Tartă cu fructe
Astăzi m-am gândit la o emoţie dulce, de vacanţă.
Ne apropiem de sfârșitul verii, moment când ne bucurăm de multe fructe și de aceea vă propun rețeta pentru o tartă care se poate pregăti cu diferite tipuri de fructe.
Ingrediente:
- 3 ouă;
- 400g zahăr;
- 100g unt;
- 5 lingui făină;
- ½ pachet praf de copt;
- esențe de rom / vanile / zeamă de lămâie;
- 1 cană de apă;
– 400ml frișcă lichdă;
– fructe proaspete.
Preparare:
Ouăle se freacă cu 200g zahăr până acesta se topește, se adaugă untul topit și – în ploaie – făina amestecată cu praful de copt. Se toarnă într-o tavă rotundă, unsă cu unt și tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit, 20-30 de minute, funcție de cuptor și se lasă să se răcească în tavă.
Din 100g zahăr și o cană de apă se face un sirop, prin fierbere și se adaugă esență de rom, vanilie sau zeamă de lămâie, după preferință. Când s-a răcit, se însiropează cu el blatul din tavă, peste care se așează un strat de fructe – afine, căpșuni, struguri etc.
Frișca proaspătă se bate cu 100g de zahăr și se așează peste stratul de fructe.
Deasupra se ornează cu fructe proaspete, frunze de mentă etc. – conform imaginației – și până la servire se păstrează în frigider.
Poftă dulce!
Ceva dulce şi în incheiere:
„Cuvinte dulci, soptite’ncet
Sub clar de luna
Ce’aprind iubiri ce parca n-au
Sa mai apuna…
Marturisiri si juraminti
Oftari adanci si rugi fierbinti
Poem banal si demodat sentimental… ”
Jean Moscopol – Cuvinte dulci
Credit foto: Antonela Lungu