Arhive etichetă: festival national

Festivalul Național de Muzică pentru Copii „Fulg de nea” 2019

Au început înscrierile pentru cea de a XIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică pentru Copii „Fulg de nea” care se va desfășura în perioada 22 – 24 noiembrie 2019.

Fulg de nea este printre puținele festivaluri din țară unde se cântă exclusiv în limba română.

Este singurul festival care are și secțiune de creație (muzică ușoară)
Anul acesta în premieră, Fulg de nea își deschide porțile și pentru interpreții de muzică populară cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.

Evenimentul va fi moderat și anul acesta de cantautorul Daniel Făt. Regulament, fișe de înscriere și alte detalii găsiți pe www.fulgdenea.ro

Festivalul Naţional de Obiceiuri Tradiţionale „Cununa”

Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” vă invită duminică, 20  octombrie 2019, începând cu ora 15:00, în Piaţa Sfatului Brașov, la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Obiceiuri Tradiţionale „Cununa”.

Dacă primele ediţii ale festivalului au fost consacrate obiceiurilor de muncă, de nuntă sau celor specifice comunităţilor etnice din ţara noastră, anul acesta, evenimentul îşi propune să contribuie la valorificarea şi promovarea obiceiurilor tradiţionale de peste an şi a celor din viața omului, atât ale românilor, cât și ale minorităților.

Astfel, au dat curs invitației de a se alătura proiectului, Ansamblul MUGURAȘ din localitatea Optași Măgura, județul Olt, Ansamblul Kék Virág din localitatea Belin, județul Covasna, dar și ansambluri din județul nostru: Zestrea Săceleană din Săcele, BORIȚAȘII din Purcăreni, Măgura din Codlea, Ansamblul de dansuri grecești Ermis din Brașov, Ansamblul de dansuri germane Korona şi Orchestra Die Burzenland Party Band din Braşov.

Brașovenii vor putea urmări pe scena din Piața Sfatului, obiceiul Călușului oltenesc, Borița (obicei reprezentativ al comunității ceangăiești din satele săcelene și care se desfășoară în perioada sărbătorilor de iarnă), precum și secvențe din obiceiul de nuntă al românilor și al comunității grecești; un obicei înscris în categoria riturilor de trecere, de la adolescență la maturitate, va fi prezentat de ansamblul din Belin, în timp ce, Ansamblul Zestrea Săceleană va aduce publicului, cântece specifice mocanilor săceleni.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Festivalul Național de Folclor „Flori de mai”

Ansamblul folcloric studențesc Junii Brașovului al Casei de Cultura a Studenților Brașov organizează pe data de 31 mai Festivalul Național de Folclor „Flori de mai”.

Locație: Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov (Teatrul Dramatic), intre orele: 18:00 – 21.00.
Intrarea este gratuită!

Participanți:

  • Ansamblul folcloric studențesc „Ardealul” al Ccs Sibiu;
  • Ansamblul folcloric studențesc „Doina Carpaților” al Ccs Iași;
  • Ansamblul folcloric studențesc „Marțișorul” al Ccs Cluj;
  • Ansamblul folcloric studențesc „Plaiuri Prahovene” al Ccs Ploiești;
  • Ansamblul folcloric studențesc „Junii Brașovului” al Ccs Brașov, împreună cu orchestrele și soliștii lor.

VIA: pagina evenimentului

Festivalul Naţional de Obiceiuri Tradiţionale „Cununa”

În perioada 9-10 septembrie 2017, va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Obiceiuri Tradiţionale „Cununa”. Dacă prima ediţie a fost consacrată obiceiurilor tradiţionale de muncă, anul acesta, festivalul îşi propune să contribuie la valorificarea şi promovarea obiceiului de nuntă din diferite zone etnofolclorice ale ţării.

Astfel, au dat curs invitaţiei de a se alătura proiectului, ansamblurile folclorice „Cununa someşană” din judeţul Bistriţa-Năsăud şi „Cordăreanca” din judeţul Botoşani, iar din judeţul Braşov, Ansamblul Folcloric „Drăguş” şi „Junii Cetăţii” din Rupea.

Festivalul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 9 septembrie 2017 – Hălchiu şi duminică, 10 septembrie 2017 – Spectacolul de Gală, în Piaţa Sfatului Braşov, precedat de o paradă a ansamblurilor pe traseul Modarom-Republicii-Piaţa Sfatului.

AntareSFest 2017 Brașov

Clubul Antares  prin Asociația Antares Science-Fiction & Fantasy Club Brașov organizează, în premieră, prima ediție a festivalului național AntareSFest 2017.

Scopul acestui eveniment este apropierea fanilor și susținătorilor de genurile literare preferate, de grafică sau benzi desenate, de comunicarea directă și deschisă cu scriitori, editori, artiști plastici, bloggeri, oameni de cultură din România, bucuria revederii și nu în ultimul rând,  frumusețea pasiunii.

Pe această cale, clubul Antares Brașov îi invită la AntareSFest 2017 pe toți cei care îndrăznesc să viseze, să-și deschidă aripile spre viitor și să exploreze lumile îndepărtate ale Universului nesfârșit.

„Nu veți fi dezamăgiți. Avem expoziții de artă vizuală, discuții interesante, lansări de carte și sesiuni de autografe, însă, pe lângă toate acestea, avem o paradă cosplay. Iar cele mai inedite și năstrușnice costume vor fi premiate!

Înființat în 1981, este o asociație non-guvernamentală, non-profit, apolitică, cu personalitate juridică, singurul club de acest gen din Brașov, iar anul acesta sărbătorim 36 de ani de existență!

Nucleul care s-a format acum mai bine de trei decenii și jumătate a rezistat peste timp. Tinerii entuziasmați și pasionați de atunci, ai literaturii science-fiction, și-au păstrat nealterat interesul, dragostea și preocupările pentru SF.

După propriile lor mărturii, o mare parte dintre foști membri au crescut și dezvoltat din punct de vedere literar și artistic, rafinându-și gusturile și preferințele, împlinindu-se spiritual, material, social și intelectual, prin intermediul clubului Antares.

Misiunea clubului și implicit a Academiei Antares este susținerea și protejarea dezvoltării literaturii science-fiction & fantasy românești, pornind de la autorii brașoveni, de talie națională și internațională, care nu sunt puțini la număr, la promovarea creației literare în scopul de a oferi sprijin și șanse egale tuturor celor talentați care doresc să se afirme, pentru formarea unei baze reale de cunoștințe și informații în domeniul literaturii și în mod specific al SF-ului.

De asemenea, un obiectiv important este stimularea interesului pentru lectură în general și pentru SF în mod deosebit, încurajarea, susținerea și promovarea tinerelor talente care doresc să se exprime prin scris sau artă. Academia Antares oferă doritorilor ateliere sau cursuri de scriere creativă, prin experimentarea exercițiului scris, descoperirea valorilor proprii și creșterea interesului pentru cultura brașoveană și românească.

Pe lângă fundamentul scriere de literatură science-fiction, clubul Antares este preocupat de o largă varietate de domenii conexe, anexe sau înrudite, pentru a răspunde dorințelor și pasiunii fiecăruia: științe de frontieră, fenomene neelucidate, supranatural, astronomie și filosofie, pseudoștiințe, muzică, fenomenul OZN, arte vizuale, precum și alte categorii de interes, genuri, subgenuri și specii literare, cuprinse toate sub umbrela generoasă a literaturii SF.

De-a lungul celor 36 de ani de existență, clubul Antares a organizat o seamă de evenimente, activități și acțiuni, unele chiar unicate în țară: prezentare, doi ani consecutiv, de teatru absurd-fantastic, în adaptarea, regia și interpretarea membrilor clubului; conferințele ”Scriitori brașoveni de science-fiction și fantasy în contextul SF-ului românesc”; ”Colecția de povestiri science-fiction și fantasy pentru Nevăzători”,” precizează organizatorii evenimentului.

Imagine pusa la dispozitie de Antares