‘Romanian Gendarmerie International Exercise (RoGendIntEx) 2016’
În perioada 05 – 09 SEPTEMBRIE 2016, în municipiul Braşov, se va desfăşura exerciţiul internaţional „Romanian Gendarmerie International Exercise (RoGendIntEx) 2016”, în contextul apartenenţei la EUROGENDFOR (Forţa de Jandarmerie Europeană), potrivit comunicatului remis La pas prin Braşov.
Astfel, Jandarmeria Română organizează cel mai amplu exerciţiu internaţional care va reuni participarea a 33 de reprezentanţi din 27 state, precum şi din partea Uniunii Europene şi a Forţei de Jandarmerie Europeană cu participarea structurilor componente ale Sistemului Naţional de Ordine şi Siguranţă Publică, având drept scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat şi verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie a forţelor de ordine, în diferite situaţii.
Exerciţiul internaţional, care este la a VI-a ediţie, se desfăşoară pe baza unor scenarii adaptate după fapte reale, accentul fiind pe asigurarea coeziunii participanţilor de naţionalităţi diferite şi se doreşte a fi un test al capabilităţii Jandarmeriei Române în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor, cu evaluare naţională şi internaţională.
O parte a exerciţiilor implică folosirea mijloacelor specifice aflate în dotarea jandarmilor români (acestea nu se vor desfăşura în zone publice), iar unele dintre acestea, se vor desfăşura în spaţiul public (Mall Coresi – miercuri 07.09.2016, cu începere de la ora 18.00), însă fără a afecta desfăşurarea activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie.
Informare Jandameria Braşov
În cazul în care asistă la unul dintre aceste exerciţii, populaţia este rugată să-şi păstreze calmul şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.
Credit foto: Ady Enache – arhiva La pas prin Brasov