27 februarie 2024

Contact us

„Serile acasă ale Ambasadei”, o panoramă literară a postcomunismului românesc cu scriitorul Dan Lungu

 „Serile acasă ale Ambasadei”, o panoramă literară a postcomunismului românesc cu scriitorul Dan Lungu

Marți, 16 mai 2023, ora 19:00, la sediul Ambasadei României în Italia din Via Nicolò Tartaglia 40 va avea loc o nouă ediție a Serilor acasă ale Ambasadei, avându-l ca invitat pe scriitorul român Dan Lungu, în dialog cu Prof. Nicoleta Neșu.

În cadrul evenimentului intitulat O panoramă literară a postcomunismului românesc scriitorul Dan Lungu va prezenta volumele Șoferul din Oz (2022), Sunt o babă comunistă (2022 – ediție aniversară) și Raiul găinilor (2012) publicate la editura Polirom din Iași.

Participarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile și se realizează cu confirmarea prezenței la adresa de e-mail: roma.events@mae.ro.

Dan Lungu este unul dintre cei mai de succes autori români în literatura post-decembristă, romanele sale fiind traduse în peste cincisprezece limbi, printre cele mai premiate și bine primite lucrări numărându-se volumele Raiul Găinilor, Sînt o babă comunistă! și Fetița care se juca de-a Dumnezeu. A condus Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (2013-2017) și este conferențiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultății de Sociologie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

Nicoleta Neșu este doctor în filologie și cadru universitar la Departamentul de Limbă română și lingvistică generală din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și lector de Limbă, cultură și civilizație românească la Universitatea La Sapienza din Roma. De mai mulți ani predă limba română ca limbă străină la Accademia di Romania in Roma prin Institutul Cultural Român din București.

Proiectul „Serile Acasă ale Ambasadei” reprezintă un format de evenimente dedicat comunității de români din Italia și prietenilor României, care urmărește, pe de-o parte, să aducă mai aproape de cetățeni personalități române consacrate, și pe de altă parte să constituie o platformă de promovare a scriitorilor și artiștilor români din Italia și România.

Sursa și imagine: comunicat remis La pas prin Brașov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.