,,Regina Maria, ambasador irezistibil al României Mari”
La Brașov, din nou, începem anul cu un proiect dedicat Reginei Maria, unul dintre cele mai importante simboluri ale României Mari !
Regina Maria a României și Centenarul Conferinței de Pace de la Paris (1919)
În contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naționale și a Centenarului României Mari propunem un proiect care să aducă în prim plan stilul cu care Regina Maria a slujit interesul național, cu focus pe Centenarul internațional al Conferinței de Pace de la Paris (1919), un proiect care să scoată în evidență importanța culturii și a comunicării publice în relațiile diplomatice internaționale. De altfel, data lansării proiectului marchează în mod simbolic împlinirea unui secol de la deschiderea Conferinței de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919), moment istoric care a consfințit prin tratatele de pace semnate la finalul său recunoașterea internațională a României Mari.
Proiectul REGINA MARIA, AMBASADOR IREZISTIBIL AL ROMÂNIEI MARI beneficiază de susținerea financiară a Ministerului Culturii şi Identității Naționale, în cadrul sesiunii de finanțare ,,Ziua Culturii Naționale 2019”.
Partenerii Asociației FORUMS și ai Muzeului Județean de Istorie Brașov în realizarea primului proiect cultural din anul 2019 sunt Universitatea ,,Transilvania” Brașov – Facultatea de Sociologie şi Comunicare, Muzeul Național Peleș și Arhivele Naționale ale României.
Proiectul este susținut și de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov.
Autorul conceptului și managerul de proiect este istoricul Nicolae Pepene.
Brandul istoric ,,Regina Maria a României”
Nicolae Pepene:
,,Proiectul Regina Maria, ambasador irezistibil al României Mari pe cât asigură continuitatea proiectelor noastre dedicate Reginei Maria în anul 2018, pe atât este de diferit față de cele anterioare. Plecând de la complexitatea personalității Reginei Maria, de la caracteristicile unui ,,brand” istoric internațional, proiectul Regina Maria, ambasador irezistibil al României Mari documentează, analizează și apoi popularizează activitatea internațională a Reginei Maria după anul 1918, punând în evidență modul în care suverana României a înțeles importanța comunicării publice și a branding-ului personal, o grijă mereu actuală pentru liderii unui stat.
Respectul și pasiunea pentru poporul său au fost folosite de regină în definirea unui brand personal puternic și coerent, însă campaniile pe care suverana le-a susținut prin stilul său neconvențional în țară și străinătate au rupt tipare, au reușit să modifice atitudini, să modeleze comportamente și să educe mase mari de oameni.
Astfel, acțiunile externe ale reginei României sunt bune exemple chiar și după un secol despre cum trebuie construită o campanie de relații publice de impact și cum se construiește un brand personal puternic și relevant.
Regina Maria a fost un ambasador irezistibil al României pentru opinia publică din Europa, America de Nord, Africa de Nord și Orientul Apropiat în perioada interbelică. Merită să subliniem faptul că Regina Maria a României a fost prima femeie din lume care a devenit membru al Academiei de arte frumoase a Franței și primul oaspete oficial la Casa Albă al președintelui Calvin Coolidge”.
Expoziție outdoor de fotografie istorică despre Regina Maria în Piața Sfatului din Brașov
Activitatea externă a Reginei Maria este tematica expoziției outdoor de fotografie istorică, prezentată în Piața Sfatului din Brașov în perioada proiectului (18-31 ianuarie 2019). Expoziția cuprinde o selecție de fotografii istorice din colecțiile Arhivelor Naționale ale României, Bibliotecii Congresului S.U.A., Muzeului Național Peleș și din colecții private.
Primul atelier creativ de comunicare publică și branding personal
Cu ocazia lansării expoziției vom organiza în Casa Sfatului și un atelier creativ de comunicare publică și branding personal inspirat de activitatea diplomatică, imaginea publică și discursul public care au conturat brandul istoric ,,Regina Maria a României”.
Atelierul la care vor participa doctoranzi, masteranzi și studenți ai Facultății de Sociologie şi Comunicare din cadrul Universității ,,Transilvania” Brașov se va desfășura cu sprijinul unor specialiști recunoscuți la nivel național pentru activitatea științifică dedicată tematicii ,,Regina Maria a României”: doamna Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, domnul Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș, și domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Coordonatorul atelierului este doamna lect. univ. Arabela Briciu de la Facultatea de Comunicare și Sociologie – Universitatea ,,Transilvania” Brașov. Atelierul este deschis tuturor celor interesați de subiect.
Maria a României. Portretul unei regine
Cea mai importantă lucrare dedicată Reginei Maria în Anul Centenarului a fost albumul ,,Maria a României. Portretul unei regine” (2 vol.), editat de Muzeul Național Peleș și lansat la sfârșitul anului trecut. Albumul va fi prezentat în cadrul evenimentului nostru chiar de către coordonatorul lucrării, domnul Narcis Dorin Ion, care a susținut, de asemenea, documentarea portofoliului de fotografie istorică a proiectului nostru.
NARCIS DORIN ION (n. 5 iunie 1974, Pitești)
A fost director al Direcției Muzee, Colecții, Arte Vizuale din Ministerul Culturii și Cultelor (2002-2003) și director general al Muzeului Național Bran (din octombrie 2003 până în aprilie 2016). Din 20 aprilie 2016 este manager al Muzeului Național Peleș din Sinaia. Din anul 2014 este vicepreședinte al Comitetului Național Român – ICOM. Membru (2003-2004 și din 2013) și vicepreședinte (din 2017) al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Doctor în istorie cu tema Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), lucrare distinsă cu Premiul „George Oprescu” al Academiei Române (2013).
Pentru lucrările sale istorice a fost distins cu Premiul „I.C. Filitti” al Fundației Culturale „Magazin Istoric” (2018) și cu Premiul „Constantin Brâncoveanu” al Fundației „Alexandrion” (2018).
Autor al unor cărți tratând temele corelate regalitate – aristocrație – cultură – patrimoniu în România, iar recent al unor volume de interviuri cu personalități ale lumii academice, dintre care amintim:
Castele, palate și conace din România, vol. I, București, Editura Fundației Culturale Române, 2001 (reeditări în 2002 și 2003).
Castelul Bran. Reședință a reginei Maria și a prințesei Ileana, București, Editura Tritonic, 2003 (ediție apărută și în limba engleză).
Reședințe și familii aristocrate din România, București, Institutul Cultural Român, 2007 (ediție apărută și în limba engleză; reeditări în 2008 și 2009).
Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), București, Editura Oscar Print, 2011.
Carol al II-lea. Portretul unui rege, București, Editura Oscar Print, 2013.
Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei, București, Editura Oscar Print, 2016.
Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, București, Editura RAO, 2017.
Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu, București, Editura RAO, 2018.
Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov