Arhive etichete: tacut

Adrian Munteanu -Videosonet 37: „Răcoarea mărilor”

Catagrafia semnelor exterioare, operațiune întreprinsă fortuit sau metodic, cu mai multă sau mai puțină acuitate (aici se produc diferențele) se încheie în momentul imediat următor, dacă nu chiar simultan, cu o reîntoarcere la reperele interioare ale ființei. Ceea ce poetul a înregistrat în afară duce la cunoașterea de sine și la modelare, cu intenția mărturisirii. Rareori procesul acesta din intimitate se produce fără diferențe de amplitudine. Mai degrabă, după structura fiecăruia, el evidențiază o continuă tensiune.

RĂCOAREA MĂRILOR

prea strâmt e locu-n camera trăirii
abia-mi pot duce mâna către gură
ochi reci din storuri liniştea mi-o fură
și vaietul a gâtuit zefirii
doar până către ziduri se îndură
să se întindă-n umbră trandafirii
reci şovăieli în tainele privirii
îmi sfâşie nădejdile cu ură
prăfoase molii rod brocart de vise
și carii au pătruns în gândul mut
să-nceţoşeze ploapele deschise
cu greu ridic opaiţul de lut
sparg geamul cuştii cu mişcări decise
și sorb răcoarea mărilor tăcut

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Sonetoterapie: „Ceasul căinţei”, de Adrian Munteanu – text și interpretarea autorului

CEASUL CĂINŢEI

Ceasul căinţei prea tăcut se lasă
Pe genele ce şi-au închis frământul.
Polen de taină rupe legământul
Uitărilor ce pe grumaz apasă.

Sihastre râvne şi-au pornit descântul
Să mă întoarcă-ntr-un târziu acasă,
Dar nu îmi vând aripa-n glod rămasă,
Ca să-mi pornesc spre neştiut avântul.

Adun cenuşa poftelor în pungă
Să le presar, cât încă mai sunt vii,
Pe-aprins tăiş ce-i gata să străpungă

Veşmânt depus pe roua din vecii,
Când umbră fac ţărânelor, prelungă,
Zidind în trupul meu zădărnicii.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube