11 noiembrie 2024

Contact us

Sâmbete muzicale, cu Opera Brașov, în stagiunea estivală!

 Sâmbete muzicale, cu Opera Brașov, în stagiunea estivală!

Brașov continuă cu un nou eveniment: „Operettissimo”!  

Spectacolul propus este o premieră inedită pe scenele din țară, așa după cum ne mărturisesc chiar protagoniștii acestuia. Pe lângă cele mai frumoase pagini muzicale ale unor compozitori de operetă ca Johann Strauss (fiul), Huszka Jenő, Franz Lehár și Emmerich Kálmán („Liliacul”, „Țara Surâsului”, „Silvia”, „Văduva veselă” sau „Voievodul țiganilor”), publicul se va putea delecta cu fragmente din cele mai cunoscute musicaluri, precum „Scripcarul de pe acoperiș”, „Fantoma de la operă”, „Cabaret” și „My Fair Lady”. Pe parcursul serii, spectatorii vor avea ocazia să asculte și două momente unice interpretate de violonistul și pianistul serii.

Formaţia Operettissimo, compusă din patru artiști lirici ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca: Kolcsár Katalin – soprană, Székely Zsejke – soprană, Plesa Róbert – tenor și Rigmányi István – tenor, Gyenge Zoltán Balázs – violonist și Kolcsár Péter – pianist, cu un repertoriu vast atât din operete, cât şi melodii provenite din teatrul de revistă şi musical, s-a angajat la reprezentarea acestor genuri muzicale prin spectacole live, organizate în numeroase comunităţi. Datorită celor peste 350 de spectacole în sute de localităţi din ţară și străinătate, Operettissimo a reuşit să popularizeze opereta, spre deliciul publicului.

Coordonator spectacol: Marilena Aldea.

• Spectacolul durează o oră și 20 de minute și nu are pauză.

Sâmbătă, 26 august 2023, de la ora 19.00, tot în Piața Sf. Ioan, Cvintetul vocal ANATOLY al Operei Brașov vă invită la concertul „Armonii estivale”. Cei cinci muzicieni ne propun un program atractiv, în care vocile lor vor aduce în fața publicului melodii din coloanele sonore ale unor filme și animații celebre ale lui Disney: „Edelweiss” (The Sound of Music), „Go the distance” (Hercule), Povestea de la Notre Dame (Cocoșatul de la Notre Dame). Nu vor lipsi nici frumoasele teme ale unor musicaluri de pe Broadway: „New York, New York”, „Bring Him Home” (Les Misérables), „Tonight, Tonight” (West Side Story), iar toate acestea vor fi prezentate împreună cu șlagăre românești îndrăgite: „Of inimioară”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Prieten drag”, „Tangoul de demult”.

Aranjamentele muzicale ale pieselor sunt semnate de Ioan Dobrinescu, Ciprian Țuțu și Ciprian Cucu.

Cei cinci membri ai Cvintetului vocal ANATOLY sunt: Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Țuțu – bariton și Marius Modiga – bas.

• Spectacolul durează o oră și 10 minute și nu are pauză.

Intrarea la ambele evenimente este liberă!

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.