosului 15 Noiembrie. 160 de atleți legitimați la cluburi din România s-au înscris la competiția organizată de Asociația Județeană de Atletism Brașov, în parteneriat cu Federația Română de Atletism și co-finanțată Primărie de la bugetul municipiului Brașov, linia de finanțare „Sportul de Performanță”, înregistrându-se, astfel, un adevărat record de participare.
„Dacă Brașovul a rămas în istorie cu revolta din ’87, atletismul brașovean o va face prin acest Campionat Național, deschizător de drumuri pentru alte asemenea competiții distincte pentru proba de alergare pe șosea pe distanța de 5 kilometri, care se vor desfășura anual, de acum înainte, în țara noastră. Faptul că am primit organizarea primului Campionat Național de 5 kilometri desfășurat vreodată în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la evenimentul istoric 15 noiembrie 1987 constituie un motiv de mândrie pentru noi, brașovenii. Pe lângă întrecerea în sine, campionatul ne aduce alte două evenimente importante pentru fenomenul atletic din România, ambele în premieră la Brașov: cursul gratuit pentru arbitri de atletism, pe care îl organizăm împreună cu Federația și Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane și consfătuirea antrenorilor din probele de semifond și fond. Iar recordul de participare consemnat după închiderea înscrierilor, seara trecută, vine ca o confirmare în plus a faptului că acest campionat reprezintă un moment de referință în atletismul românesc și un reper valoros pentru campionatele din anii următori”, declară Silviu Prescornițoiu, președintele AJA Brașov.
La CN 5K vor alerga atleți la categoriile de vârstă seniori, U23 și U20, fiind alcătuite clasamente atât la individual, cât și la echipe. Startul (ora 11 feminin, ora 11:30 masculin) se va da în interiorul Parcului Industrial Roman, exact din dreptul fostei Secții 440, locul unde a izbucnit Revolta din 1987. După start, atleții vor trece de poarta fostei Uzine de Autocamioane și vor alerga pe traseul Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – AFI Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură. Traseul este măsurat și omologat internațional de AIMS-World Athletics.
Alături de Crosul 15 Noiembrie și Brașov 5K, această competiție face parte din seria de evenimente sportive ce comemorează Ziua Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987, desfășurându-se pe același traseu pe care l-au urmat manifestanții în ’87.
Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov