Arhive etichete: ridica

Clipa de emoție: „Poem cu mânăstire nezidită”, de Mihaela Malea Stroe

Poem cu mânăstire nezidită

Mai tălmăcește-mi azi
Pecețile-nserării,
Te mai pogoară în fântâna
De tine ctitorită în inimă cândva,
Să-ți dau obol din apele tăcerii
Și geana insomniei din abur de cafea.
Mai dă-mi răbdarea rugii ce se-nalță
Dinspre aici spre cine știe unde,
Mai dă-mi răgazul
De-nsămânțat nădejdi în rotunde
Sau eliptice unde…
Din talazul
Lui mi-e prea frig, prea cald și încă frică
Prin duhul cuvântării tale mă ridică.
Mai povestește-mi ziua cea de mâine,
Când voi gusta din vinul tău, din pâine,
Când degusta-te-voi pe îndelete
În basmul ce-a sfârșit și-abia începe.
Strecoară-mi-te-n clipa de apoi
Cu toată-nsuflețirea visului ce-n noi
Și-a alăptat clipita de iubire
Stând blând, pe prima treaptă, la intrare
În nezidită, încă, mânăstire.

(din vol. Clipa de grație, Ed. Eikon, Buc., 2016)

Mihaela Malea Stroe

Imaginile sunt din arhiva familiei Malea (1936 – 1937)

Adrian Munteanu: „Până când, Doamne”- Sonetoterapie

PÂNĂ CÂND, DOAMNE
la Psalmul 13

Până când, Doamne, voi fi dat uitării
Şi-ţi vei acunde faţa de la mine?
Cât mă mai poartă grija-n lumi străine
Şi inima spre scârba-nfiorării?

Cât va urca vrăjmaşul care ţine
Puterea-n mâna strâmbă a mustrării?
Priveşte-mi, Doamne, ochii şi-ndurării
Le dă lumina-n înserări divine.

Să nu mai vrea potrivnicul să-mi zică
În crugul zilei că m-a biruit,
Să nu mă vadă clătinat de frică.

În Tine cred că nu m-ai părăsit,
Că bunătatea-Ţi trupul mi-l ridică
Şi că voi fi de-a pururi mântuit.

(„Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006)

Video: YouTube